Secţia de Chirurgie a Spitalului de Pediatrie a fost redeschisă după ce a fost complet renovată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate saloanele au fost modernizate, instalaţiile vechi au fost înlocuite, la fel ca şi paturile în care vor sta pacienţii. Pe lista de priorităţi este şi reabilitarea Unităţii de Primire Urgenţe.

Secţia de Chirurgie, care dispune de 20 de paturi a fost redeschisă astăzi după ce a fost complet modernizată. În urma unor lucrări care au durat şase luni, saloanele cu două, trei sau patru paturi din cadrul Secţiei de Chirurgie de la Spitalul de Pediatrie au fost complet renovate şi recompartimentate, astfel încât fiecare să dispună de baie proprie. Încăperile şi holul au fost zugrăvite, ferestrele şi uşile vechi au fost înlocuite cu tâmplărie PVC, paturile şi celelalte piese de mobilier au fost schimbate cu unele moderne.

Totodată, au fost înnoite instalaţiile electrice şi de climatizare, instalaţiile de oxigen, aspiraţie şi fluide, precum şi cele care ţin de siguranţa pacienţilor, asigurând alarmarea în caz de urgenţă medicală sau de incendiu. Lucrările de modernizare au costrat 600.000 de lei, finanţare alocată din bugetul Consiliului Judeţean Braşov.

 „În acest an vom finaliza modernizarea Secţiei de Chirurgie Plastică, vom renova Staţia de Sterilizare şi Compartimentul de Spitalizare de Zi. Pentru aceste obiective dispunem de fondurile necesare în bugetul pe 2018. Odată cu încheierea acestor lucrări putem spune că am modernizat întregul spital“, a declarat  dr. Liviu Muntean, directorul medical al Spitalului Clinic de Copii Braşov.

Unitatea de Primire Urgenţă, pe lista de priorităţi

Preşedintele Consiliului Judeţean speră ca în curând să fie renovată şi Unitatea de Primire Urgenţe, unde ajung atât copii din Braşov, cât şi din Covasna şi Harghita.  „Am luat toate măsurile pentru ca spitalele pe care le avem în subordine să beneficieze de finanţările necesare modernizării infrastructurii şi dotării cu aparatură medicală. Pe lângă banii alocaţi din bugetul propriu, ne-am preocupat de atragerea fondurilor europene şi am reuşit să câştigăm proiecte de eficientizare energetică pentru Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie şi Unitatea Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru. Sperăm să rezolvăm cât mai curând problemele patrimoniale de la Spitalul Clinic de Copii, astfel încât să putem depune un proiect pentru modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe“, a declarat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Imagine indisponibilă
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite