Se reiau lucrările la Centrul de Afaceri. Primăria plăteşte din bugetul propriu investiţia după ce finanţarea europeană s-a pierdut

Se reiau lucrările la Centrul
de Afaceri. Primăria plăteşte din bugetul propriu investiţia după ce finanţarea
europeană s-a pierdut

Doar 35% dintre lucrările necesare au fost efectuate pe primul constructor. FOTORudolf Fekete

Centrul de Afaceri trebuia să fie deja gata, dar contestaţiile la licitaţia, rezilierea contractului din cauza constructorului care a abandonat şantierul au dus la multe întârzieri. Noul termen de finalizare este iulie 2018.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noua licitaţia a fost câştigată de S.C. AEON Building SRL Braşov. Lucrările care urmează să fie făcute sunt estimate la 29,232 milioane lei. Iniţial, Primăria Braşov a obţinut o cofinanţare de 50% a proiectului, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Contractul cu firma care a început lucrările a fost sistat, ceea ce a prelungit termenul de finalizare peste cel de accesare a fondurilor europene, astfel că Primăria este nevoită să finanţeze integral restul de lucrări. Termenul maxim stabilit pentru finalizarea lucrărilor este 31 iulie 2018.

În luna februarie 2016, când contractul cu constructorul iniţial (Integral SA din Buzău) a fost reziliat, lucrările erau efectuate în proporţie de 35%. Până în acel moment, au fost executate 85% dintre lucrările la reţeaua de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, 76% dintre lucrările de arhitectură, 45% dintre instalaţiile electrice şi sanitare. Structura de rezistenţă era terminată în proporţie de 33%, iar în ceea ce priveşte amenajarea terenului, au fost realizate 35% dintre lucrările programate la semnarea contractului. Zona verde din jurul centrului a fost amenajată în proporţie de 60%.

,,În următoarele zile vom semna ordinul de începere a lucrărilor, pentru ca firma care a câştigat licitaţia să se apuce de contrucţie cât mai repede, pentru că vorbim de o investiţie foarte importantă pentru dezvoltarea mediului de afaceri braşovean. Din păcate, acest proiect a avut parte de foarte multe întârzieri, în procedura de licitaţie iniţială, din cauza contestaţiilor, apoi în faza de executare a lucrărilor, când firma câştigătoare nu a finalizat proiectul până la data prevăzută în contract, după care am fost nevoiţi să reluăm procedura de licitaţie. Sper ca odată cu semnarea acestui contract să intrăm într-un parcurs de normalitate în realizarea acestei investiţii“, a precizat viceprimarul Laszlo Barabas.

Spaţii pentru firme, experimente şi evenimente

Construcţia va cuprinde o sală de conferinţe amenajată într-un amfiteatru de la demisol la parter, lobby cu control acces, recepţie, garderobă pentru sala de conferinţe, bar/cafenea, centru de informare şi documentare, spaţiu expoziţional, restaurant tip cantină. Se va amenaja un parc multifuncţional tematic de agrement, experimente în domeniul energiei durabile şi alte domenii conexe, activităţi de cercetare şi evenimente expoziţionale. La demisol ca fi o sală de conferinţe amenajată într-un amfiteatru de la demisol la parter pentru aprox. 240 de locuri. La parter este amenajată o platformă pe care se vor organiza şi evenimente în aer liber de tip expoziţii şi târguri, dar are şi rol de acoperire a parcajului de la nivelul inferior. La etaj se află funcţiunile necesare încubării afacerilor, respectiv: spaţii pentru birouri; spaţii pentru laboratoare; spaţii pentru coworking şi accelerare afaceri, precum şi diverse săli de întâlniri, şedinţe, formare profesională; birouri reprezentanţe şi birouri servicii.

 

citeste totul despre: