Salariul mediu la Braşov a ajuns la 533 de euro. Domeniul în care se câştigă cel mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Faţă de octombrie 1990, câştigul salarial mediu net lunar a crescut la Braşov de 737.399,8 de ori
Faţă de octombrie 1990, câştigul salarial mediu net lunar a crescut la Braşov de 737.399,8 de ori

La sfârşitul lunii august 2018, numărul salariaţilor din Braşov ajunsese la 189.922 de persoane, cu 7.495 peste numărul înregistrat în august 2017.

Braşovul se menţine, astfel, pe locul al patrulea din ţară, dacă luăm în considerare numărul total al salariaţilor, după municipiul Bucureşti şi judeţele Cluj şi Timiş, arată o analiză a Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna august 2018 la nivelul judeţului Braşov de 4.280 lei, constant comparativ cu luna precedentă.

Câştiguri bune în servicii


Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna august 2018 la nivelul judeţului Braşov de 2.575 lei (553 de euro), constant faţă de luna precedentă şi mai mare cu 254 lei (+10,9%) comparativ cu luna corespunzatoare anului anterior .  Volumul salariilor din judeţul Braşov a ajuns, astfel, la peste 105 milioane de euro.

Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în servicii (2.605 lei), iar sub medie s-au clasat salariile din industrie şi constructii (2.552 lei) şi în agricultură, silvicultură şi pescuit (2.222 lei).

Cum se câştigă faţă de 1990

Faţă de luna octombrie 1990, câştigul salarial mediu net lunar a crescut de 737.399,8 de ori, dar luând în considerare faptul că, în aceeaşi perioadă preţurile de consum ale populaţiei au crescut de 4.231,1 ori, rezultă că, indicele câştigului salarial real a crescut cu 74,3%.

Citeşte şi:

Salariaţi mulţi, dar plătiţi prost la Braşov

Angajaţii de la Electrica au ieşit în stradă nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi salarii

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite