Remedii naturale pentru bolile oaselor şi articulaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Durerile de oase pot fi semnalul unui boli destul de grave. FOTOArhivă.
Durerile de oase pot fi semnalul unui boli destul de grave. FOTOArhivă.

Durerile de oase şi articulaţii afectează aproape 40% din persoanele trecute de 50 de ani. Nici tinerii nu mai sunt feriţi, iar regimul de viaţă tot mai sedentar şi alimentaţia nesănătoară ne pot îmbolnăvi.

Durerile de picioare sunt cel mai frecvent reclamate de pacienţi. Acestea pot avea multiple cauza de la o oboseală obişnuită cauzată de statul prea mult în picioare, până la inflamări ale tendoanelor, artroze, bursite, etc. Dacă durerile sunt dese şi persistente este necesară şi o vizită la medic. Pentru amelionarea lor există însă câteva leacuri simple la îndemâna oricui.  

„O simplă compresă cu oţet poate atenua durerea. Un alt remediu simplu este masarea picioarelor cu ulei de muştar încălzit sau cu ulei de nucă de cocos. Piperul este un alt analgezic eficient. De asemenea nucile pot ameliora durerile dacă se consumă 3-4 bucări pe stomacul gol. Şi sucul de la o lămâie dizolvat în apă, în care adăugaţi un vârf de cuţit de sare, poate avea efect“, a spus Rodica Colţanu, specialist în medicină naturistă.

Suc de roşii, coji de ouă şi mărar pentru osteoporoză

Osteoporoza este una dintre bolile care afectează cel mai des oasele femeilor trecute de prima tinereţe. Sucul de roşii poate preveni instalarea bolii şi îi poate încetini evoluţia. Roşiile conţin licopen, o substanţa care duce la întărirea oaselor. Se recomandă consumarea zilnică a două pahare de suc făcut din roşii proapete, nu suc cumpărat de la magazin.

Un alt remediu natural pentru întărirea oaselor este coaja de ou amestecată cu miere. Cojile de ou se spală foarte bine, se lasă la uscat, după care se macină şi se amestecă cu miere. Cantitatea de miere şi de coajă de ou trebuie să fie egală. Amestecul se lasă la macerat şapte zile, apoi se consumă câte o lunguriţă dimineaţa pe stomacul gol.

Mărarul este o sursă majoră de calciu. Tinctura de mărar înlătură durerea şi stimulează regenerarea ţesutului cartilaginos. Se poate găsi la farmaciile naturiste, dar se poate prepara şi în casă. Se folosesc 100 de ml de alcool de 50 grade în care se adaugă trei linguriţe de pulbere de mărar. Se lasă nouă zile la macerat, după care se filtrează. Apoi, timp de trei săptămâni, se consumă câte o linguriţă dizolvată în 100 de ml de apă, de trei ori pe zi.

Ceaiuri naturale pentru artroză

Artrozele sunt forme de reumatism cronic degenerativ, care constau dintr-o uzură progresivă la nivelul încheieturilor, cu inflamarea şi degradarea cartilajelor articulare şi a capetelor îngroşate ale oaselor.

Ceaiurile din anumite plante pot ameliora simptomele, dar tratamentul de specialitate nu trebuie ignorant. Frunzele de salvie, afin, mesteacăn, frasin, urzică, nuc, pelin, mentă, măghiran, rozmarin, ceapă, coacăz negru pot ajuta. Un alt ceai care este un adevărat remediu este cel din muguri de pin şi plop negru. Şi ceaiul din scoarţa de salcie ajută la ameliorarea simptomelor.

Pe lângă ceaiuri există să remedii externe care pot ajuta în durerile cauzate de diverse tipuri de artoze. Făina de muştar negru este un analgezic natural. Se umezeşte cu apă firbinte, se înfăşoară într-o compresă şi se pune direct la locul dureros. Alte remedii cunoscute cu efecte antiinflamatorii sunt foile de varză, feliile de ceapă, muşeţelul şi gălbenelele cu care se pot face comprese“, a mai spus medicul Rodica Colţanu

Pentru persoanele care au apă la genunchi este indicat masajul cu alifie de răşină, gălbenele, tătăneasă, sânziene şi bitter suedez precum şi comprese cu tinctură de castane, rodul-pământului, ardei iute, foi de dafin şi flori de leandru.

La pacienţii care au dureri de coloană şi şold se recomandă băi calde cu făină de muştar negru, flori de gălbenele, lavandă şi muşeţel, dar şi cu fructe de ienupăr şi castan. O baie trebuie să dureze 20 de minute, iar corpul trebuie să fie acoperit.

Regimul alimentar este foarte important

O alimentaţie corectă ne poate feri de problemele cu oasele. Consumul de lactate, fructe şi legume proaspete ne poate întări oasele. Trebuie evitate mâncărurile grase, cele procesate cum sunt mezelurile, conservele, murăturile care au multă sare, dar şi alcoolul şi cafeaua în exces, precum şi tutunul. De asemenea persoane supraponderale sunt îndemnate să slăbească deoarece greutatea în plus reprezintă o presiune mare asupra oaselor. Doamnele care au probleme cu oaselor trebuie să renunţe la tocuri şi să poarte încălţăminte comodă din piele. Mişcarea este şi ea foarte importantă, iar o plimbare de 30 de minute în fiecare zi este recomandată. Şi tratamentul balneoclimateric dă rezultate însă acesta se face doar cu recomandare medicală.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite