Primăria desenează giratorii „turbo” în tot oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
giratoriu gemenii

Conducerea Primăriei Braşov a anunţat că va începe refacerea marcajelor în sensurile giratorii, astfel încât să se asigure o mai bună fluenţă a traficului, dar şi să fie evitate incidentele dintre şoferi.

Pentru că au fost numeroase discuţii legate de circulaţia în astfel de intersecţii, reprezentanţii Primăriei s-au întâlnit cu cei ai Poliţiei Rutiere, ai unor şcoli de şoferi, dar şi ai Facultăţii de Autovehicule Rutiere din cadrul Universităţii Transilvania în vederea găsirii soluţiilor optime în acest sens. 

Astfel, dacă până acum sensurile giratorii au fost marcate cu benzi concentrice în jurul rondului, de săptămâna aceasta, în funcţie de specificului fiecărui giratoriu, vor fi marcate benzi turbo (respectiv acel tip de bandă care te direcţionează spre banda de ieşire corespunzătoare din sens), dar şi benzi cu linie continuă, care nu le vor mai permite şoferilor care circulă în interiorul rondului să le „ia faţa” participanţilor la trafic de pe benzile exterioare ale sensului.

 „Va fi analizată geometria fiecărui sens giratoriu, precum şi capacitatea de circulaţie pe benzi, în fiecare intersecţie. Noile marcaje vor fi trasate în funcţie de situaţia din fiecare intersecţie”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite