Primăria le dă şi în acest an bani premianţilor de la gimnaziu şi liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali vor dezbate în şedinţa de astăzi un proiect ce are drept scop stimularea performanţei în şcoli. Astfel, la finele acestui an şcolar, ca de altfel şi anul trecut, toţii elevii de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, din municipiul Braşov, ar urma să primească la serbarea de final de an şcolar, pe lângă diplome şi cărţi, şi câte un premiu în bani.

Astfel, fiecare elev care va obţine premiul I va primi 300 de lei, cei care obţin premiul II, 200 de lei, iar cei care obţin premiul III vor primi din partea Primăriei Braşov câte 100 de lei. „Legea ne dă posibilitatea să alocăm un fond de premiere pentru toţi cei care au rezultate deosebite la învăţătură, astfel încât să stimulăm performanţa în şcoli”, a explicat primarul George Scripcaru. Plata premiilor către elevi va fi organizată de fiecare instituţie de învăţământ şi va trebui făcută cel târziu până la data de 31 iulie. Anul trecut, 1.791 de elevi din unităţile şcolare braşovene au primit premii în bani din partea Primăriei Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite