Patru reţete delicioase şi uşor de preparat din fileu de somon cu legume
0Pentru că toată lumea este conştientă că masa de Crăciun poate afecta organismul, mai ales pentru creştinii care au ţinut post, pentru ca impactul cărnii de porc asupra organismului să nu fie foarte mare, vă recomandăm să introduceţi în meniul Dumneavoastră câteva preparate simple, rapid de făcut, din fileu de somon, cu garnitură de legume.
De asemenea, aceste preparate delicioase după reţete care nu necesită abilităţi deosebite în bucătărie, vă sunt de foarte mare ajutor şi în cazul în care vă vin musafiri neanunţaţi şi trebuie să pregătiţi rapid ceva de mâncare.
Explozia de culori şi de arome din farfurie vă garantează succesul!
Somon cu avocado
Într-o tavă aşezaţi o hârtie de copt, pe care aşezaţi bucata de somon. Deasupra acesteia, presăraţi un câţel de usturoi tocat mărunt, asezonaţi cu sare, piper negru şi boia de ardei, după gust. Stropiţi cu ulei de măsline (nu foarte mult, dar nici nu vă zgârciţi), pentru ca preparatul să capete o culoare aurie.
Băgaţi tava în cuptorul bine încins pentru 10-12 minute (200 de grade Celsius, pentru cei care au cuptor electric).
Între timp, într-un bol punem un fruct de avocado curăţat şi tăiat în cubuleţe mai mari, o jumătate de ceapă roşie, tăiată potrivit, răsfiraţi frunze de coriandru proaspăt (dacă nu aveţi puteţi folosi mărarul sau pătrunjelul), o lingură cu ulei de măsline. sare şi piper, o linguriţă cu zeamă de lime sau lămâie şi amestecaţi conţinutul.
Aşezaţi peştele pe farfurie, iar peste el puneţi amestecul de avocado cu ceapă roşie.
Somon cu zucchini
În tava unde am aşezat hârtia de copt aşezaţi rondelele de zucchini (sau dovlcel de bucate). Stropiţi-le cu ulei de măsline şi adăugaţi sare şi piper după gust.
Deasupra acestora puneţi bucata de somon, peste care adăugaţi trei linguriţe de pesto (se găseşte de cumpărat în aproape toate hypermarket-urile). Peste sosul de pesto, puneţi roşii cherry, tăiate în jumătate.
Se bagă tava la cuptor, unde se lasă 10-12 minute (200 de grade Celsius, pentru cei care au cuptor electric).
Somon cu brocoli
Într-un bol puneţi o linguriţă cu usturoi tocat mărunt, o linguriţă de ghimbir ras mărunt, un sfert de linguriţă de piper, o linguriţă cu sos de soia, o linguriţă cu miere şi amestecaţi bine.
În tava unde aţi aşternut hârtia de copt, aşezaţi peştele, iar peste acesta turnaţi amestecul din bol.
Lângă peşte puneţi bucheţele de broccoli proaspăt, pe care îl stropiţi cu ulei de măsline şi adăugaţi sare şi piper.
La fel, preparatul este băgat la cuptorul bine încins pentru 10-12 minute (200 de grade Celsius, pentru cei care au cuptor electric).
Somon cu asparagus
Într-un bol amestecaţi un sfert de ceaşcă cu pesmet alb, un sfert de ceaşcă cu parmezan ras fin, o lingură cu pătrunjel verde tocat mărunt şi un praf de sare.
Separat, bateţi bine un ou, în care înmuiaţi bucata de somon, pe care apoi o acoperiţi cu amestecul din bol. Pentru a obţine un strat mai gros şi mai crocant, puteţi repeta această operaţiune.
Puneţi bucata de somon în tavă, iar lângă puteţi adăuga câteva bucăţi de asparagus. Stropiţi cu ulei de măsline şi asezonaţi cu sare şi piper, după gust. COndiţiile de coacere sunt aceleaşi ca la reţetele precedente.
Poftă bună!