Mituri despre vaccinarea copilului. Care sunt vaccinurile obligatorii, de ce apar reacţii adverse la cei mici şi când trebuie să se îngrijoreze părinţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vaccinarea copiilor este o dispută permanentă mai ales după ce pe internet au apărut în ultimii ani tot felul de articole cum că vaccinurile ar fi periculoase. Unii părinţi refuză vaccinarea, dar medicii spun că fac mai mult rău decât bine.

Medicii imunologi sunt de părere că vaccinurile trebuie făcute şi nu prezintă riscuri majore. Vaccinul funcţionează foarte simplu. Se introduce în corp un antigen care conţine substanţa împotriva căreia vrem să ne apărăm. Corpul reţine această substanţă, o memorează şi dezvoltă anticorpi putând astfel să se apere dacă în viitor când va intra în contact cu această substanţă.

„Eu consider că vaccinarea trebuie să fie obligatorie. Până la un an, orice copil are o imunitate cu care s-a născut. După această vârstă, dacă nu este vaccinat, este expus unor pericole reale, unor boli care pot avea consecinţe fatale. 

Vaccinul este una dintre cele mai mari descoperiri ale medicinei şi nu este nociv. Singurele efecte adverse pe care eu le-am văzut până acum au fost puţină febră la bebeluşi şi evantual o mică reacţie alergică la nivelul înţepăturii unde pielea se poate înroşi. Majoritatea copiiilor nu au niciun fel de reacţii. Unii părinţi refuză vaccinarea după ce citesc pe internet tot felul de articole. Acestor părinţi ţin să le spun că îşi expun copiii la pericole mult mai mari. Mulţi spun că nimeni nu a murit de bolile copilăriei, dar eu spun că se moare din aşa ceva în lipsa vaccinării, cum se moare şi de gripă“, a spus dr. Ioana Stenţan, medic imunolog.

Vaccinarea se face treptat

Mulţi părinţi se întreabă de ce vaccinarea începe atât de devreme şi de ce sunt atât de multe vaccinuri. Medicii pediatrii explică toate aceste lucruri. Vaccinarea se face treptat, în mai multe doze pentru ca anticorpii să fie pregătiţi să lupte atunci când copiii sunt expuşi virusurilor.

O altă controversă este aceea că vaccinurile conţin formaldehidă, o substanţă care se foloseşte şi la îmbălsămare. Această asociere care a tot apărut pe internet i-a pus pe gânduri pe părinţi. Această substanţă este însă în cantitate extrem de mică, la fel ca şi alt excipienţi care ajută la sterilitatea vaccinurilor. O altă controversă a fost existenţa mercurului în vaccinuri, dar acesta a fost eliminat de peste 15 ani. Mulţi părinţi au mai acuzat că vaccinul ROR (antirubeolic, antirujeolic şi antioreion) poate cauza autism, lucru care s-a dovedit a fi fals.

„Întotdeauna vor exista controverse privind vaccinurile. Beneficiilor lor sunt însă infinit mai mari decât reacţiile adverse care pot apărea.  Am avut la cabinet părinţi care au spus că au citit că ROR-ul poate da autism, că au auzit ei cazuri. Acest lucru este fals şi nu există niciun fel de dovezi în acest sens. Mai probabilă este varianta ca acel copil să fi avut autism din naştere, dar fiind mai mic de un an nu a fost diagnosticat. Alţi părinţi se plâng se faptul că au citit, din nou pe internet, că vaccinurile au substanţe periculoase. Toate acestea sunt verificate şi nu prezintă riscuri. Se fac studii permanente referitoare la vaccinuri pentru sigurnanţă. Alţi părinţii spun că vaccinurile sunt degeaba şi că doar îmbogăţesc companiile farmaceutice, fapt care mie mi se pare o prostie. Eu am 30 de ani de practică şi nu am avut niciun copil care să fi avut reacţii adverse grave la vaccin. Au mai apărut mici alergii pe piele şi poate puţină febră, dar cam atât. Părerea mea este că vaccinul ne fereşte copiii de boli grave, dar fereşte şi lumea întreagă de epidemii devastatoare“, a spus Marioara Andreescu, medic de familie pediatru.

Care sunt vaccinurile incluse în calendarul naţional de vaccinare

Primele vaccinuri se administrează micuţilor în prima săptămână după naştere (2-7 zile). Acestea sunt vaccinurile antihepatitei B şi vaccinul antituberculoză. La două luni de la naştere se adminitrează vaccinarea antidifterie, antitetanos, anti-tuse convulsivă, antipoliomielită, anti-haemophilus influenzae B, antihepatită B. 

La patru luni şi la şase luni de viaţă se administrează dozele doi şi trei din vaccinul de la două luni. Următoarele vaccinuri sunt la un an. Copiii vor primi a patra doză din vaccinul antidifterie, antitetanos, anti-tuse convulsivă, antipoliomielită, anti-haemophilus influenzae B, antihepatită B, dar şi vaccinul antitujeolă, antirubeolă şi antioreion.  Medicii mai recomandă şi vaccinul pneumococic care ajută organismul să lupte împotriva virusurilor care pot duce la pneumonii severe.

La şase ani copii sunt din nou imunizaţi antidifterie, antitetanos, anti-tuse convulsivă, antipoliomielită. La şapte ani se face din nou vaccinul antirujeolă, atirubeolă şi antioreion.

La 14 ani se administrează o nouă doză din vaccinul antidifterie şi antitetanos. Apoi se recomandă ca acesta să fie repetat la 24 de ani şi apoi din 10 în 10 ani.

Pe aceeaşi temă:

Vaccinul, între superstiţie şi credinţă

Trataţi cu precauţie bolile copilăriei!

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite