Ministerul Mediului a dat în sfârşit banii pentru ZOO Braşov. Deschiderea a fost deja amânată de patru ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grădina Zoologică este în renovare de aproape patru ani. Edilii promit că va fi cea mai modernă din ţară atunci când îşi va deschide porţile. Marea inaugurare va fi se pare în vară, dar nu se ştie încă exact în ce lună.

Lucrările au fost întârziate deoare Ministerul Mediului a dat banii cu întârziere. Investiţia totală se ridică la 32 de miliaone de lei. Acum Ministerul Mediului a alocat 6 milioane pentru continuare lucrărilor, dar mai are de dat încă 9,7 milioane de lei pentru ca investiţia să fie finalizată.

Până acum au fost terminate lucrările la casa cu ocol şi la lac. Drumurile şi aleile au fost amenajate în proporţie de 92%, zona pentru felinele mari a fost amenajată în proporţie de 91%, adăpostul de păsări exotice 90%, spitalul şi bucătăria furajeră 85%, adăposturile pentru mistreţi, râşi şi jaguari sunt executate în proporţie de 81%, iar cuştile pentru păsări şi voliera în proporţie de 77%. La finalul lucrărilor grădina se va întinde pe 10 hectare mai mul decât dublul suprafeţei pe care o avea în momentul în care a fost închisă pentru renovare.

Pe aceeaşi temă:

Investiţii de 100 de milioane de euro din fonduri europene la Braşov

Investiţii majore în acest an în Poiana Braşov

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite