Ioan Adam a fost suspendat din funcţia de profesor universitar. Studenţii îl descriu ca spaima Facultăţii de Drept din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD şi profesorul universitar Ioan Adam a fost arestat aseară în dosarul retrocedărilor ilegale în care au fost trimişi după gratii şi Viorel Hrebenciuc, dar şi fiul său, Andrei. Ioan Adam a fost suspendat din funcţia de profesor. Studenţii săi îl descriu ca pe un profesor dur, care îi pică pe capete la examene.

Ioan Adam este profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Transilvania din anul 2002. Predă două cursuri de drept civil la anul II, Drepturile Reale şi Teoria Obligaţiilor, dar şi un curs la master. Ioan Adam este arestat în dosarul retrocedărilor ilegale.

 „Noi acţionăm exact cum spune Codul Muncii. Pe perioada cât este privat de libertate, profesorul Ioan Adam este suspendat din funcţie. Despre concediere se poate vorbi doar atunci când va exista o sentinţă definitivă de condamnare. Până la rezolvarea situaţiei, cursurile sale vor fi preluate de un alt profesor cu alelaşi grad, adică acela de doctor“, ne-a declarat Cristinel Murzea, decanul Facultăţii de Drept.

Scandalul în care este implicat Ioan Adam este al doilea la Universitatea Transilvania Braşov. Un profesor de la Medicină a fost condamnat după ce a fost prins luând mită de la studenţi pentru a-i promova la examene.

Ioan Adam, un profesor dur

Studenţii săi îl descriu ca pe un profesor dur. De ani de zile este cunoscut ca spaima facultăţii după ce la examene studenţii pică pe capete. Tinerii se feresc însă să vorbească despre scandalul în care este implicat Ioan Adam. „Ca profesor mie personal mi-a plăcut. Are o metodă de predare degajată, bazată mult pe practică, fapt care ajută. Toată lumea auzit de arestarea sa, dar prefer să nu comentez. Nu ne putem pronunţa noi înainte justiţiei. Dacă se va dovedi că este vinovat să plătească“, a spus Alina B.

„Este un profesor dur. Pică pe capete. Pune mult accent pe practică. Degeaba la examen eşti doxă de teorie, dacă nu ştii să faci la speţă (un caz practic) eşti picat. Eu am dat la el examenul de obligaţii de patru ori.  Nu pot să spun că sunt un mare fan al omului Ioan Adam, pentru că la Braşov au circulat multe zvonuri despre metodele sale în instanţă, dar ca profesor nu am ce să comentez. Mi se par eun dascăl bun. Despre arestare pot să spun doar atât: în România există prezunţie de nevinovăţie până la o sentinţă definitivă“, a spus Dragoş M.

„Ca profesor are o metodă de predare eficientă., care funcţionează. Este un pun practician şi una avocat abil. Toată lumea îl cunoaşte la Braşov. Mie mi s-a părut mereu puţin prea îngâmfat, prea sigur de el. Asta este o părere personală. Despre arestarea lui nu comentez, dar ca să mai destindem puţin atmosfera pot să spun că mulţi studenţi pe care au picat speră acum ca ânlocuitorul său să fie mai puţin exigent“, a spus Bogdan V.

Adam a fost preşdinte al Judecătoriei Braşov

Ioan Dam este unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi şi profesori de drept din Braşov şi din 2012 este şi deputat. El deţine mai multe terenuri şi case potrivit declaraţiei de avere din 2014.

Ioan Adam a absolvit Facultatea de Drept - Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 1982. În perioada 1983 - 1994, el a fost judecător la Judecătoria Braşov, între 1990 şi 1994 a fost preşedinte al Judecătoriei Braşov, iar între 1994 - 1995 a fost judecător la Tribunalul Braşov. Din 1995, el este avocat în Baroul Braşov, fondator al S.C.P.A. Adam şi Rusu - Braşov. De asemenea, din anul 2002 Ioan Adam este profesor universitar doctor la Universitatea Transilvania din Braşov. În perioada 2007-2008, Ioan Adam a fost deputat supleant PSD. În 2012, el a fost ales deputat în colegiul uninominal nr. 6 Braşov, fiind membru al Comisiei Juridice.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

„Marţea albă“ din Parlament. PSD nu s-a vindecat de microbul micilor furtişaguri

Mafia pădurilor. Ioan Adam a atacat Romsilva şi din Parlament

Referat DNA: Arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Ioan Adam se impune pentru că există riscul influenţării martorilor

Deputaţii din Comisia juridică au respins încuviinţarea arestării preventive a lui Ion Diniţă. Procurori: cele două contracte l-au îmbogăţit cu peste 1000%

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite