Galopiada Secuiască, la Moacşa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: www.szekelyvagta.ro
Foto: www.szekelyvagta.ro

Cel mai cunoscut concurs hipic din Ţinutul celor Trei Scaune, Galopiada Secuiască, organizat de Primăria Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Covasna, se va desfăşura în acest weekend, pe Dealul Pivniţele Mari din Moacşa.

Călăreţii din întreaga zonă vor avea prilejul de a-şi demonstra priceperea în cadrul concursului, care adună mii de spectatori la fiecare ediţie. Acestora li s-au pregătit mai multe surprize, însă principalele atracţii sunt spectacolul susţinut de Teatrul Naţional Ecvestru din Ungaria, în colaborare cu Ansamblul de Dansuri „Háromszék” şi călăreţii locali, demonstraţii de lupte ale arcaşilor călare cu membrii Asociaţiei Saggitis Siculorum şi Formaţia Spontán.

Cei care vor merge la Moacşa vor putea urmări, de asemenea, demonstraţii de scrimă, concursuri de atelaje şi probele de la Galopiadă, dar se vor putea bucura şi de un program artistic variat, precum şi de oferta unui târg de produse tradiţionale.

Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă la ora 12:00, când este programat marşul concurenţilor. Duminică este ziua în care publicul va putea urmări Finala Galopului Góbé, cu începere de la ora 16:00, precum şi Finala Galopiadei Secuieşti, care va începe o oră mai târziu.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite