Expoziţia Naţională de Fotografie „Oameni şi datini“ vă aşteaptă la Reduta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţia va fi la Centrul Cultiral Reduta. FOTOArhivă.
Expoziţia va fi la Centrul Cultiral Reduta. FOTOArhivă.

Centrul Cultural „Reduta“ prin Serviciul Cultură Tradiţională vernisează marţi, 6 decembrie, începând cu ora 13:00, Expoziţia Naţională de Fotografie Etnografică „Oameni şi datini“.

Pentru al doilea an consecutiv, Serviciul Cultură Tradiţională a fost organizatorul unui concurs naţional de fotografie etnografică unde s-au înscris 65 de fotografi din judeţe precum Satu Mare, Harghita, Argeş, Galaţi, Maramureş, Bihor, Cluj, Sălaj, Mureş, Sibiu, Buzău, Olt, Suceava, Vâlcea şi Braşov.

Marele premiu din acest an a mers la Bistrita la Silvia Floarea Toth pentru fotografia intitulată Tata Dumitru. La secţiunea portret, premiul întâi a rămas la Braşov la Cătălin Caciuc pentru Druidul, premiul al doilea a mers la Miercurea Ciuc la Fodor Szuszana pentru fotografia Îmbrăţişare, iar premiul al treilea a fost adjudecat de Vlad Dumitrescu din Braşov pentru fotografia Iosif şi Cocoşul.

La secţiunea moment premiul întâi a fost câştigat de Cătălin Caciuc pentru fotografia Claia , premiul al doilea a mers la Vlad Dumitrescu pentru fotografia Turtiţe, iar premiul al treilea a mers la Incze Laszlor din Miercurea Ciuc pentru fotografia Cerc Uman.

„Expoziţia cuprinde pe lângă fotografiile câştigătoare, cele mai bune lucrări cu caracter etnografic, din domeniul culturii tradiţionale materiale sau imateriale - obiecte de patrimoniu cultural tradiţional, obiceiuri, costume populare, portrete, ocupaţii şi arhitectură tradiţională. Pe măsură ce elementele de civilizaţie sătească dispar, fotografia etnografică rămâne una dintre puţinele surse de informare în domeniu“, au declarat organizatorii.

Expoziţia din foaierul Centrului Cultural „Reduta” va fi deschisă publicului braşovean în perioada 6 decembrie 2016 – 24 ianuarie 2017.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite