Doi liceeni din Braşov reinventează izolarea fonică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii Abel Aronica şi Nandor Nagy au informatizat un sistem prin care ecoul dintr-o sală poate fi controlat sau eliminat cu ajutorul unor panouri şi al unui computer.

Doi elevi ai Colegiului Tehnic „Remus Răduleţ“, din Braşov, vor să cucerească Europa cu ajutorul unui proiect inedit. Abel Aronica şi Nandor Nagy, elevi în clasa a XII-a, au inventat un sistem care permite o izolare fonică perfectă, tehnologia necesitând costuri mult mai mici şi efort mai puţin decât cele existente pe piaţă. Şcoala din Braşov a fost special aleasă de o companie din Ungaria tocmai datorită dotărilor pe care le are. Programul inventat de tineri permite oricărui inginer de sunet să controleze zgomotul prin intermediul unei tablete sau a unui computer.

La începutul anului, Abel şi Nandor s-au înscris, în Ungaria, la un concurs al Societăţii Maghiare de Inovaţie, prin care se doreşte promovarea tinerilor cercetători şi inovatori. O companie din Ungaria, care a inventat panourile pentru izolare fonică, şi-a pus speranţele în cei doi elevi care au reuşit să informatizeze întregul sistem.

La competiţie participă aproximativ 80 de echipe formate din câte doi elevi şi un profesor, din ţări precum Ungaria, Slovacia, Serbia, Ucraina şi România. Proiectul îndrăzneţ al elevilor are ca scop automatizarea izolării fonice a unei clădiri, dar şi reducerea costurilor aferente unei asemenea investiţii. „Izolarea fonică a sălilor de concerte este foarte scumpă. Prin inovaţia noastră nu mai este necesar să se acopere toată suprafaţa pereţilor, ci să se monteze doar câteva panouri fonice, în puncte-cheie. Rezultatul este acelaşi, însă cu o cheltuială mult redusă“, explică Abel Aronica.

Sistemul a fost testat în patinoarul din Braşov

Mai exact, printr-un program realizat în mediul „Lab View“, se stabileşte numărul de panouri necesare pentru izolarea fonică a unei încăperi, dar şi poziţia şi unghiul în care acestea trebuie montate pentru a fi eficiente. „O parte a panoului absoarbe zgomotul, iar cealaltă îl reflectă. Depinde de activitatea care se desfăşoară acolo. E diferenţă între o sală de conferinţe şi una de concerte. Panourile sunt făcute de o firmă din Ungaria, iar proiectul nostru îşi propune automatizarea întregului sistem. Practic, vrem ca inginerul de sunet să poată controla zgomotul din două mişcări, de pe un computer sau o tabletă“, spune Nandor Nagy.

Un alt avantaj pe care inovaţia îl aduce este acela că se reduce şi numărul de persoane necesar pentru execuţia lucrării, programul realizând automatizarea procesului. Elevii au testat sistemul la Patinoarul Olimpic din Braşov, o sală unde ecoul este unul foarte mare. Cei doi au măsurat ecoul în Patinoarul Olimpic Braşov, acesta situându-se în acest moment la 13 secunde. „Folosind programul nostru am aflat că ne-ar trebui opt panouri, cu ajutorul cărora ecoul ar putea fi redus până la zero. Acum, ecoul este foarte mare şi nu se înţelege de vorbeşti. Practic, inginerul de sunet poate regla totul de pe o tabletă, un PC sau un laptop, în funcţie de necesităţi. Softul în care este realizat proiectul, dar şi toată aparatura ne-au fost furnizate de către compania National Instruments“, a mai spus Abel Aronica.

image

Rezultatele concursului din Ungaria vor fi aflate pe 9 mai, iar premiul care va fi acordat câştigătorilor este o bursă în valoare simbolică, de 100 de euro pentru trei luni, pentru fiecare dintre componenţii echipei, respectiv 350 de euro pentru profesorul îndrumător. De asemenea, toţi cei care vor ajunge în topul concursului vor participa la o recepţie care va avea loc la Parlamentul Europei. Cei doi elevi nu sunt însă tentaţi de premiul în bani. Câştigătorului proiectului pe domeniul informaticii i se oferă posibilitatea unei vizite la sediul Google din Zürich, unde îşi pot prezenta inovaţia. „Credem că avem ceva şanse în domeniul informaticii. Foarte multe proiecte sunt pe chimie“, a completat Abel Aronica. Elevii braşoveni au trecut deja de selecţia iniţială. „Ei şi-au ales această temă îndrăzneaţă şi sper să facă faţă cu brio. Au şanse să câştige“, a declarat Antal Ana Maria, profesoara care i-a ajutat pe elevi să se înscrie la concurs.

Liceu cu laborator de mecatronică şi de IT

În demersul lor, tinerii au fost sprijiniţi la fiecare pas de un profesor şi investitor din Ungaria. „Mentorul elevilor, cel care îi susţine în realizarea proiectului, este inginerul maghiar Tibor Iszaki, un bun prieten al colegiului nostru. A fost elev şi apoi profesor la liceul «Kossuth Lajos», din Gyor, cu care noi colaborăm de foarte mulţi ani. În acest moment este acţionarul unei societăţi care activează în domeniul acusticii.  Sperăm ca elevii noştri să câştige, noi suntem foarte mândri de ei“, ne-a declarat directorul Colegiului Tehnic „Remus Răduleţ“, Ioan Sorin Buksa.

Tibor Iszaki este acţionar la firma maghiară care a inventat panourile. Spune că a ales să lucreze cu Colegiul din Braşov pentru echipamentele pe care le are instituţia. „Am ales o şcoală din România deoarece nicio şcoală din Ungaria nu are dotările necesare pentru a realiza acest tip de automatizare. Colegiul «Remus Răduleţ» are nişte dotări extraordinare“, spune Tibor Iszaki. Colegiul din Braşov are laboratoare de IT, automatizări şi mecatronică de ultimă generaţie. Şcoala a reuşit să obţină 600.000 de euro, fonduri europene pentru aceste dotări.

Pe aceeaşi temă:

Un braşovean a câştigat concursul mondial de şah pentru amatori

Elevii româmi, premiati la trei olimpiade de latină

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite