Distracţie inedită pe pârtie, în toiul verii, în Poiana Braşov. Zorbingul, un sport pentru cei tari de inimă şi bubble fotbal pentru o zi alături de prieteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bubble fotbal, o distracţie inetdită alături de prieteni. FOTOfacebook.
Bubble fotbal, o distracţie inetdită alături de prieteni. FOTOfacebook.

Pârtia de sănii din staţiuni a  fost transformată în fun park pe timp de vară. Turiştii s epot distra pe cinste, iar cei mai tari de inimă pot încerca zorbingul, un sport originar din Noua Zeelandă.

Pe pârtia care iarna este destinată săniuşului, turiştii pot face zorbing, dar se pot da şi cu sania gonflabilă perfectă pe timp de vară. Zorbingul este originar din Noua Zeeleandă, fiind un sport extrem destul de nou care constă în rostogolirea unei persoane aflată într-o sferă transparentă, gonflabilă, de mari dimensiuni (de la 2,6 până la 3,8 metri diametru exterior) pe un teren în pantă. Turiştii trebuie să fie amatori de adrenalină şi să nu sufere de claustrofobie. O tură cu sania costă 5 lei, iar zorbingul costă 25 de lei.

Dacă sunteţi cu prietenii puteţi alege bubble fotbal. Fiecare membru al echipei este băgat într-o bilă transparentă, astfel că alergatul după mingea de fotbal devine extrem de amuzant. Pentru 20 de min de bubble fotbal fiecare participant va plăti 10 lei.

La baza pârtiei cei mici, dar şi adulţii se pot da cu bila pe apă într-o piscină specială. Singura condiţie este să nu aveţi teamă de spaţii închise şi să nu cântăriţi mai mult de 90 de kilograme. Pentru 7 minute de plimbat cu bila pe apă veţi plăti 10 lei. Tot în zonă a fost amenajată şi o pistă de carting. O cursă de 10 minute costă 10 lei.

Season Hill este un concept unic prin faptul că este primul parc de agrement dintr-o staţiune turistică montană care oferă activităţi de petrecut timpul liber în orice sezon. Dorim să oferim prin amenajările pe care le-am făcut motive în plus pentru oricine doreşte să petreacă şi vara un concediu plăcut în staţiunea Poiana Braşov, a declarat Cornel Boeru, reprezentantul Comidor Trust, societatea care a făcut amenajările din Poiană.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite