Ultimele știri ⏱️Război în Ucraina Război în Israel Istoria zilei

Cum poate şcoala din România să le stimuleze elevilor pofta de cunoaştere. Strategii aplicate eficient „în afară“

Publicat: 17.03.2016 06:02

Ultima actualizare: 06.08.2022 09:50

Planurile pentru reformarea sistemului educaţional din România nu ţin cont de vârsta elevilor şi nici de posibilităţile lor de percepţie a informaţiilor pe care le primesc. Specialişti în domeniu explică ce tehnici şi strategii se folosesc în şcolile din Occident.

Deşi s-a vorbit despre conturarea unui profil al absolventului de gimnaziu, aceste scheme au apărut ca fiind cel puţin incomplete, incapabile să cuprindă tot ceea ce un adolescent ar trebui să deţină în bagajul de cunoştinţe şi deprinderi pentru a putea face faţă „călătoriei” sale în societatea contemporană.

„Se pune astfel întrebarea referitoare la ce fel de generaţie următoare dorim, ca instituţii de educaţie, să dăruim societăţii. Una care să fie capabilă să deţină şi să utilizeze pe parcursul vieţii cunoştinţele acumulate în şcoală? Sau una centrată strict pe noile tipuri de competenţe, construind «noul om de mâine» axat exclusiv pe filosofia societăţii de consum?”, ne spune profesorul braşovean Daniela Danu, membră a Societăţii de Ştiinte Istorice din România.

Dintre numeroasele provocări pe care le întâmpină practica pedagogică astăzi, învăţarea eficientă şi transformarea achiziţiilor mentale de fiecare zi în ancore pentru viaţa de mâine a fiecărui elev de azi revine cu tot mai multă acuitate în preocupările celor implicaţi în procesul educaţional. Indiferent de nivelul de vârstă al elevilor pe care îi avem în faţă şi de vigoarea competenţelor pe care încercăm să le diversificăm continuu, capacitatea lor de a reţine conţinuturi esenţiale pentru bagajul minimal de cultură generală pare că se îngustează de la o generaţie la alta.

Nu volumul informaţiilor contează, ci sintetizarea lor

Specialistul braşovean spune că, în faţa presiunii crescânde a tehnologiei informaţiei, inteligenţa şi memoria elevului trebuie susţinute cu noi strategii didactice, menite să ofere acestuia posibilităţi reale şi eficiente de a se forma, dar şi de a putea lua cu sine pretutindeni acest bagaj, din ce în ce mai încărcat. Bineînţeles, problema nu este una legată de volum, ci de forma în care reuşim să sintetizăm multitudinea informaţiilor, într-o structură flexibilă, viabilă, dar mai ales, uşor de accesat oricând.

„Noile tehnologii ale comunicării deschid mereu în faţa elevului orizonturi nemărginite de cunoaştere, care aparent, sub pretextul unei accesibilităţi permanente, împrăştie iluzia unor parcursuri intelectuale în care memoria îşi găseşte o implicare din ce în ce mai redusă. Aceasta însă are un rol primordial în atingerea scopurilor noastre didactice generale, de a forma personalităţi capabile să ştie de unde să-şi ia informaţiile necesare pe care să le transforme în produse de gândire. Altfel spus, tehnologiile moderne de comunicare sunt valoroase doar în măsura în care le putem corela cu capacitatea noastră naturală de a reţine informaţia şi de a o utiliza atunci când avem nevoie. Ne referim aici la memoria de lungă durată, capacitate care se formează odată cu conştientizarea propriei existenţe şi care defineşte ceea ce suntem fiecare dintre noi, ca personalităţi unice”, precizează Daniela Danu.

Pornind de la o definiţie simplă, conform căreia „memoria de lungă durată este acea parte a memoriei care are un caracter mai mult sau mai puţin permanent şi căreia i se datorează tot ceea ce cunoaştem”, după cum spune psihologul american Charles Morris, trebuie luate în considerare cel puţin două dimensiuni ale memoriei: persistenţa ei şi conţinutul cunoaşterii.

Definiţia porneşte de la ideea de persistenţă, de permanenţă, nu într-un sens larg, ci mai degrabă în sensul în care cunoştinţele pot fi accesate sau nu, în funcţie de necesităţile contextuale ale subiectului, în funcţie de voinţa sa de a le readuce în prim plan şi de ce nu, de dorinţa sa de a restructura un anumit conţinut.

Elevii trebuie să dezvolte dorinţa de cunoaştere în profunzime a faptelor

Memoria de lungă durată – prin caracterul ei permanent – ne însoţeşte permanent ca individ, accesarea informaţiilor devenind astfel o opţiune dictată fie de voinţă, fie de necesitate. Mai mult, aceasta din urmă poate genera dezvoltarea conţinutului cunoaşterii unui anumit individ el putând opta fie spre acumularea de cunoştinţe din ce în ce mai specializate, fie în a se limita la câteva conţinuturi – puternic semnificative şi relevante pentru subiectul cunoaşterii.

Această definiţie acordată de autor memoriei de lungă durată ne demonstrează o asemănare izbitoare nu numai cu metodele şi tehnicile de predare ale istoriei, ci cu istoria însăşi. Bazându-se într-o măsură semnificativă pe „a memora”, istoria ca şi disciplină şcolară mai crede încă cu vanitate că ea este, indubitabil, memoria omenirii. Faptele, evenimentele, personalităţile ce dau rezonanţă şi culoare istoriei omenirii există şi vor rămâne vii atâta vreme cât oamenii şi le vor aminti cu plăcere, cu teamă, sau ca o lecţie necesară.

Depinzând fundamental, dar nu în totalitate de capacităţile mentale ale elevului, experienţa trecutului poate fi activată prin dorinţa noastră de a cunoaşte, prin capacitatea noastră de a le oferi elevilor noştri „intrepretorii” suficienţi şi necesari de a o „decripta”. Iar acest demers devine cu atât mai interesant cu cât dorinţa noastră nu este să formăm o cunoaştere a istoriei fundamentată pe memorare, ci pe „ancore” de cunoaştere, capabile să dezvolte în elevi dorinţa de a cunoaşte în profunzime faptele, evenimentele sau personalităţile prezentate la ore.

Profesorul braşovean spune că nu trebuie să se repete greşelile trecutului, graţie dezvoltării memoriei de lungă durată, dar acest lucru nu înseamnă că o cunoaştere aprofundată a conţinuturilor ne scuteşte de această probabilitate de repetare a greşelilor, ci ar trebui să ne orienteze către a restructura şi adapta permanent informaţiile de tip istoric la prezentul cotidian.

„Înseamnă să oferim elevilor noştri reperele suficiente şi necesare pentru a fi capabili să se orienteze spre sursele de informare pentru a accesa conţinuturi cât mai specializate. Altfel spus, a forma repere cognitive şi conţinuturi sintetice înseamnă să le oferim acestora acel bagaj suficient pentru a-i orienta să caute ceea ce le este necesar în a interpreta şi defini un fapt, eveniment sau comportamentul unei personalităţi din istorie”, a mai menţionat Daniela Danu.

Conform psihologilor, lipsa memoriei ar echivala cu a trăi într-un permanent prezent. Şi lipsa conţinuturilor cu caracter istoric ne-ar conduce la a inventa mereu hărţi pentru o lume fără repere. Dar oare societatea modernă nu reprezintă o acumulare permanentă de informaţii şi cunoştinţe, restructurate şi adaptate permanent la realitate într-un proces continuu?

Provocarea pentru noi, profesorii acestei lumi angajată tot mai mult în schimbare, este să ne percepem atât pe noi, cât şi pe elevii noştri, ca parteneri în această dezvoltare continuă, în care memoria, ca formă de acumulare şi transportare a informaţiei să fie locul comun în care să ne întâlnim în parcursul cunoaşterii. Conform autorului citat, memoria de lungă durată „se fundamentează pe coduri şi înţelesurile asociate acestora”, apreciază specialistul braşovean. Sau altfel spus, elevilor trebuie să lo se dezvolte capacitatea de a asocia noi informaţii şi de a restructura conţinuturile la realitatea de referinţă.

Pentru a deveni o capacitate reală şi viabilă pentru fiecare elev, memoria de lungă durată se formează prin tehnici şi strategii didactice extrem de variate. Una dintre acestea, cu aplicabilitate în numeroase discipline şcolare, este denumită de către Charles Morris ca „SQ3R – Survey. Question. Read. Recite. Review”.

În detaliu, etapele s-ar putea defini astfel:

Survey – observaţia – privită ca şi proces de direcţionare către accesarea informaţiilor care ar urma să facă obiectul achiziţiei de noi informaţii;
Question – problematizarea – echivalent cu declanşarea acelor „resorturi” interioare capabile să declanşeze curiozitatea, deschiderea către nou, necesitatea de a restructura. Ce aduce nou această abordare? Ce semnificaţie au aceste noi informaţii? Cum trebuie înţelese şi interpretate noile cunoştinţe? Ar fi doar câteva tipuri de problematizare a căror răspuns ar putea trezi în elevii noştri dorinţa de a cunoaşte mai mult.
Read – citirea conţinuturilor. Această etapă necesită un comportament proactiv al elevului în sensul în care cititul ar trebui să se producă simultan cu integrarea noilor informaţii pe structura de informaţii deja existentă. Ca şi proces activ la acest nivel are loc restructurarea conţinuturilor pe fondul în care competenţele analitice dobândite vor constitui fundamentul ultimelor două etape.
Recite - repetarea noilor cunoştinţe are darul ca prin verbalizare, prin dezbatere, se facilitează procesele de conştientizare ale noilor informaţii, de integrare cu vechile cunoştinţe acumulate anterior.
Review - verificarea cunoştinţelor. Această etapă are menirea de a credibiliza, de a verifica restrucurările pe care elevul le realizează, de a „corecta” erorile de interpretare.

„Urmărirea în procesul didactic a acestor etape şi utilizarea tehnologiilor moderne nu au darul doar să formeze conţinuturi complexe, ci şi competenţe de înţelegere şi interpretare a faptelor, evenimentelor sau personalităţilor din istorie. Mai mult, ele ne pot ajuta decisiv în a „capta” atenţia elevilor şi de a le trezi curiozitatea de a cunoaşte, de a adapta permanent aceste cunoştinţe la realitatea cotidiană”, concluzioneză Daniela Danu.

În măsura în care acestea pot furniza soluţii în procesele generalizate de rezolvare de probeme cu care mintea elevului se va confrunta zilnic în viaţa de adult, ele vor fi depozitate în acea memorie de lungă durată a fiecărui individ, care îi va defini parcursul în viaţă. Un parcurs căruia memoria faptelor trecute îi va da consistenţă şi sens. De aceea, prin toate activităţile desfăşurate, şcoala trebuie să ofere fiecărui elev începutul unui parcurs memorabil.

CITEŞTE ŞI: