Cum să te îmbraci la un interviu de angajare. Ce ţinute sau accesorii trebuie lăsate acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţinuta este foarte importanţă în cadrul un interviu. FOTO Shutterstock.
Ţinuta este foarte importanţă în cadrul un interviu. FOTO Shutterstock.

Prima impresie este foarte importantă atunci când mergem la un interviu pentru a obţine un loc de muncă. O ţinută aleasă greşit ne poate descalifica din prima, deşi poate profesional suntem potriviţi pentru jobul respectiv.

Ţinuta trebuie să ţină neapărat cont de tipul locului de muncă pe care îl dorim. „Dacă este vorba despre o companie mai sobră unde veţi lucra cu publicul atunci şi ţinuta trebuie să fie la fel. Dacă locul de muncă necesită creativitate, trebuie să puneţi în evidenţă latura artistică şi atunci o pată de culoare nu strică. La un interviu de angajare nu dă niciodată greş tradiţionalul costum cu pantalon, cămaşă şi sacou. Doamnele pot alege şi o fustă, dar aceasta nu trebuie să fie scurtă, ci până la genunchi sau peste genunchi. Nu trebuie să fie nici foarte strâmtă. Dacă locul de muncă prepune o activitate creativă, cum este domeniul publicităţii de exemplu atunci puteţi opta şi pentru ţinute mai lejere. De exemplu bărbaţii pot renunţa la cravată şi sacou şi pot purta un pantalon şi o cămaşă. Doamnele pot alege o rochie, dar aceasta nu trebuie să fie nici foarte strâmtă şi nici decoltată“, spune psihologul Ana Maria Ruşinan.

Mare atenţie la detalii

Pe lângă ţinuta de bază trebuie să daţi mare atenţie detaliilor. „În cazul bărbaţilor evitaţi pe cât posibil pantofii sport, chiar dacă acesta este trendul acum. Puteţi să îi purtaţi în timpul liber. În cazul doamnelor alegeţi pantofi cu tocul mai gros şi mai jos, nu tocuri cui care nu dau impresia potrivită la serviciu. Evitaţi sandalele. De asemenea doamnele trebuie să poarte dresuri indiferent cât de cald este afară. Nu mergeţi la un interviu cu piciorul gol. Machiajul trebuie să fie discret, iar coafura legeră. Părul trebuie aranjat, dar nu coafat ca şi cum mergeţi la o petrecere. Manichiura nu trebuie să fie nici ea stridentă. De preferat alegeţi un lac de unghii incolor sau un bej natural. Nu exageraţi nici cu bijuteriile. Un lanţişor simplu sau un inel la care ţineţi mult sunt de ajuns“, mai spune psihologul.  

Culorile sunt importante

Culorile ţinutei sunt şi ele foarte importante. „Dacă vreţi să daţi impresia de seriozitate şi sinceritate atunci mergeţi la sigur cu un costum negru sau bleumarim şi o cămaşă bleu sau albă. Este valabil şi pentru bărbaţi şi pentru femei. Griul este o opţiune bună, dar dacă munca implică creativitate atunci puteţi părea anost. Dacă vreţi să lucraţi într-un domeniu artistic puteţi alege pentru cămaşă şi nuanţe mai calde gen un galben pal sau un verde deschis. Dacă aplicaţi la o companie unde seriozitatea este pe primul plan evitaţi roşul, potocaliul şi în general culorile vii. Foarte important este ca hainele să nu fie şifonate şi pantofii să nu fie plini de praf“, mai spune specialistul. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite