Concert caritabil de gospel la Biserica Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Sound of Joy” – unul dintre cele mai apreciate coruri de gospel din Germania, va susţine vineri, 4 septembrie, de la ora 18.00, un concert special la Biserica Neagră din Braşov.

Corul a fost fondat în 1981, la Hersbruck, sub îndrumarea directorului muzical Karl Schmidt.

Corul „Sound of Joy” este alcătuit din 110 cântăreţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 50 de ani. Repertoriul acestora este diversificat şi include melodii gospel tradiţionale sau moderne, dar şi adaptări ale unor piese clasice. Aflaţi pentru prima dată într-un turneu în România şi Ungaria, membrii corului dedică evenimentul muzical de la Biserica Neagră din Braşov pacienţilor care primesc îngrijire de la HOSPICE Casa Speranţei.

Biletele pentru concert pot fi cumpărate de la Biserica Neagră. Preţul unui bilet este de 10 lei, iar toate fondurile strânse cu această ocazie vor fi folosite pentru susţinerea serviciilor de îngrijire paliativă pe care HOSPICE Casa Speranţei le acordă gratuit copiilor şi adulţilor cu boli incurabile.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite