Cinci trucuri simple ca să mâncăm mai puţin şi să nu ne îngrăşăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă sunteţi gurmanzi şi nu vă puteţi abţine atunci când vine vorba de mâncare, există câteva trucuri care vă vor păcăli creierul şi astfel vă veţi putea bucura în continuare de delicatesele preferate.

O metodă ca să mâncăm mai puţin este aceea să folosim farfurii mici, dar tacâmuri mari. „Această metodă a fost dovedită de multiple studii făcute de americani. Oamenii preferă să aibă farfuria mare şi mănâncă tot pentru că aşa au fost învăţaţi de când erau copii. Dacă folosiţi farfurii mai mici automat veţi mânca mai puţin. Creierul va percepe tot o farfurie plină şi vă veţi simţi sătui, deşi poate aţi mâncat doar jumătate din cât eraţi obişnuiţi. Pentru ca efectul să fie maxim folosiţi linguri sau furculiţe mari, deoarece dau senzaţia de saţietate. În aceea ce priveşte sucurile sau alcoolul, principiul este invers. Folosiţi pahare mare şi veţi vedea că veţi turna mai puţin decât într-un pahar mai mic pe care îl umpleţi până la refuz“, spune medicul nutriţionistul Eva Iorţan.

Nu mâncaţi la televizor

Atunci când vă aşezaţi la masă, nu trebuie să fiţi distraşi. „Persoanele care mănâncă la televizor sau calculator au tendinţa să comsume mai mult deoarece sunt atenţi la altceva. Practic se uită la televizor şi mănâncă automat. Atunci când luaţi masa, aşezaţi-vă la bucătărie, fără a avea televizorul aprins. Veţi vedea că veţi mânca mai puţin“, mai spune specialistul.

Porţionaţi mâncarea şi nu vă grăbiţi

Tot studiile medicale au devenit că persoanele care mănâncă repede se îngraşă deoarece consumă mai mult. „Cel mai bine, dar şi mai sănătos este să mâncaţi încet. Nu vă grăbeşte nimeni. Savuraţi mâncarea. O altă metodă este să tăiaţi în bucăţi mici tot ceea ce aveţi în farfurie. Aşa veţi mânca mai puţin. Dacă masa durează mai mult veţi avea senzaţia că v-aţi săturat, deşi aţi mâncat mai puţin poate decât în ziua precedentă“, mai spune medicul.

Nu aşteptaţi să fiţi foarte flămânzi

Se ştie că, atunci când ne este foarte foame, mâncăm mult şi pe nerăsuflate, drept urmare totul se depune. „Mai multe mese împărţite în porţii mici la intervale regulate sunt mai sănătoase decât două mese copioase. Cantitatea de mâncare poate fi aceeaşi, dar efectul nu. Dacă mâncaţi trei mese pe zi nu veţi apuca să simţiţi senzaţia acută de foame şi să vă puneţi de înfulecat. În schimb, dacă nu mâncaţi dimineaţa şi ciuguliţi ceva la prânz, seara veţi consuma mult mai mult. Chiar dacă cele trei mese fac cantitativ cât una singură, dacă mâncaţi mult o singură dată pe zi vă veţi îngrăşa deoarece organismul trebuie să proceseze mai mult dintr-o dată“, mai spune medicul.

Nu mâncaţi seara desert

Dacă vă plac dulciurile nu trebuie să renunţaţi la ele, trebuie să ştiţi când să le consumaţi. „Dulciurile sunt o mare slăbiciune. Dacă nu puteţi renunţa la ele, faceţi un program. Mâncaţi dulce dimineaţa sau la prânz, niciodată seara. De asemenea, pentru a nu avea tentaţii, este bine să nu aveţi acasă un dulăpior plin de dulciuri. Este bine să le înlocuiţi cu fructe“, mai spune specialistul.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite