Cetatea Braşovului mai rămâne închisă cel puţin câteva luni. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul la sentinţa care o reda statului

Cetatea Braşovului mai rămâne închisă cel puţin câteva luni.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul la sentinţa care o reda
statului

Cetatea Braşovului stă închisă de peste doi ani. FOTOArhivă.

Cetatea Braşovului, care a fost lăsată în paragină de mai bine de doi ani, va mai rămâne închisă cel puţin câteva luni. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de SIF astfel că procesul va mai dura.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a admis astăzi recursul formulat de SIF care este acţionar majoritar al ARO Palace. Societatea a contestat sentinţa Curţii de Apel Braşov care reda Cetatea Braşovului Statului Român. Practic recursul urmează a fi judecat pe fond şi procesul va mai dura câteva luni. Urmează să se dea primul termen în dosar.

Compania Aro Palace a ajuns proprietar al cetăţii fără să plătească pe ea nici un leu. Cetatea a fost în patrimoniul ONT (companie de stat) din 1982. În 1990 societatea s-a privatizat, iar din ea au rezultat două companii: Postăvarul SA şi Poiana SA. Compania Postăvarul a intrat în posesia cetăţii alături de alte active, iar din 2000 şi-a schimbat numele în Aro Palace.  Primăria Braşov a vrut chiar să o cumpere cu 3,3 milioane de euro. Pentru că nu s-a ajuns la o înţelegere Primăria a deschis acţiune în instanţă pentru obţinerea cetăţii şi a mizat pe faptul că Aro Palace nu a plătit nimic pe obiectivul turistic. Tribunalul Braşov şi Curtea de Apel au decis în favoare Statului Român şi a Primăriei Braşov.

Între timp cetatea a fost lăsată de izbelişte şi stă cu lacătul pe uşă de doi ani. Porţile au fost încuiate, iar pe şoseaua de acces a autocarelor şi autoturismelor a fost coborâtă bariera. Tencuiala de pe zidurile groase se desprinde vizibil, o parte din acoperiş a rămas distrus după o vijelie de anul trecut. Turnurile par şi ele la un pas de prăbuşire, iar tunurile din faţa intrării sunt răsturnate. Turiştii care vin pe jos la cetate sunt dezamăgiţi când văd afişul pe care scrie sec „Închis“. Nu pot face altceva decât să admire puţin oraşul de sus şi să facă apoi cale întoarsă. Primăria vrea să redeschidă cetatea, dar nu poate face acest lucru până când nu va exista o sentinţă definitivă în acest dosar. 

Cetatea de pe dealul Straja stă cu lacătul pe uşă de aproape doi ani. Este unul dintre simbolurile oraşului şi o mare atracţie pentru turişti. Iniţial, pe dealul Schlossberg, cel pe care azi se află cetatea, s-a ridicat, în anul 1524, un turn de veghe, din piatră şi cărămidă, în formă de potcoavă. Acesta avea trei niveluri, dotate cu ambrazuri la nivelurile inferioare şi guri de păcură la nivelul superior. Nucleul a fost completat în perioada următoare cu un bastion ce avea patru turnuri din lemn. În 1773 a funcţionat ca şi închisoare pentru prizonierii turci şi francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă aici era o secţie pentru cei cu simptomele bolii.    

 

citeste totul despre: