Braşovul vrea să devină Capitală Culturală Europeană în 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Culturii a anunţat, la mijlocul lunii decembrie 2014, lansarea concursului în urma căruia va fi desemnat oraşul din România care va primi titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Alături de Braşov, în cursă mai sunt interesate să intre oraşele Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova, Arad, Oradea, Alba Iulia, Sfântu-Gheorghe şi Bucureşti. Braşovul mizează pe câteva evenimente de tradiţie cum ar fi parade junilor, turnirul cetăţilor (festivalurile medieval) care includ şi Branul şi Râşnovul, dar şi festivalul Et November şi Festivalul de Dramaturgie Contemporană, două evenimente culturale de amploare.

Braşovul se mai luptă să găzduiască şi Olimpiadă de Iarnă de Tineret în 2020. Lupta se dă cu Laussane. Dacă va câştiga organizarea competiţiei, acest lucru va conta şi pentru capital cultural, având în vedere că Braşovul  va deveni foarte cunoscut în toată Europa.

„În această perioadă suntem în curs de evaluare a proiectelor culturale care au fost depuse pentru finanţare de la bugetul local în anul 2015. Vom încerca să alegem acele proiecte care au potenţial pe termen lung, pentru că Braşovul va fi unul dintre oraşele care îşi vor depune candidatura pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021 şi ne dorim evenimente care să aibă dimensiune europeană. Un alt atu al Braşovului este faptul că noi avem o strategie care să includă în conceptul de capitală europeană întreaga zonă metropolitană Braşov, nu doar municipiul, iar acesta cred că ar putea fi un argument care să sprijine candidatura noastră”, a declarat  primarul George Scripcaru, citat de bzb.ro. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite