Amenzi pentru taximetriştii care au maşinile murdare sau într-o stare tehnică proastă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taximetriştii trebuie să le asigure braşovenilor condiţii bune de transport. FOTOArhivă.
Taximetriştii trebuie să le asigure braşovenilor condiţii bune de transport. FOTOArhivă.

Autorităţile vor să ia la purecat toate taximetrele din oraş pentru a vedea în ce condiţii circulă braşovenii, după ce au existat mai multe reclamaţii privind starea tehnică a maşinilor, dar şi curăţenia.

Consilierul local Iulian Mara a precizat că se vor intensifica controalele în trafic pentru a verifica starea tehnică a autoturismelor utilizate în taximetrie. Consilierul crede că imaginea de oraş turistic a Braşovului poate fi afectată de taximetre neângrijite. „Chiar şi eu am avut o experienţă mai puţin plăcută călătorind cu un taxi aparţinând unei companii din Braşov, care pe lângă faptul că avea destul de grave probleme tehnice, care putea fi sesizate din zgomotul produs de plăcuţele de frână sau de telescoape, la coborârea străzii Dobrogeanu Gherea, pentru a face economie la combustibil, şoferul a mai şi oprit motorul. Probabil avea o modificare făcută, ca să nu se blocheze volanul, dar nu este normal să se circule în asemenea condiţii, care pun pe toată lumea în pericol. Există o Lege a taximetriei care prevede o serie de aspecte obligatorii pentru maşinile din această categorie”, a precizat Iulian Mara, citat de bzb.ro.
 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite