Alegeri locale 2016 Braşov. Rezultatele scrutinului din 5 iunie. George Scripcaru a fost reales cu peste 50% din voturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegeri locale 2016. Primarul în funcţie George Scripcaru a câştigat un al patrulea mandat la Braşov. Prezenţa la vot în municipiul Braşov a fost cea mai mică din ultimii 12 ani, doar 37,28%. Au votat 93.344 de persoane din totalul 249.775 de locuitori cu drept de vot.

UPDATE.5.00. După centralizarea voturilor din 158 de secţii din municipiul Braşov, în cadrul  unei numărători paralele făcute de către liberali, Scripcaru obţinuse 51,48%, Popa 16,93%, Sturzu 9,38%, Gabor 5,46%, Macedonschi 4,11%, Leonte 2,91%.

La Consiliul local Braşov, după totalizarea sufragiilor de la 158 de sectii din Consiliul Local, PNL are 30,63% din voturile exprimate, PSD – 26,95%, UDMR – 6,16%, FDGR – 7,45%, ALDE – 4,86%, PMP – 5,78%, candidatul independent Şerban Şovăială – 3,9%, PER – 5,95%.

UPDATE 22.45. Primarul George Scripcaru îşi recunoaşte victoria la alegerile locale 2016. „Avem la acest moment estimări şi este bine să mai aşteptăm puţin până să anunţăm procente cu exactitate. Cred că braşovenii m-au votat pentru a patra oară pentru că mi-am făcut bine treaba. Am adus Braşovul acolo unde trebuia“, ne-a declarat primarul George Scripcaru. 

Edilul  a fost încrezător încă de azi dimineaţă de când a votat  şi şi-a prezentat planurile de viitor. „Am un plan de dezvoltare durabilă şi mobilitate urbană a Braşovului în 10 puncte. Este important să învăţăm din greşelile făcute în trecut, să încercăm să facem acum ce nu s-a putut în celalalte mandate sau să îndreptăm ce s-a făcut greşit. În planul meu de mobilitate urbană îmi doresc ca minicipiul Braşov să se bată din toate punctele de vedere cu primele cinci municipii din ţară. Vrem să legăm Braşovului cu localităţile învecinate prin proiecte de infrastructură şi să fim atenţi la ce ne spun investitorii, care au probleme în a găsi forţă de muncă calificată. De aceea educaţia este un domeniu foarte important şi trebuie să creăm forţă de muncă calificată pentru a avea o dezvoltare durabilă“, a declarat primarul George Scripcaru, duminică dimineaţa la ieşirea din secţia de votare. 

UPDATE 22.25. Estimările că George Scripcaru a câştigat alegerile locale 2016 la Braşov au fost confirmate chiar de el. Într-o intervenţie telefonică la Digi 24, George Scripcaru a declarat că are date potrivit cărora a obţinut cel puţin 50% dintre voturi. Primele rezultate parţiale oficiale de la Biroul Electoral Municipal se vor cunoaşte în jurul orei 24.00. 

UPDATE 22.00 Primarul în funcţie din Braşov, George Scripcaru (49 ani) era creditat, la închiderea urnelor, cu 50% dintre voturile alegătorilor, potrivit estimărilor neoficiale ale PNL. Următorul contracandidat, Răzvan Popa (PSD) ar fi obţinut 38% dintre opţiunile electoratului. Scripcaru a ajuns în fruntea urbei în 2004, când a candidat din partea PDL, partid în care a rămas până la începutul acestui an. La scrutinul din 5 iunie, Scripcaru a candidat în premieră din postura de independent.  Are dosar penal şi este trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Primarul Braşovul este acuzat că a favorizat o firmă privată şi i-a atribuit ilegal un contract de 6,1 milioane de lei în detrimentul societăţilor de termoficare de stat care au ajuns în faliment.

În judeţul Braşov, la alegerile locale 2016 sunt  amenajate 447 de secţii de votare, din care 177 în municipiu. Potrivit datelor Autorităţii Electorale Permanente, în judeţul Braşov sunt 517.183 de alegători, cei mai mulţi dintre ei, respectiv 249.775, fiind tot în municipiul reşedinţă de judeţ. Urnele se deschid la ora 7.00 şi se vor închide la ora 21.00. Pentru prima dată, pentru a combate votul multiplu, cartea de identitate a fiecărui alegător va fi scanată. Totul pentru a vedea dacă omul a încercat să voteze de mai multe ori. Abia după scanarea actului de identitate, veţi primi buletinele de vor şi veţi putea vota la alegerile locale 2016.

15 pretendenţi la fotoliul de primar

15 persoane candidează la alegerile locale 2016  pentru fotoliul de primar al Braşovului.  Dintre cei 15 candidaţi la Primăria, cinci sunt independeţi, o altă situaţie nemaiîntâlnită până acum la Braşov. Printre candidaţi se numără şi nume noi care nu s-au mai luptat până acum pentru fotoliul de primar.

Primarul George Scripcaru (49 ani) şi-a depus candidatura pentru un al patrulea mandat la Primăria Braşov. Este primar din anul 2004 şi până acum a candidat din partea PDL. Acum intră în cursă ca independent. Este trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi luare de mită.

Mihai Sturzu (36 ani), fondator al trupei HiQ şi deputat candidează tot ca independent. Este jurnalist de meserie şi a demisionat în decembrie 2015 din PSD.

Alegeri locale 2016

Cătălin Leonte (43 ani), cel care a fost la un pas să-l învingă pe George Scripcaru în 2012 când a candidat din partea USL, s-a înscris în cursă ca independent. Lucrează în sistemul bancar. A fost membru PSD, dar a demisionat din partid. Acum patru ani diferenţa dintre Scripcaru şi Leonte a fost de doar 2000 de voturi.

Tot ca independent candidează şi Florin Staicu (47 ani), profesor de matematică, fost consilier judeţean şi fost senator PDL.

Tot ca independent intră în cursă Cornel Comşa (38 ani), actualmente deputat independent ales într-un colegiu din judeţul Alba. A fost consilierul Casei Regale din România.

Adrian Gabor (46 ani) este candidatul Partidului Naţional Liberal. Este economist şi a fost timp de opt ani viceprimar al Braşovului. Acum este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov.

Răzvan Popa (37 ani) este candidatul PSD pentru Primăria Braşov. Este jurnalist de profesie. A fost viceprimar al Braşovului în perioada 2012-2014, iar acum este consilier local.

La Primărie mai candidează Mariana Sebeni (50 ani), jurnalist, singura femeie din cursă din partea Partidului Ecologist.

Dumitrescu Dumitru Ion (54 ani) candidează din partea UNPR şi este director adjunct la ANAF Braşov.

Costel Mihai (31 ani) candidează din partea PMP. Este cel mai tânăr dintre candidaţi şi este consilier local.

Cristian Macedonschi (FDRG) şi-a depus şi el candidatura la Primăria Braşov. Are 44 de ani, este consilier local şi preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Turistică din judeţul Braşov.

Adrian Atomei (ALDE) se luptă şi el pentru fotoliul de primar. Are 42 de ani, este Consilier local şi a fost viceprimar în perioada 2012-2015.

Şi-au mai depus candidaturile Vasea Carchelan (PRM), Paul Becheanu (PPU),  Ovidiu Grădinar  (PND).

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite