Două accidente cu răniţi într-o singură dimineaţă la Braşov. Ce s-a întâmplat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şase persoane au fost implicate în cele două accidente care au avut loc în această dimineaţă FOTO newsbv.ro
Şase persoane au fost implicate în cele două accidente care au avut loc în această dimineaţă FOTO newsbv.ro

Unul dintre accidente a avut loc între două taxiuri, în jurul orei 5.00 dimineaţa, pe strada Zizinului. Două persoane au fost transportate la Spital, ambele conştiente, un bărbat de 60 de ani şi o femeie de 55 de ani.

Un al doilea accident a avut loc în jurul orei 9.00, în giratoriul de la Carrefour, pe Calea Bucureşti. Aici o dubiţă roşie VW transporter s-a lovit cu un autoturism Logan albastru şi un BMW. La locul impactului a ajuns o ambulanţă şi echipajul de descarcerare de la ISU Braşov.

„În accidentul de pe Calea Bucureşti au fost implicate patru persoane, toate conştiente, cu traumatisme uşoare, cranio-faciale. Intervin un echipaj SMURD şi unul de la Ambulanţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Braşov, dr. Adriana Palaghiea.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite