Încep lucrările pentru lărgirea străzii 13 Decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strada 13 Decembrie a ajuns să fie un coşmar la orele de vârf când se circulă bară la bară. Asta deoarece în zonă s-au construit foarte multe blocuri, iar şoseaua nu a fost proiectată pentru a face faţă unui trafic atât de intens.

Consiliul Local Braşov a aprobat în şedinţa de ieri indicatorii tehnico-economici pentru lărgirea segmentului cuprins între pasajul de cale ferată de pe strada 13 Decembrie (în zona Făget) şi strada Henri Coandă. Investiţia se ridică la 10 milioane de lei. În prima etapă se lucrează pe porţiunea cuprinsă între strada Turnului şi intersecţia cu Henri Coandă.

Aceasta este cea mai simplă etapă. Urmează o a doua etapă, care cuprinde segmentul cuprins între intersecţia de la Făget şi intersecţia cu strada Turnului. Eu sper să începem lucrările sfârşitul anului sau cel mai târziu în prima parte a anului viitor, în funcţie de cum terminăm documentaţiile tehnice, care sunt mai complicate. Acolo, împreună cu reprezentanţii CFR Infrastructură, am găsit o soluţie pentru pasajul de cale ferată care trece peste strada 13 Decembrie, care va trebui puţin modificat. După pasajul de cale ferată (spre Rulmentul, n.r.) trebuie să relocăm înspre parc reţeaua de alimentare cu energie electrică a troleibuzelor şi a altor utilităţi. De asemenea, trebuie să mutăm şi trotuarul în interiorul parcului, astfel încât să avem posibilitatea de a corela lărgirea cu celălalt tronson de drum. Practic, de la intersecţia străzii 13 Decembrie cu Bulevardul Gării, până la noile cartiere din zona Coresi, vrem să realizăm încă o bandă de circulaţie pe sens”, a precizat primarul Braşovului, George Scripcaru, citat de bzb.ro.

Care sunt modificările

Potrivit planului aprobat de Comisia de Circulaţia se vor face următoarele modificări: pe segmentul cuprins între pasajul CFR de la Făget şi sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Henri Coandă vor fi amenajate încă două benzi (câte una pe sens), astfel că strada va ajunge de la 4 la 6 benzi. De la pasajul CFR la Făget, până la strada Turnului, strada se va extinde cu două benzi înspre parcul de la Tractorul şi se va amenaja un acces separat cu bandă de refugiu pentru a asigura accesul mai facil spre strada Octavian Goga. La intersecţia străzilor 13 Decembrie, Camil Petrescu şi Metalurgiştilor se va amenaja un nou sens giratoriu. Pe segmentul cuprins între giratoriul de la Lidl şi giratoriul de la Coresi, strada 13 Decembrie se va lărgi cu câte o bandă pe  fiecare sens, iar după Complexul Comercial Coresi, până la giratoriul de la intersecţia cu strada Henri Coandă, artera va fi extinsă cu două  benzi, ambele pe latura dinspre noile ansambluri rezidenţiale din cartierul Tractorul, mai scrie bzb.ro.

 

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite