500.000 de lei costă reparaţiile pentru drumul spre Şirnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Consiliului Judeţan, Adrian Gabor,  a anunţat că lucrările pentru drumul spre Şirnea, Drumul Naţional până la căminul cultural, vor începe în perioada imediat următoare.

„Am fost miercuri la faţa locului, iar specialiştii au găsit o soluţie foarte repidă pentru a rezolva problema. Drumul, lat de 6 metri, va fi reparat  cu asfalt dublu bituminos. Practic, se va face o reciclare in situ, după cum se numeşte tehnic, a DJ 730A, dar se va face şi decolmatarea podeţelor, din cauza cărora s-a ajuns în această stare, la km 3 spre 4 înspre sat. Din păcate, în timp s-a şi acţionat greşit, s-a pus piatră peste asfalt. Din fericire, costurile nu vor fi mari pentru că fundaţia drumului este în stare foarte bună”, a precizat Gabor.

Costurile vor fi 65.000 de lei/km, iar autorităţile judeţene speră ca lucrările să fie încheiate cu un total de 500.000  de lei.

O problemă o va reprezenta, însă, restul de doi kilometri de la Şirnea spre satul Ciocani, care are o lăţime de 1,5 metri. Acesta este un drum judeţean de clasa a 5-a, iar pentru lărgire ar fi necesară exproprierea de terenuri, proces greoi şi costisitor. Însă, a mai precizat Gabor, sătenii au fost de acord să facă acte notariale de donaţie pentru lăţirea străzii.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite