31 de ani de la primul „Jos comunismul” strigat la Braşov
0
Joi, 15 noiembrie 2018, se împlinesc 31 de ani de la prima Revoltă Anticomunistă din România, care a avut loc în 15 Noiembrie 1987, la Braşov. Nemulţumiţi de condiţiile de trai, aproximativ 200 de muncitori de la Uzina Steagu Roşu au ieşit pe stradă şi au făcut ca gestul lor să fie urmat de sute de braşoveni care li s-au alăturat în drumul spre sediul Partidului Comunist Judeţean şi Municipal
Era forma prin care sute de oameni verbalizau în sfârşit nemulţumirile care clocoteau de ani buni. Revolta Anticomunistă a fost reprimată de autorităţile comuniste, 62 de muncitori fiind condamnaţi ulterior la locul de muncă sau deportaţi până la izbucnirea Revoluţiei din Decembrie 1989.
Cum a început revolta
15 noiembrie 1987 a fost o zi de duminică. Şi zi lucrătoare, ca aproape toate duminicile din acea vreme, când Ceauşescu obliga cetăţenii „să strângă cureaua" pentru plata datoriei externe. În plus, un „nou prilej de sărbătoare", pentru că pe 15 noiembrie 1987 se votau deputaţii pentru consiliile populare locale.
Pe fondul iritării şi frustrării colective, anunţul de noi penalizări salariale pentru rebuturi la export şi pentru neîndeplinirea planului a pus în mişcare sute de muncitori de la „Steagul Roşu". Oamenii au ţâşnit pe porţile fabricii către Primăria oraşului. Au dat foc steagurilor roşii ale partidului şi au înălţat tricolorul. Grupul a prins consistenţă, atrăgând mulţimea. Se strigau lozinci nemaiauzite împotriva conducătorilor. Şi toţi cântau „Deşteaptă-te române!".
Pe contestatari i-a întărâtat şi mai tare întâmplarea de-a fi găsit, în sediul Judeţenei de partid, alimente interzise cetăţeanului de rând: salam, fructe exotice, ciocolată. Răzvrătiţii au spart birouri şi ferestre, i-au bătut pe cei care li s-au pus în cale, au aruncat în stradă dosare şi au incendiat portretul „conducătorului iubit". Le-au făcut pe toate cu furie prea îndelung stăpânită.
61 de condamnaţi
Pusă în mişcare, maşinăria partidului luase însă grabnice „măsuri". S-au operat repede patru sute de arestări. Braşovul a intrat în fierbere. Un sfert din cei arestaţi au fost duşi şi anchetaţi la Bucureşti. Declaraţiile lor au fost încropite cu bătăi şi cu presiuni psihice extreme.
Pe 26 noiembrie 1987, lui Nicolae Ceauşescu i s-a raportat cum a decurs plenara cu activul de partid de la „Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roşu Braşov", ţinută cu o zi în urmă.
„S-a evidenţiat faptul, i s-a transmis, că toţi oamenii muncii sunt indignaţi de faptele săvârşite de grupul de huligani şi au cerut ca aceştia să primească pedepse exemplare şi să se aprobe judecarea lor în uzină în faţa colectivului de oameni ai muncii pentru actele de vandalism care au adus prin aceasta o pată uzinei şi daune partidului şi ţării", scria în raportul său din acele zile, Ion Catrinescu, adjunctul secretarului CC Emil Bobu.
Toată conducerea întreprinderii - 15 oameni - a fost destituită şi împrăştiată prin ţară. Directorul tehnic, Ion Anghel, şi şeful biroului plan-dezvoltare, Vasile Luca, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pentru „penalizări nejustificate" a retribuţiei muncitorilor. Ca în 1977, când pe Ceauşescu îl încolţiseră minerii din Valea Jiului, vinovaţi au fost găsiţi aceia care aplicau „necorespunzător" legile sale.
I s-a mai raportat lui Ceauşescu că muncitorii „care au provocat dezordini şi au încălcat legea” vor fi „mutaţi în alte locuri", iar „responsabilii direcţi vor fi daţi în judecată".
În urma procesului, 61 de muncitori braşoveni au fost condamnaţi la închisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă sau cu suspendarea condiţionată a pedepsei (între 6 luni şi 3 ani). Din cei 61 de oameni condamnaţi, 17 au fost trimişi la muncă în alte judeţe. Ei nu aveau voie să părăsească noile localităţi de reşedinţă fără acordul Miliţiei.
În 1987, „Uzinele Steagul Roşu" din Braşov aveau 22.000 de angajaţi. Mai sunt acum, acolo, la ROMAN SA, vreo 300. În investigaţia coordonată de Marius Oprea şi Stejărel Olaru („Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov", Polirom, Iaşi, 2002), fostul muncitor Florin Postolachi, ajuns la un moment dat deputat fără cine ştie ce realizări, a sintetizat astfel urmările: „După 1990, procurorul Robu a vrut să facă curăţenie. Şi a venit la Braşov, ne-a adunat pe toţi la Primărie, la masă şi ne-a zis: «Băieţi i-am găsit pe toţi cei care v-au anchetat în noiembrie 1987. Sunt la Serviciul Român de Informaţii, la Armată şi la Ministerul de Interne. Am înaintat câte un dosar domnului Ursu, domnului Stănculescu şi domnului Măgureanu. Să-şi facă ordine în ministere şi eu îmi voi face ordine în minister». După scurtă vreme, am aflat că domnul Robu a murit. Cu moartea lui şi cu ce ne amintim fiecare s-a încheiat tot ce se ştie despre torţionarii noştri".
Dosarul „Braşov 87”, redeschis
Nou-înfiinţata secţie specială pentru anchetarea magistraţilor va investiga şi dosarul „Braşov 1987″. Această informaţie a fost confirmată de generalul Gheorghe Cosneanu, care a afirmat că această secţie a cerut dosarele în care sunt implicaţi magistraţii militari.
„Dosarul «Braşov» (despre revolta muncitorească din 1987 – n.r.) va merge pentru că sunt parte a cercetării doi judecători care au dat soluţia şi încă trăiesc. La momentul în care noi am făcut investigaţiile, încă erau în viaţă. Dacă vor găsi de cuviinţă să dea soluţie care nu implică, va reveni la secţia militară”, a declarat generalul Gheorghe Cosneanu pentru Newsweek România.
Asociaţia care îi reprezintă pe eroii din '87 nu are bani nici pentru chirie
Invitaţi în şedinţa festivă de joi dimineaţa, reprezentanţii Asociaţii 15 Noiembrie 1987, care îi reprezintă pe braşovenii care au luptat atunci împotriva regimului totalitar, s-au plâns că le este foarte greu să îşi desfăşoare activitatea, fiindcă nu au banii necesari achitării chiriei. Consilierul Local Cristian Macedonschi şi-a oferit indemnizaţia pe următoarele şase luni pentru a contribui la plata chiriei pe care Asociaţiei. Această chirie se ridică la peste 500 de lei pe lună, iar reprezentanţii Asociaţiei „15 Noiembrie 1987“ spun că fac eforturi să o achite, dat fiind că singurele surse constante de finanţare pe care le au sunt cotizaţiile membrilor.
„Suntem bucuroşi că am fost invitaţi la o şedinţă solemnă de Consiliu Local, însă profit de această ocazie, pentru a ne spune mâhnirea, Am obţinut un sediu din partea Municipalităţii, ne-aţi sprijini. Dar nu avem un statut de utilitate publică, drept pentru care trebuie să plătim o chirie pentru acest spaţiu, iar ceastă sumă înseamnă peste 500 de lei pe lună. Noi, ca asociaţie, nu avem fonduri, pentru că trăim dintr-o cotizaţie onorifică, pe care o plătesc membrii noştri, care oricum au rămas puţini, iar mulţi dintre ei nici nu mai sunt în România. Ne-am dori să găsim o formulă să ne sprijiniţi cu acest lucru“, a spus vicepreşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, Dănuţ Iacob.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
