Un tir a paralizat circulaţia pe un drum naţional. Şoferul a pierdut controlul direcţiei, iar autovehiculul a blocat benzile de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: obiectivbr.ro
Foto: obiectivbr.ro

Circulaţia pe DN 2B a fost deviată după ce şoferul unui tir nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de trafic, astfel că autotrenul a lovit parapeţii unui pod şi a blocat circulaţia pe ambele sensuri de mers.

Traficul în apropierea podului Vulpea, situat în apropierea municipiului Brăila, a fost blocat miercuri, 25 septembrie, preţ de câteva zeci de minute. Şoferul unui tir a pierdut controlul direcţiei şi a lovit parapeţii podului, autotrenul rămânând blocat de-a curmezişul şoselei.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Poliţiştii au deviat traficul în zonă pe rute ocolitoare până la scoterea tirului dintre parapeţii podului. 

Şoferul vinovat de producerea accidentului rutier are 31 de ani şi este din localitatea Filipeşti (judeţul Brăila). Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, după cum a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite