Teribil accident de circulaţie în judeţul Brăila. Un şofer a murit după ce a efectuat o depăşire riscantă şi a ajuns cu maşina într-un canal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina a ajuns într-un canal de pe marginea drumului naţional 2B Foto: arhivă Adevărul
Maşina a ajuns într-un canal de pe marginea drumului naţional 2B Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat din Galaţi şi-a pierdut viaţa după ce s-a angajat în depăşirea imprudentă a două maşini, pe DN2B, iar apoi a revenit violent pe sensul său de circulaţie, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar.

Un şofer din Galaţi, a cărui vârstă este estimată la 40-50 de ani, şi-a găsit astăzi sfârşitul într-un canal de la marginea drumului naţional 2B. Bărbatul a intrat în depăşirea a două maşini, dar nu a estimat corect distanţa faţă de un autoturism care venea de pe celălalt sens de circulaţie, fiind nevoit astfel să revină brusc pe banda sa de circulaţie.

S-a produs astfel o dublare, ce a avut ca rezultat o ciocnire violentă între autoturismul gălăţeanului şi una dintre maşinile pe care intenţiona să le depăşească. Martorii spun că impactul a fost atât de puternic,  încât s-a produs o explozie, urmată de proiectarea autoturismului condus de gălăţean într-un canal de pe marginea drumului naţional.

Şoferul a rămas încarcerat în propriul autoturism, iar pompierii s-au chinuit minute bune să îl elibereze dintre fiarele contorsionate, informaţia fiind confirmată de locotenent colonelul Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila. Medicii sosiţi la faţa locului au demarat imediat manevrele de resuscitare, dar nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa gălăţeanului.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite