Terasele sezoniere amenajate în municipiul Brăila încalcă flagrant regulile impuse de autorităţile locale.  Primăria nu se grăbeşte să facă ordine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale brăilene au încercat să civilizeze activitatea teraselor sezoniere, prin adoptarea în Consiliul Local Municipal a unui nou regulament, cu prevederi stricte privind aspectul şi dotările pe care trebuie să le aibă acestea. Din păcate, întreprinzătorii care au închiriat spaţii pe domeniul public pentru amenajarea de terase nu respectă noile reguli, iar  Primăria nu ia măsuri pentru a-i forţa să o facă.

În Hotărârea nr. 81, adoptată de Consiliul Local Municipal Brăila în data de 27 martie 2014, sunt stipulate câteva reguli clare şi de bun simţ. Astfel, umbrelele de soare trebuie să fie pe un fond monocolor la toate terasele, astfel încât să se asigure o cromatică unitară. Grătarul trebuie prevăzut cu coş de fum care să dirijeze fumul la cel puţin doi metri de la sol, pentru a se elimina disconfortul provocat de acesta.

Nivelul acustic al fondului muzical ambiental nu trebuie să depăşească 60 - 65 decibeli, măsuraţi la o distaţă de 1 -2 metri de boxe. Proprietarii de terase trebuie să asigure: racordarea la apă curentă şi preluarea apelor uzate astfel încât să nu existe contaminări în zonă; accesul consumatorilor la grupuri sanitare; colectarea zilnică a deşeurilor; respectarea liniştii şi ordinii publice. Este interzisă folosirea mobilierului de plastic la terase.

Orarul de funcţionare al teraselor amplasate pe faleza Dunării şi în Parcul Monument va fi până la ora 24.00, iar a celor din alte zone ale municipiului nu va putea depăşi ora 22.00 decât în situaţii cu totul excepţionale şi cu acordul Primăriei. La terase nu se pot organiza evenimente festive private, de genul nunţilor sau onomasticilor.

Nerespectarea regulilor prevăzute de HCLM 81 se amendează cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 lei. Sancţiuni mai mari, cuprinse între 1.500 şi 2.500 lei sunt prevăzute pentru cei care nu eliberează terenul după expirarea contractului încheiat cu Primăria. Instituţia care are atribuţii în sancţionarea celor care încalcă prevederile HCLM nr. 81 este Poliţia Locală Brăila.

Primăria Brăila a scos la licitaţie pentru acest sezon 12 locuri pentru terase pe Faleza Dunării, cinci în Parcul Monument şi două în Grădina Mare. Până în prezent, pe faleză s-au ocupat opt, în Parcul Monument două, iar în Grădina Mare au fost adjudecate ambele poziţii. Urmează să se mai organizeze o licitaţie pentru cei care vor să închirieze poziţiile rămase libere.

image

Niciun proprietar de terasă nu şi-a dotat grătarele cu coşuri pentru evacuarea fumului  FOTO Florentin Coman

În ceea ce priveşte terasele deja deschise, multe dintre regulile stabilite prin HCLM nr. 81 sunt încălcate flagrant. Fiecare terasă are umbrele proprii, în culori galbene, verzi sau roşii, inscripţionate cu mărcile unor producători de bere sau sucuri. Grătarele nu sunt dotate cu coşuri de evacuare, astfel că în zona teraselor abia se poate respira din cauza fumului, la sfârşit de săptămână, când cererea de mici e mare.

Grupurile sanitare pentru clienţi, dotate inclusiv cu chiuvete unde aceştia să se poată spăla pe mâini lipsesc cu desăvârşire. Ba mai mult, unul dintre proprietarii de terase ne-a mărturisit, zilele trecute, că deocamdată nici pentru el şi angajaţii săi nu există o toaletă. "Am contactat o firmă de la Bucureşti, de unde o să închiriem o toaletă ecologică. Urmează să o aducă. E din aceea care se goleşte odată pe săptămână. O să o folosim în comun cu personalul de la celelalte terase din zonă şi împărţim chiria de 100 de euro pe lună. Dar o să o ţinem încuiată, că n-o să fie şi pentru clienţi", ne-a spus patronul.

În ciuda situaţiei existente, autorităţile locale încă nu au început să-i sancţioneze pe cei care nu respectă noul regulament Conducerea Poliţiei Locale spune că acţiunile de control vor fi declanşate după ce se vor finaliza licitaţiile şi vor fi atribuite toate locurile pentru terase. "Să se termine cu licitaţiile şi începem să-i controlăm", ne-a declarat Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite