Tânără de 16 ani dispărută de acasă căutată de toată Poliţia Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La data de 9 mai a.c., la orele 8:30, la sediul I.P.J. Brăila s-a prezentat brăileanca N.Tudoriţa (45 de ani) care a sesizat dispariţia de la domiciliu, din seara zilei de 7.05.2013, a fiicei sale, Nistor Denis-Alexandra, în vârstă de 16 ani.

În urma efectuării primelor verificări a rezultat că aceasta a plecat de acasă pe motiv că mama ei ar fi acuzat-o că, în cursul lunii aprilie a.c., a sustras din locuinţă mai multe bijuterii din aur şi din argint pe care le-ar fi amanetat la o societate de profil situată pe raza muncipiului.

De asemenea, din declaraţia mamei a rezultat că aceasta are o relaţie de prietenie cu un brăilean de 18 ani şi că, în prezent, ar locui împreună într-o locuinţă necunoscută din municipiu.

Semnalmente : ten măsliniu, înălţime 170 cm, greutate aproximativ 50 kg, corpolenţă slabă, păr negru, lung peste umeri, cu fir drept, ochi căprui, iar ca semn particular prezintă pe partea dreaptă a gâtului un tatuaj monocolor reprezentând un fluture.

Îmbrăcăminte şi încălţăminte la data dispariţiei : tricou de culoare gri, lung peste nivelul bazinului, având pe piept imprimeul „Hello Kitty”, pantaloni tip colanţi de culoare gri, prevăzuţi cu ţinte la nivelul gambelor, sandale de culoare neagră.

Cea în cauză, care a mai fost plecată de la domiciliu în cursul lunii septembrie 2012, nu suferă de afecţiuni medicale psihice sau cronice şi nu are asupra ei acte de identitate.

Judiciariştii din cadrul Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale desfăşoară activităţi de căutare şi depistare a acesteia în vederea încredinţării familiei.

Cine poate da relaţii despre locul în care se află minora este rugat să apeleze numărul pentru urgenţe 112 ori să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite