Recomandările poliţiştilor pentru ca elevii să nu ajungă victimele unor infracţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că sărbătorile de iarnă bat la uşă, iar copiii vor intra într-o binemeritată vacanţă în cursul acestei săptămâni, poliţiştii brăileni au câteva sfaturi pentru elevi, astfel încât aceştia să se bucure în siguranţă de zilele libere.

Pentru ca vacanţa de iarnă şi sărbătorile să nu fie umbrite de implicarea în evenimente negative, poliţiştii brăileni au câteva recomandări pentru elevi.

Dacă sunteţi singuri acasă:

-Nu deschideţi niciodată uşa necunoscuţilor, chiar dacă spun că sunt trimişi de părinţii voştri sau pretind că sunt colindători;

-Nu spuneţi niciunei persoane care sună la interfon, la telefon sau la uşă că sunteţi singuri acasă;

-Dacă vă aflaţi în pericol şi nu puteţi lua legătura cu părinţii sau cu o rudă, sunaţi la numărul 112! Este gratuit şi, în funcţie de urgenţa pe care o aveţi, vor interveni poliţia, ambulanţa sau pompierii.

Pentru siguranţa voastră pe stradă:

-Nu traversaţi strada în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

-Nu staţionaţi pe bordurile trotuarelor, deoarece vă puteţi dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;

-Nu plecaţi la colindat după lăsarea întunericului;

-Nu intraţi în discuţii cu persoane necunoscute, care vă abordează sub diferite pretexte (solicitare de informaţii, oferire de cadouri de sărbători) şi nu urcaţi, pentru niciun motiv, în autoturismele acestora;

-Nu afişaţi la vedere cheile de la intrarea în locuinţă, banii sau telefoanele mobile;

-Nu vă îndepărtaţi de părinţi când sunteţi la cumpărături, în zone aglomerate sau la plimbare, în locuri pe care nu le cunoaşteţi.

Dacă ieşiţi la joacă:

-Înainte de a pleca undeva, cereţi voie părinţilor sau bunicilor, spunându-le unde mergeţi, cu cine, cum ajungeţi acolo şi când vă întoarceţi;

-Nu vă îndepărtaţi de locurile pe care le cunoaşteţi, s-ar putea să nu mai ştiţi să vă întoarceţi;

-Nu vă jucaţi pe partea carosabilă a drumurilor publice sau în apropierea acestora, ori pe aleile intens circulate dintre blocurile de locuinţe; folosiţi pentru joacă numai locurile unde nu circulă maşini: parcuri, terenuri de sport, curţile caselor.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite