Razie amplă a poliţiştilor în pieţele şi centrele comerciale din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii brăileni au efectuat razii de amploare în pieţele şi centrele comerciale din municipiu
Poliţiştii brăileni au efectuat razii de amploare în pieţele şi centrele comerciale din municipiu

Poliştii brăileni au organizat o razie de amploare în rândul comercianţilor din  municipiul Brăila, ocazie cu care au fost constatate numeroase nereguli ce ţin de activităţile comerciale.

Politişti de la formaţiunile de ordine publică, proximitate, investigaţii crimininale, rutier şi investigare a criminalităţii economice, sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, au acţionat în complexurile comerciale şi în pieţele agroalimentare din municipiu, cu scopul protejării intereselor comerciale ale cetăţenilor şi menţinerii siguranţei publice în perioada sărbătorilor de iarnă.

 

Ieri dimineaţă, începând cu ora 08:30, echipele participante au efectuat controale în pieţele din municipiu şi au continuat în complexurile comerciale, fiind vizate persoanele care efectuează acte de comerţ ilicit. Astfel, în urma activităţilor de verificare şi control efectuate la 170 de unităţi economice, au fost constatate 5 infracţiuni. Poliţiştii au controlat şi 38 de autovehicule oprite în trafic, şi au testat cu aparatul etilotest 30 de conducători auto, fiind reţinute în vederea suspendării două permise de conducere.

Pe timpul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.020 de lei, dintre care 3 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 12 prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 6 conform Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, şi 13 conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

rayie braila

În urma neregulilor constatate la agenţii comerciali verificaţi, ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de 11.320 de lei (obiecte cu conţinut pirotehnic, legume, băuturi alcoolice, produse cosmetice şi industriale, îmbrăcăminte şi încălţăminte).

Exemple:            

În urma unui control efectuat la o unitate comercială, din apropierea Pieţei „Microhală”, din municipiu, poliţiştii au descoperit şi confiscat mai multe produse pirotehnice, care erau oferite spre vânzare, fără autorizaţie. Administratorului societăţii i-a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de efectuare de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept, conform Legii 126/2005 privind regimul materiilor explozive.

razie braila

Poliţiştii au găsit la două standuri dintr-un complex comercial, din municipiu, 102 articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, care purtau însemnele unor mărci înregistrate. Aceste produse contrafăcute, valorând 10.200 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar faţă de administratorii celor două societăţi au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, conform Legii 84/1998  privind mărcile şi indicaţiile geografice. 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite