Protest spontan al angajaţilor companiei de salubritate Brai-Cata: „Nu mai putem suporta salariile de mizerie!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de salubritate este fondată în anul 2000 la Brăila şi are capital româno-italian. Sediul social actual este la Bucureşti, iar firma are contracte de salubritate cu primării şi instituţii publice din judeţele Brăila, Gorj, Galaţi, Prahova şi Vâlcea, precum şi din municipiul Bucureşti.

Protest spontan, miercuri, 22 august 2018, al angajaţilor companiei de salubritate Brai-Cata. Câteva zeci de muncitori s-au adunat în zona  Colegiului Naţional „Gheorghe M. Murgoci” din Brăila, în apropierea căruia este punctul de lucru administrativ al companiei româno-italiene cu sediul în Bucureşti.

Oameni spun că nu au de gând să reia lucrul câtă vreme nu li se plătesc salariile care au o întârziere de aproape două săptămâni. „Am 1.200 de lei în mână. Un salariu de mizerie. Dar nici ăsta nu se dă la timp. Aşa nu se mai poate!”, a declarat unul dintre angajaţi pentru Obiectiv Vocea Brăilei.

Angajaţii afirmă că patronii îşi bat joc de ei, dat fiind că nu li se dau zile libere, nu li se plătesc ore suplimentare şi, de la o vreme, nici lefurile şi aşa foarte mici nu se mai plătesc la timp.

Compania Brai-Cata are capital integral privat (româno-italian) şi a fost fondată în anul 2000 la Brăila. Ulterior şi-a mutat sediul la Bucureşti. Are contracte de salubritate cu mai multe primării şi instituţii publice din judeţele Brăila, Galaţi, Vâlcea, Gorj şi Prahova, dar şi din municipiul Bucureşti.

Potrivit site-ului companiei, acţionariatul român este reprezentat de firma Urban SA, cunoscută publicului pentru activităţile de salubritate extinse aproape în întreaga ţară, în majoritate pe bază de contracte cu instituţii publice.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite