Noul vicepreşedinte al CJ Brăila, Ionel Avram, a demisionat de la firma „Concivia” ca să nu mai fie incompatibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca să nu mai fie acuzat de incompatibilitate, Ionel Avram, cel care s-a impus recent în fruntea Consiliului Judeţean Brăila după ce a fost votat în funcţia de vicepreşedinte de către consilierii din alianţa PSD – PPDD – UNPR, a demisionat de la Concivia SA, firmă la care fusese director economic.

"Mi-am încheiat contractul individual de muncă. Deci eu nu mai sunt angajatul acestei firme. Luni am depus cererea, cred că azi (n.r.- ieri) s-a semnat decizia. În plus, mi-am rezolvat toate problemele de incompatibilitate, în baza Legii 161/2003. Deci aveam un termen fixat de Lege de 15 zile ca să mă încadrez. Eu astăzi (n.r.- ieri) am rezolvat toate acele probleme (...) Am fost la Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Brăila şi mi-am depus declaraţia de încetare a activităţii. Pot spune că de astăzi nu mai am nicio stare de incompatibilitate" a declarat presei brăilene Ionel Avram.

După cum se ştie, „Concivia” este firma la care acţionar indirect era Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila, care în prezent este suspendat din funcţie, fiind cercetat de DNA într-un dosar de corupţie ce vizează inclusiv „Concivia” SA.

Consilierii judeţeni PNL şi PDL au contestat la Prefectura Brăila şi la Tribunal legalitatea şedinţei de vineri, 5 septebrie, în cadrul căreia Ionel Avram a fost numit vicepreşedinte în locul liberalului Ovidiu Nechita.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite