Lucruri puţin ştiute despre orologiul-turn din Brăila, monumentul istoric unic în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construit la iniţiativa unui filantrop care îşi dorea ca şi Piaţa Centrală a Brăilei să existe un orologiu public, ca în toate oraşele respectabile ale vremii, ceasul-turn a fost o realizare unică în România, care a devenit în timp unul dintre simbolurile urbei dunărene, aproape nelipsit de pe cărţile poştale sau de pe paginile de deschidere ale unor site-uri dedicate municipiului.

Monumentul dedicat timpului a fost construit în 1909, ca o împlinire a visului unuia dintre cetăţenii de vază ai oraşului. Este vorba despre Petru Naum care, în 1898, a donat municipalităţii, prin testament, 8.000 de lei aur pentru ridicarea „unui turn din metal, cu un ceasornic mare în vârf, în Piaţa Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”.

De la început, orologiul-turn a fost considerat o piesă de mobilier urban foarte rară, deoarece în epocă ceasurile publice se montau fie în turnurile bisericilor, fie pe alte construcţii administrative, fiind arareori construite ca obiective de sine stătoare.

Turnul a fost realizat din tablă, ranforsată în interior cu profile metalice prinse în nituri, de firma cehă Carol Sakar. Mecanismul propriu-zis a fost făcut la Munchen, de firma Johann Neher. Este vorba despre un mecanism cu greutăţi proiectat să se armeze odată la trei zile. Din cauza structurii de rezistenţă a turnului de susţinere, sistemul de greutăţi nu poate face cursa completă, astfel că orologiul cu patru cadrane trebuie întors mai des, odată la 24 de ore.

Pentru Brăila, ceasul turn a fost, din primul moment când a fost pus în funcţiune, o atracţie a oraşului. Foarte multe dintre vederile realizate de maeştri fotografi ai vremii au surprins acest ceas, care devenise un adevărat reper, atât pentru localnici cât şi pentru vizitatorii străini. De altfel, acest orologiu-turn este unic în România, atât prin aspect cât şi prin înălţimea sa de peste 11 metri.

În anii '50, după instaurarea regimului comunist în România, pe vârful turnului metalic au fost aşezate secera şi ciocanul. N-a fost singura mutilare pe care a suferit-o acest monument. De-a lungul timpului, orologiul a trecut prin trei recondiţionări, în 1968, 1993 şi 2011, care i-au schimbat mai mult sau mai puţin aspectul exterior. Atât decoraţiunile originale cât şi cele patru cadrane au avut parte de modificări care au ştirbit frumuseţea originală a monumentului.

„Cadranele au fost schimbate le un moment dat, dar se vede că cine a făcut acest lucru nu era de meserie şi nici nu s-a documentat măcar, pentru a respecta normele din domeniu. Cifrele romane erau aşezate invers decât ar fi normal. Întotdeauna, cifra V trebuie aşezată cu vârful către axul ceasului, iar cifra patru trebuie făcută din patru linii”, spunea, în urmă cu doi ani, Marian Dinu, ceasornicarul care a colaborat cu Primăria Brăila pentru corectarea acelor neajunsuri.

image

FOTO Florentin Coman

Recent, Primăria Brăila a început demersurile necesare pentru a înregistra ceasul-turn ca marcă înregistrată a oraşului. De altfel, la evenimentele organizate de municipalitate în ultimele luni, mascota Brăilei a fost reprezentată de orologiul din centru.

Citiţi şi


 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite