FOTO Istoria de poveste a palatului „conţilor de Roma“. În locul aproape uitat din inima Bărăganului petreceau cândva marii aristocraţi ai Europei
0Conacul se află în localitatea Viziru, judeţul Brăila şi este zidit acum 150 de ani de nobili ce aveau în ascendenţa lor nume mari: Conachi, Vogoride, Ipsilanti. Clădirea este proprietatea statului român, este în mare parte goală şi se ruinează. Zeci de poveşti extraordinare s-au ţesut în jurul familiei care a ridicat-o.
La circa 35 de kilometri de municipiul Brăila, în satul Viziru (localitate aflată în plină câmpie a Bărăganului) se ascunde de ochii lumii, aproape neştiut, un palat aristocratic cu o poveste aparte.
Este vorba despre clădirea cunoscută de localnici sub denumirea de „palatul conţilor de Roma“, o sintagmă care, după cum veţi avea ocazia să descoperiţi în articolul de faţă, nu conţine niciun fel de exagerare, totul având la bază argumente istorice solide.
La Viziru se ajunge lesne. Dacă veniţi dinspre Bucureşti, aveţi de parcurs un drum de cam 180 de kilometri. Mai întâi pe A2, apoi de la Drajna spre stânga, pe DN21, către Slobozia şi în continuare. Dinspre Brăila e şi mai uşor, căci distanţa se parcurge simplu, în nici 30 de minute, pe un DN21 recent reabilitat.
Să nu vă aşteptaţi însă ca la Viziru lucrurile să fie simple, iar palatul să vă iasă deodată în cale. De fapt, clădirea cu creneluri şi turnuri de veghe este bine camuflată de gospodăriile sătenilor şi de o perdea de copaci seculari, iar de la şosea până la el nu există niciun un indicator care să vă uşureze misiunea.
Puteţi însă să-i întrebaţi pe localnici, căci nu există vizirean să nu ştie unde să vă îndrume. Poate chiar o să vă spună şi o poveste despre conţii de Roma care au dat statut nobiliar satului atestat documentar în urmă cu mai bine de 600 de ani.
Trebuie să recunoaştem, noi am avut norocul să aflăm povestea de la părintele Simeon Bănică, fost paroh în localitate, actualmente inspector în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Şi chiar dacă rigorii ştiinţifice i s-au alăturat, prin mărturiile unor săteni, şi informaţii cu aspect cumva de anecdotă, istoria rămâne nealterată, căci dovezile se află cu duiumul atât în posesia Muzeului Brăilei, cât şi a unor persoane din anturajul urmaşilor conţilor de Roma.
Cine erau, de fapt, „conţii de Roma“
În lumea rurală a Bărăganului, cuvântul „conte“ nu are un sens tocmai pozitiv. De fapt, ţăranii au folosit termenul pentru a desemna un fanfaron cu pretenţii mai mari decât i se cuvin, acesta fiind înţelesul în care este utilizat în 90% dintre aşezările din zonă. Nu însă şi la Viziru, acolo unde conţii veritabili chiar au trăit, au dăruit lumină localnicilor printr-o sumedenie de acte caritabile şi au dobândit un uriaş respect, încă nealterat, deşi stirpea lor s-a cam stins.
Palatul conţilor de Roma din Viziru, Brăila FOTO Costel Crângan
Aşa cum rezultă din cercetările făcute de mai mulţi muzeografi de la Muzeul Brăilei (îi putem aminti aici pe Marcian Roman şi Viorel Radu), întemeietorul ramurii brăilene a Conţilor de Roma a fost un anume Pierre (1833-1914), venit în ţară pe la jumătatea secolului al XIX-lea şi cunoscut localnicilor sub numele neaoş de Petru.
Interesant este, însă, că rădăcinile acestei familii, în ciuda renumelui, nu sunt italieneşti, ci greceşti. Punctul de plecare este în Insula Zante, strămoşul lor fiind deopotrivă un intelectual cunoscut şi om iscusit, dovadă că a fost capabil să-şi cumpere „titlul papal“ de conte de la un nobil italian, de viţă veche, scăpătat.
Probabil, el sau urmaşii lui au venit în Ţara Românească cu primii fanarioţi, înrudindu-se apoi cu neamuri precum Mavrocordat, Mavromihali, Caragea, Ghica, Calimachi, Conachi, Ipsilanti, Hrisoveloni, Cantacuzino, Vogoride, Greceanu Bibescu, Sturdza şi mulţi alţii.
Informaţiile existente în arhivele brăilene arată că, la 1860, Petru (Pierre) de Roma s-a căsătorit cu Sofia Ipsilanti, fiica prinţului Alexandru Ipsilanti, care, după numai şase ani, moare în împrejurări nu tocmai clare.
Palatul conţilor de Roma din Viziru, Brăila. Imagine din vastul subsol FOTO Costel Crângan
Deşi există o poveste mai „soft“, care spune că boieroaica ar fi murit din cauza unei paralizii (probabil urmare a unui accident vascular cerebral), prin sat se rostogolesc şi poveşti stranii, cum că Sofia, prima contesă de Roma de la Viziru, ar fi fost ucisă chiar de soţul ei, într-o criză de gelozie. Acesta ar fi încuiat-o într-o cameră a castelului pe care tocmai îl ridica, iar frumoasa descendentă a Ipsilanţilor ar fi murit de foame şi de sete.
Viaţa exotică de la castelul de la Viziru
Din această căsătorie cu final tragic, Petru de Roma moşteneşte Moşia Mare din Viziru (în suprafaţă de circa 68.000 de hectare, după cum reiese chiar din documentul prin care ea a fost expropriată) pe care ridicase deja aripa sudică a conacului, cea nordică fiind construită mai târziu cu circa un deceniu.
Cea de-a doua soţie a contelui a fost tot dintr-o mare familie cu rădăcini princiare. Este vorba de Maria Vogoride, fiica prinţului Nicolae Vogoride (fostul caimacan al Moldovei) şi a cunoscutei Cocuţa Conachi-Vogoride, eroina Unirii Principatelor de la 1859. Petru de Roma şi Maria Vogoride avut trei copii: Petru al II-lea (născut în 1874), Nicolae (născut în 1875), şi George (născut în 1877).
Prin intermediul ambiţioasei lui soacre (rolul Cocuţei Conachi-Vogoride a fost, după cum se ştie, esenţial în demascarea încercărilor de zădărnicire a Unirii care, culmea, erau orchestrate chiar de Nicolae Vogoride, soţul Cocuţei), contele dezvoltă strânse legături cu paşoptiştii revoluţionari, care veneau la conacul din Viziru.
„Contele a avut o moşie foarte mare în zonă. În această clădire au venit Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri şi alţii. La nunta lui, una din semnăturile de martor de pe certificatul de căsătorie a fost cea a lui Vasile Alecsandri, bunul său prieten, mărturie pe care o redau doar oral, pentru că respectivul document a dispărut din arhive“, a povestit paroh de la Viziru, părintele Simeon Bănică.
Familia conţilor de Roma organiza numeroase petreceri şi vânători în zonă, la care pare a fi participat, ca invitat al lui George Bibescu şi al Martei Bibescu, autorul „Micului Prinţ“, Antoine de Saint-Exupéry. Se întâmpla prin 1935, amfitrioană fiind Marina Ştirbey, femeia aviator, care avea amenajat un aerodrom pe izlazul satului Berteşti. În frumoasa clădire a conacului, în secolul al XIX-lea, în sala de teatru a familiei, a dat reprezentaţii şi celebra actriţă Sarah Bernhardt.
Cei din familia conţilor de Roma au fost, dincolo de viaţa fabuloasă pe care au dus-o, adevăraţi iluminişti pentru satul Viziru. Potrivit arhivelor, ei au construit în zonă drumuri pietruite (materialele necesare fiind aduse tocmai de la Siret, de la balastiere), au susţinut financiar ridicarea primei şcoli primare din localitate şi au ctitorit, la 1869, una dintre bisericile satului, de care s-au îngrijit multă vreme.
Conţii de Roma, prin cenuşa istoriei
Din volumul „Un grec, doi greci, trei greci… Brăila ‒ Reactivarea memoriei culturale a oraşului Brăila. Cazul comunităţii greceşti“, editat de Muzeul Brăilei în anul 2009 (în îngrijirea Cameliei Hristian şi a Ghenei Pricop), aflăm că Nicolae de Roma, licenţiat în ştiinţe juridice la Paris, a devenit un armator renumit, care deţinea la Brăila, între 1921 şi 1946, un mare număr de nave, şi care s-a stins în 1960 la Atena.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, proprietarul reşedinţei de la Viziru figurează Camillo Balsamo de Roma, nepotul de frate al lui Pierre de Roma. Căsătoria lui Camillo cu italianca Teresa Varetto, din Torino, a fost un eşec, femeia nefiind acceptată de „lumea bună“ de la Dunăre.
Se spune că acest lucru l-ar fi zdruncinat foarte tare pe conte, determinându-l să se retragă în Balta Brăilei, unde a trăit printre pescarii şi geambaşii care negustoreau prin Baltă şi prin Dobrogea. Acolo avea să-şi şi găsească sfârşitul, fiind găsit mort în stufărişuri.
Palatul conţilor de Roma din Viziru, Brăila. Fosta cramă a domeniului FOTO Costel Crângan
Camillo şi Teresa Varetto au avut totuşi un descendent înainte ca relaţia lor să se destrame. Petru, născut în 1901, a cochetat se pare cu literatura, visul lui fiind acela de a deveni un mare romancier.
Din păcate, încercările lui literare s-au pierdut. De fapt, singurul manuscris rămas de la el este un jurnal în care sunt descrise evenimente cuprinse între 28 august 1940 şi 14 aprilie 1941, în care autorul îşi exprimă emoţiile şi dezaprobă abuzurile şi crimele legionarilor, omorârea evreilor, Dictatul de la Viena şi pierderea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.
Există despre Petru (al treilea) de Roma şi câteva referiri făcute de memorialistul Nicolae Carandino, care povesteşte că în prima parte a secolului al XX-lea acesta a angajat într-o iarnă trupa de teatru a Elenei Derusi pentru a juca la conac piesa „Dama cu camelii“. Pe un ger cumplit, actorii, înfofoliţi în blănuri, au sosit la Viziru cu săniile, venind de la Brăila, evenimentul fiind foarte comentat în societatea brăileană a vremii. Petru al III-lea de Roma a fost preşedintele Comunităţii Elene din Brăila (1939-1940).
Cum au pierdut domeniul de la Viziru conţii de Roma
Pierderea moşiei de la Viziru şi a palatului aferent de către familia conţilor de Roma este urmarea unui moment foarte interesant al istoriei, despre care în timpurile nostre se ştiu foarte puţine. De fapt, este vorba despre celebrul Decret-Lege nr.3.697/1918, pentru aplicarea exproprierii în vechiul regat, publicat în Monitorul Oficial nr. 215 din 16 decembrie 1918, urmat de Legea din 14 iulie 1921, pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.
Practic, regele Ferdinand, sprijinit de Parlament şi de Guvern, au decis să exproprieze mari părţi ale moşiilor (inclusiv bisericeşti), dar şi unele construcţii aferente, pentru a-i împroprietări pe ţăranii săraci care au luptat în Primul Război Mondial şi pe văduvele eroilor de război, dar şi pentru a crea păşuni şi păduri comunitare.
Exproprierile au fost „cu dreaptă despăgubire“ (banii venind din bugetul statului, mai ales că România a încasat despăgubiri consistente de război), iar mulţi latifundiari au devenit peste noapte rentieri sau industriaşi. Aşa se explică de ce Nicolae de Roma reuşeşte în 1921 să-şi cumpere, ca din senins, propria flotă de transport mărfuri pe Dunăre, care-l va transforma, până în 1947, într-un fel de Onasis al României.
O mare parte din această flotă a fost confiscată de autorităţile comuniste, însă Nicolae (cunoscut şi ca Nicholas Romano) avea să salveze câteva nave, pe baza cărora a fondat o companie de navigaţie la Atena (Grecia).
Palatul conţilor de Roma din Viziru, Brăila. Intrarea în parcul abandonat al palatului FOTO C.Crângan
Conacul de la Viziru a fost preluat şi el de stat, în 1921, fiind dat în grija Academiei Române, pentru a fi folosit ca „şcoală superioară de agronomie“. După cum rezultă din arhive (un proces-verbal semnat de prefectul Şerban I. Răducanu), acest lucru s-a făcut de-abia în 1923, după ce clădirile (palatul are şi o serie de anexe) au trecut printr-un amplu proces de reparaţii. Ele fuseseră lăsate de izbelişte din 1919 (după ce în Primul Război Mondial suferise avarii importante), mai ales că se ştia deja că vor ajunge în posesia statului, răstimp în care au fost nepăzite şi nimeni nu s-a îngrijit de ele.
De izbelişte a rămas şi fosta capelă a familiei, aflată în vecinătatea palatului, unde erau îngropaţi zeci de defuncţi din neamul de Roma. De-abia în 1927 se fac, de către Nicolae de Roma, demersuri pentru demontarea unor monumente funerare şi pentru strămutarea osemintelor, însă nu se ştie dacă demersurile au fost duse până la capăt. Locul capelei nu mai este în niciun fel identificat în prezent.
Un secol de stăpânire publică
În toamna anului 1923, în palatul de la Viziru începe să funcţioneze Şcoala de agricultură „Alexandru Constantinescu“. Despre amintita instituţie (numită astfel după ministrul care a pus în practică reforma agrară din 1921) nu se ştiu prea multe. Cert este că în 1940 ea nu mai funcţiona deja, fiind menţionată ca având destinaţia de cazarmă temporară a trupelor germane.
După 1947, palatul este o vreme abandonat, dar în 1949 este reparat şi folosit ca imobil de protocol al Ministerului Agriculturii şi apoi ca şi centru zonal al Direcţiei pentru Agricultură Brăila. După 1989, devine sediu zonal al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Brăila, instituţie care ocupă, însă, doar aproximativ un sfert din cei aproape 1.000 de metri pătraţi ai impunătorului imobil.
Palatul conţilor de Roma din Viziru, Brăila FOTO Costel Crângan
Restul clădirii este într-o semi-abandonare păguboasă, căci acoperişul este spart, geamurile lipsesc în bună parte, iar imtemperiile macină neîncetat pereţii. Cei de la APIA recunosc că palatul le aparţine în întregime (au apărut la un moment dat şi nişte pretinşi moştenitori, însă s-a dovedit că naţionalizarea era din 1921, cu justăd espăgubire), dar spun că nu au primit niciodată banii necesari pentru întreţinerea lui.
Lipsa de finanţare este cumva bizară, dat fiind că Ministerul Culturii a declarat complexul de clădiri şi parcul aferent ca fiind „monument istoric, grupa valorică B“, prin ordinul 2433 din 26 iunie 2017, deci nu vorbim de o clădire oarecare, ci de una care poate beneficia de bani din multiple surse: bugetul Culturii, al Agriculturii, dar şi fonduri europene.
Nici Direcţia de Cultură Brăila şi nici Primăria Viziru nu pare însă prea afectate de faptul că palatul conţilor de Roma se năruie pic cu pic, că în latura ocupată de APIA a „răsărit“ termopanul sau că în aşa-zisul parc, cândva amenjata de mari peisagişti ai Europei, pasc vacile şi caprele. De Viziru, nu de Roma.
Vă mai recomandăm şi:
Viaţa uimitoare a Ecaterinei Conachi, femeia care a salvat Mica Unire din 24 ianuarie 1859
Se încarcă comentariile...
