Evaluare Naţională 2016. Proba scrisă la limba şi literatura română nu prea le-a dat bătăi de cap elevilor brăileni. "A fost uşor, o să iau peste 9.00!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.000 de elevi brăileni, mai exact 2.018, au susţinut, luni, 27 iunie, proba scrisă la limba şi literatura română, în cadrul Evaluării Naţionale. Ddin totalul de 2.829 elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar, 2.244 de elevi au promovat, însă doar 2.018 s-au înscris să susţină examenul, restul orientându-se spre şcoli de arte şi meserii. Restul de circa 600 de elevi, nu au reuşit să finalizeze ciclul gimnazial.

La Brăila, Evaluarea Naţională se susţine în 76 centre. Candidaţii au trebuit să se prezinte în sălile de examen până la ora 08.30, examenul începând la ora 09.00. Supravegherea a fost asigurată asigurată, pentru fiecare sală, de doi asistenţi, cadre didactice de altă specializare decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine proba. Ca şi în anii trecuţi, sălile de examen sunt supravegheate audio şi video. Nou, anul acesta, este faptul că lucrările elevilor vor fi evaluate în alte judeţe decât cele în care s-au susţinut probele.

Examenul susţinu astăzi nu li s-a părut greu elevilor din şcolile considerate bune din municipiul Brăila. La şcoala nr. 7 „Ion Creangă”, de exemplu, mai toţi elevii care au ieşit din sălile de examinare erau convinşi că vor lua peste 9.00. Este şi cazul lui Vlad Mohor, care ne-a declarat că se aşteaptă să ia 9.90 sau chiar 10.00, deoarece i s-au părut uşoare şi subiectele de gramaică şi cel legat de tratarea genului liric.

 Absolvenţiilor de clasa a VIII-a au avut de rezolvat mai multe cerinţe privind poezia „Salcâmi” de A.E. Baconsky, printre acestea având şi de demonstrat că aparţine genului liric.

Aceştia au avut şi de făcut o compunere, reală sau imaginară, privind o întâmplare dintr-o staţiune.

Elevii au avut de rezolvat mai multe cerinţe legate şi de un text publicat pe site-ul www.adevarul.ro, „Grădina pierdută a Edenului”.

image
image

120 de minute pentru rezolvarea subiectelor

Candidaţii nu au voie să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc., aceştia având obligaţia de a-şi lăsa toate lucrurile în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ. De asemenea, nu au voie să intre cu manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. În situaţia în care elevii nu respectă aceste reguli, ei vor fi eliminaţi din examen.

Următoarea probă, la limba maternă, este programată pe 28 iunie, iar cea la matematică pe 29 iunie. Primele rezultate vor fi afişate pe 1 iulie, până în ora 16.00, în aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00-20.00, elevii nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii. Rezultatele finale după contestaţii vor fi afişate pe 5 iulie.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite