Cum sunt sensibilizaţi şoferii în privinţa consecinţelor tragice pe care le-ar avea condusul sub influenţa alcoolului sau a drogurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Ziua dedicată siguranţei rutiere din săptămâna prevenirii criminalităţii a constituit, pentru poliţiştii brăileni şi gălăţeni, un prilej de a se adresa şoferilor care au tranzitat în această zi drumul naţional 22 B, în scopul de a-i conştientiza cu privire la accidentele produse ca urmare a conducerii sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

Şoferii opriţi în trafic au fost avertizaţi că pe acel sector de drum brăilenii şi gălăţenii sunt implicaţi frecvent în accidente rutiere cauzate de:

-Conducerea sub influenţa alcoolului;

-Viteza excesivă;

-Depăşirea neregulamentară.

Ulterior aceştia au fost invitaţi să participe la un exerciţiu, în scopul prevenirii accidentelor rutiere datorate consumului de alcool sau droguri la volan.

”Pentru a avea efectul scontat, poliţiştii brăileni au regizat o şosea, pe marginea căreia se aflau persoanele dragi din familia oricui. Proba conştiinţei era susţinută de aceştia în trei etape: prima consta în parcurgerea traseului şi vizualizarea persoanelor dragi de pe marginea şoselei, a doua - în parcurgerea traseului purtând ochelarii speciali de alcool, iar a treia, purtând ochelarii speciali antidrog. După fiecare etapă, poliţiştii făceau bilanţul "persoanelor decedate", accentuând asupra calităţii pe care acestea le aveau în experiment: "mama ta", "tatăl tău", "fiul tău", "fiica ta", "un copil nevinovat"”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Ochelarii speciali utilizaţi de poliţiştii inspectoratelor de poliţie Brăila şi Galaţi în prima ediţie din acest an a săptămânii prevenirii criminalităţii au următoarele caracteristici: ochelarii de alcool simulează o alcoolemie în sânge de aproximativ 0,8 ‰, iar ochelarii de droguri simulează o gama largă de efecte care pot fi declanşate de consumul de droguri.

Efectele exerciţiului asupra gălăţenilor şi brăilenilor opriţi în trafic au constat în  modificarea percepţiei vizuale, a percepţiei spaţiului, a culorilor, un grad ridicat de incertitudine şi senzaţia de pierdere a echilibrului şi controlului asupra propriului corp. 

Dintre recomandările transmise de poliţiştii compartimentelor Analiza şi Prevenirea Criminalităţii din cele două judeţe, pentru ca fotografiile cu accidentul lor să nu ajungă virale, au fost:

-Sub nicio formă nu te urca la volan când eşti obosit sau după ce ai consumat alcool, pentru că pui în pericol atât propria viaţă, cât şi pe cea a celorlalţi participanţi la trafic:

-Adaptează viteza la condiţiile meteo;

-Nu încălca niciodată marcajul continuu al drumului public.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite