FOTO Familie din Brăila terorizată de mirosul emanat de pisicile aciuate într-o baracă metalică amplasată lângă ferestrele apartamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt terorizaţi de mirosurile pestilenţiale emanate de baracă metalică situată în imediata vecinătate a ferestrei de la bucătăria apartamentului. De acest lucru se plâng membrii unei familii din Brăila, domiciliată în blocul 63, situat pe Str. Gral. Eremia Grigorescu, în imediata apropiere a Gării CFR. Mirosurile sunt provocate, din câte se pare, de pisicile care se adună în număr mare în incinta construcţiei metalice.

"În incinta barăcii există numeroase pisici care se înmulţesc, fac pui sau avortează. Unele mor şi intră în putrefacţie. Motanii urinează pe acoperişul barăcii sau pe chiar pe fereastra bucătăriei noastre. Din cauza mirosului emanat de aceste pisici, dar şi de gunoaiele existente în anexa metalică, membrii familiei mele s-au îmbolnăvit. Socrul şi cumnatul au decedat, soacra a picat la pat, soţia este bolnavă şi ea, iar eu am probleme cu stomacul, pe fond de stres. Este de neînţeles cu de se acceptă existenţa acestor construcţii insalubre pe domeniul public. Am făcut sesizări la toate instituţiile statului - Poliţia Locală, Serviciul de Gospodărire Locală, Sanepid, Pompieri şi nu s-a luat nicio măsură. M-am judecat cu proprietara barăcii, dar instanţa i-a dat ei dreptate şi m-a obligat să achit 300 de lei către expertul numit de Tribunal. Acum se judecă recursul, dar începem să ne pierdem orice speranţă că vom scăpa vreodată de acest stres permanent", ne-a declarat Ştefan Munteanu, locatarul afectat de existenţa respectivei anexe metalice. Reporterul „Adevărul” s-a convins pe proprie experienţă că mirosul pe care trebuie să-l suporte familia Munteanu în propria locuinţă este extrem de puternic şi dezagreabil. După doar câteva minute petrecute în bucătăria apartamentului, hainele ţise imprimă de un iz pestilenţial şi insuportabil.

Poliţia Locală spune că nu poate trece peste deciziile Judecătoriei

Ştefan Munteanu spune că o parte din vină pentru situaţia existentă o au vecinii de la etajele superioare, care le aruncă resturi de mâncare pisicilor, pe acoperişul magaziei de la parter. Munteanu consideră, însă, că vina cea mai mare este a proprietarei magaziei, Constanţa Lazăr, care refuză să desfiinţeze "ţigănia" de pe domeniul public. La rândul său, Constanţa Lazăr se consideră acuzată pe nedrept şi spune că s-a săturat de reclamaţiile făcute permanent de familia Munteanu. "Eu sunt proprietară de ani de zile a acestor depedinţe şi a terenului de sub ele. Magazia se află în acea poziţie încă dinainte de revoluţie. A fost construită ca anexă gospodărească pentru fosta cofetărie care funcţiona la parterul blocului în cauză, pe latura dinspre strada Gării. Faptul că acolo s-au aciuat o mulţime de pisici nu mi se datorează. Nici mie nu îmi convine, dar nu am ce să fac pentru a le îndepărta, atât timp cât locatarii de la etajele superioare le aruncă mâncare pe acoperişul magaziei", spune Constanţa Lazăr.Aceasta afirmă că va demola baraca metalică doar în condiţiile în care, la recursul procesului aflat pe rol, familia Munteanu va primi o decizie favorabilă din partea judecătorilor.

În ceea ce priveşte existenţa unei astfel de barăci făcute din table ruginite şi acoperite cu plăci de azbociment - material considerat cancerigen - Poliţia Locală afirmă că nu poate lua măsuri, atât timp cât construcţia este deţinută în mod legal. "Noi îi putem amenda doar pe cei care amplasează astfel de anexe fără autorizaţie. În cazul de faţă, atât timp cât există o hotărâre judecătorească favorabilă deţinătorului dependinţei, nu avem cum să aplicăm sancţiuni sau să solicităm desfiinţarea construcţiei", ne-a informat Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite