Atacuri bizare într-o localitate din Brăila. Zeci de animale domestice au fost ucise de un prădător misterios

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stoica Baciu, un cioban din Măxineni, a pierdut zeci de oi în câteva zile  Foto: obiectivbr.ro
Stoica Baciu, un cioban din Măxineni, a pierdut zeci de oi în câteva zile  Foto: obiectivbr.ro

Mai mulţi locuitori din localitatea brăileană Măxineni şi-au găsit animalele ucise în propriile curţi. Animalul de pradă, rămas încă neidentificat, sfâşâie animalele, dar nu le mănâncă. Poliţia şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila au demarat o anchetă pentru a descoperi cine este autorul atacurilor care a provocat până acum pagube de zeci de mii de lei.

Prima serie de atacuri s-a produs în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, un crescător de oi din localitatea Măxineni găsind dimineaţa nu mai puţin de 26 de oi moarte, în timp ce alte trei au murit în cursul zilei din cauza rănilor. Animalele fusese ucise, dar prădătorul nu a mâncat din ele.

În seara zilei de 1 mai a avut loc al doilea atac, o bătrână de 80 de ani reclamând faptul că i-au fost ucise 30 de găini, scenariul fiind acelaşi. Atacurile au continuat de atunci în fiecare noapte. Un alt localnic s-a trezit cu trei miei omorâţi, pentru ca noaptea următoare prădătorul misterios să atace din nou gospodăria ciobanului, 20 de miei fiind găsiţi sfâşiaţi.

Prejudiciul doar în acest caz se ridică la peste 20.000 de lei, iar localnicii suspectează că de vină ar fi un câine de luptă sau mai mulţi, pe care stăpânii i-ar fi pierdut. Pe fir au intrat acum Poliţia şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila. O echipă de criminaliştii a prelevat probe de la faţa locului, iar reprezentanţiii DVSA Brăila au transportat una dintre oile ucise de prădător la laborator pentru a efectua o serie de analize.

”În mod cert, animalul a murit din cauza muşcăturilor. După amploarea fenomenului, probabil este vorba despre mai mulţi prădători, dar deocamdată nu putem spune dacă este vorba despre şacali sau câini. Reprezentanţii fondului de vânătoare din zonă spun că există şacali în preajma localităţii, dar că aceştia se feresc de comunităţile umane, iar dacă atacă, o fac pentru a se hrăni, deci ar fi omorât una-două exemplare şi le-ar fi luat de acolo. E posibil să fie vorba mai curând de haite de câini fără stăpân”, a declarat Gicu Drăgan, directorul DSVSA Brăila.

Sătenii sunt speriaţi şi nu ştiu ce să mai creadă. Ei aşteaptă ca autorităţile să facă lumină în acest caz.

”Cu toate măsurile de precauţie pe care le-am luat, le-am închis ca la puşcărie, prădătorul s-a strecurat, a ros din gardul de lemn şi a intrat iarăşi. Dimineaţă, am mai găsit 23 de bucăţi moarte. Din cele aproximativ 60 de exemplare ucise, am 17 mieluţe de rasă pe care le-am cumpărat în această primăvară, cu 6 - 7 milioane bucata, în funcţie de greutate. A venit şi medicul veterinar, se cunoaşte plaga prin muşcare de câine, că nu o fi fost vârcolac sau vampir. Avem în zonă şacali, dar şacalii nu intră în sat, că sunt fricoşi, şi dacă ar fi fost, venea, mânca una, se sătura şi pleca. Acest animal a venit, a omorât şi nu a mâncat nimic. O bănuiala a mea, e un câine agresiv, un câine de luptă. Animalul ăsta e în libertate, ce se întâmplă când se întunecă şi dă peste un copil, o bătrână sau un adult?”, a declarat Stoica Baciu, localnicul căruia prădătorul misterios i-a ucis zeci de animale.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite