Înscrierile la clasa pregătitoare sunt pe punctul de a începe. Părinţii vor putea asista la ore pentru a vedea la lucru învăţătorii care le vor şcoli micuţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Mai sunt câteva zile până când se va da startul înscrierilor la clasa pregătitoare. Părinţii care au copii ce împlinesc şase ani până pe 31 august 2015 trebuie să îi înscire la şcoală, începând de luni, 16 februarie. La Brăila, sunt premize ca acest proces să se desfăşoare fără mari probleme, deoarece metodologia de lucru, care a funcţionat bine în 2014, nu a fost schimbată de Ministerul Educaţiei.

Copiii care împlinesc şase ani până pe 31 august vor putea fi înscrişi direct şi în clasa I. Pentru cei care nu împlinesc şase ani până la acea dată există doar varianta clasei pregătitoare, dar asta doar după efectuarea unei evaluari psihologice în urma căreia să reiasă că dezvoltarea psiho-emoţională a copilului este suficientă pentru a face faţă sarcinilor şcolare din clasa pregătitoare.

Pentru cei ce vor să se convingă că micuţii vor avea în şcoli cele mai bune condiţii şi să vadă cum predau toţi învăţătorii care vor lua clase pregătitoare în anul şcolar următor, instituţiile de învăţământ vor organiza Zilele Porţilor Deschise, în timpul cărora părinţii vor putea vizita şcoala, chiar vor putea intra la ore sau să stea de vorbă cu profesorii.

"Ideal este ca învăţătorul şi copilul să fie compatibili, iar acest lucru se poate realiza cu o bună consiliere a părinţilor. Ei cer referinţe de la alţi părinţi, iar decizia de a alege un anume învăţător nu e întotdeauna bine fundamentată. Nu ţin cont că nu întotdeauna un învăţător foarte exigent dă rezultate cu toţi copiii. Fiecare cadru didactic are un anumit stil pedagogic. Unii sunt mai calzi, pun mai mult accent pe latura emoţională, alţii se apleacă mai mult pe rigoare. Unii copii reacţionează bine în prima situaţie, alţii în cea de-a doua.

Cel mai bine e ca părinţii să solicite consiliere la şcoală, deşi din experienţa mea pot să spun că sunt părinţi care vin la consiliere, li se explică, apoi pleacă şi fac tot ce vor ei. Legea dă dreptul părintelui să aleagă şcoala. Repartizarea copiilor pe clase se face în funcţie de mai multe criterii, iar dacă în Consiliul de Administraţie al şcolii se decide să se ţină cont şi de opţiunea părintelui, se va încerca satisfacerea tuturor solicitărilor", a explicat, pentru cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei”, inspectorul de specialitate Ecaterina Bonciu.

Calendarul înscrierii, decalat cu o săptămână, conform deciziei ministerului, prevede că începând din 16 februarie se va afişa numărul de clase disponibile la fiecare şcoală şi va începe procesul evaluării psihosomatice a copiilor, acolo unde părinţii solicită aşa ceva sau în cazul celor care nu împlinesc 6 ani până la sfârşitul lunii august. În următoarele zece zile, 18 - 26 februarie, părinţii vor putea vizita şcolile şi vor putea beneficia de îndrumare, consiliere, pentru alegerea celui mai potrivit cadru didactic.

Totodată, se vor organiza în grădiniţe întâlniri între părinţi şi învăţători pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor care vor fi cuprinşi în anul şcolar 2015 - 2016 în învăţământul primar. Rezultatul evaluării psihosomatice a copiilor va fi comunicat, în scris, părintelui până la jumătatea lunii martie. Tot în perioada 23 februarie - 13 martie, părinţii trebuie să completeze on-line sau la sediul şcolii dorite cererile tip de înscriere, care trebuie apoi validate la şcoală, în intervalul orar 8.00 - 20.00 de luni până vineri şi între 8.00 şi 13.00 sâmbăta.

Prima etapă de înscriere va începe din 16 martie cu procesarea, de către comisia naţională de înscriere a copiilor în învăţământul primar, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere. Apoi, între 20 - 21 martie, la nivelul fiecărei şcoli, pe baza informaţiilor din cererile-tip de înscriere şi din documentele depuse de părinţi, a cererilor părinţilor care solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, se afişează copiii admişi şi locurile rămase libere.

Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unităţile de învăţământ, se face prin aplicarea criteriilor generale şi specifice de departajare. Lista cu cei admişi va fi validată de Consiliul de Administraţie al şcolilor, apoi va fi publicată. Aceste cereri vor fi marcate şi în aplicaţia informatică. A doua etapă de înscriere va începe pe 23 martie pentru cei rămaşi neînscrişi. Ei vor putea opta doar pentru locurile rămase libere.

Citiţi şi

Clasa pregătitoare 2015: calendarul şi metodologia de înscriere la clasa zero


 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite