Pompierul care aleargă cu picioarele lui şi sufletul fiului său

Iulian Rotariu (38 de ani), pompier la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, a început să alerge acum aproape cinci ani pentru fiul său bolnav. În luna februarie, s-a clasat pe locul al 12-lea, dintre peste 400 de participanţi, la Maratonul Sahara. Acum se pregăteşte pentru un maraton în Antarctica.

Pompierul botoşănean Iulian Rotariu (38 de ani) a câştigat competiţii de maraton profesionist şi a bătut recorduri cu încălţăminte second-hand, fără alimentaţie specială şi fără antrenor. 

Însă are un partener care îi dă forţă să câştige: fiul său de numai 10 ani, operat de două ori la inimă. Micuţul Alexandru suferă de la vârsta de un an şi câteva luni de insuficienţă ventriculară. 

Iulică, aşa cum îi spun colegii, îndură frigul, ploaia şi oboseala din iubire pentru copilul său care nu poate alerga. „El este adevăratul maratonist, el este spriritul, eu sunt doar picioarele care îl poartă“, spune Iulian Rotariu.

CURSĂ INFERNALĂ

A câştigat în aproape cinci ani opt maratoane organizate la nivel naţional. Cel mai mult Iulian se mândreşte cu locul al 12-lea la Maratonul Sahara, la care a participat, pe 24 februarie, în Algeria, alături de alţi 450 de alergători profesionişti din 20 de ţări.

La Maratonul din Sahara, sportivii au avut de străbătut, prin dunele de nisip şi pe o căldură înfiorătoare, de 39,5 grade Celsius, cei 42 de kilometri dintre localităţile algeriene El Ayoun şi Smara. Iulian îşi aminteşte că traseul a fost infernal şi asta mai ales fiindcă a concurat într-un mediu total necunoscut şi alături de sportivi profesionişti din toată lumea. 

Deşi aerul „fierbea“, la propriu, Iulian a alergat. „A fost greu. Nisipul îmi venea mereu în faţă şi, în plus, era o căldură extraordinară. Îmi înmuiam eşarfa în apă ca să mă răcoresc, iar în câteva secunde era din nou uscată. Dar a fost o provocare uluitoare“, mărturiseşte pom-pierul botoşănean. În Algeria, Iulian a văzut cum aleargă sportivi de performanţă şi a cunoscut şi câte ceva din cultura beduinilor. „Erau momente când mă lăsau picioarele. Se înmuiau de la căldură şi de la nisipul fierbinte. Noroc de echipamentul din sponsorizări şi de colegii care, la punctele de hidratare, mă încurajau. Sportul este o limbă universală care uneşte oamenii“, adaugă Iulian Rotariu, care a reuşit în Algeria să bată recordul românesc la maraton în deşert: 42 de kilometri, în 3 ore şi 30 de minute prin soarele arzător al Saharei. Competiţia a avut un scop umanitar, taxa de participare, de 100 de euro, a fiecărui alergător fiind donată copiilor defavorizaţi ai Africii. 

ÎNVINGĂTORUL DIN UMBRĂ

Cel mai greu concurs pe care l-a câştigat în România a fost supermaratonul de 46 de kilometri pe crestele montane „Pe aici nu se trece“, care a avut loc în Munţii Bucegi, în 2012. La această performanţă se adaugă un supermaraton câştigat în 2013, la categoria de vârstă 30-40 de ani, numit „Maratonul Zăpezii“. Toate aceste performanţe au fost obţinute în numele fiului său. „I-am adus acasă toate medaliile. El le merită din plin“, spune pompierul Iulian Rotariu. 

De fapt, acesta este şi singurul atu al lui Iulian, pentru că el nu are nici echipament special şi nici nu urmează o dietă specifică sportivilor de performanţă. „Echipamentul este o problemă serioasă. Ritmul  de alergare este de 30-35 de kilometri pe zi şi încălţămintea, mai ales, se uzează repede. Nu există vreme urâtă şi vreme frumoasă pentru un maratonist. Trebuie să alergi ca să faci faţă. Mă antrenez singur, însă am primit sfaturi de la o profesoară de sport de la Liceul Sportiv. M-a învăţat să îmi dozez efortul mai bine. Sunt sigur că, alături de un antrenor, aş fi scos un timp şi mai bun“, completează pompierul. 

URMĂTORUL OBIECTIV

Visul cel mare al maratonistului botoşănean constă în participarea la competiţiile extreme în scop umanitar. Deşi el însuşi are nevoie de bani, premiul şi taxa de participare doreşte să fie donate în scop umanitar pentru alţi copii aflaţi în suferinţă oriunde pe glob. 

Este, de fapt, mesajul băieţelului care nu poate alerga din cauza inimii pentru toţi copiii lumii prin intermediul tatălui său. O parte a acestui vis şi l-a îndeplinit deja prin participarea la Maratonul Sahara. Următoarea ţintă a lui Iulian este tot o competiţie umanitară, de această dată, în Antarctica. „Mă pregătesc deja pentru asta. Alerg şi dimineaţa, şi seara. Asta când nu am misiuni. Încerc să alerg cât mai mult când este rece. Trebuie să fiu pregătit pentru că acolo este mai dur ca în Sahara. Hipotermia poate să apară oricând“, a conchis Iulian. 

Competiţia din Antarctica va avea loc anul viitor, timp în care pompierul se străduieşte să strângă bani de tratament pentru fiul său bolnav, pentru echipament şi pentru taxa de participare. Nu îşi neglijează nici munca, spun colegii. „Iulică este eroul nostru. Aleargă, munceşte şi are grijă de copilul lui“, afirmă pompierul Laurenţiu Roşu, colegul de muncă al maratonistului din Botoşani. 

CEL MAI IMPORTANT TROFEU

Cea mai mare bucurie a lui Iulian Rotariu rămâne însă recuperarea fiului său. Cu toate acestea, necesită în permanenţă tratament şi lecţii de înot controlate. Pompierul spune că va alerga atâta timp cât fiul său va avea nevoie de el. Deocamdată, starea de sănătate a băiatului variază. Are tendinţe de obezitate din cauza sedentarismului. 

După ce sănătatea fiului său se va stabiliza, pompierul este decis să îl poarte la toate competiţiile la care va participa. „Oricum, noi alergăm umăr lângă umăr, dar, pentru independenţa lui, vreau să fac tot ce-mi stă în putere să poată alerga şi el. Să se joace cât vrea, cum vrea. Chiar şi aşa, el este un mare campion. Alergatul ar fi doar ca un supliment“, conchide Iulian Rotaru. ;

Magia începutului

 Iulian Rotariu s-a angajat ca pompier la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din Botoşani în 2007. Chiar dacă venea din afara sistemului, fiind absolvent al Facultăţii de Administraţie Publică, Iulian s-a integrat rapid. A fost şi premiat de câteva ori pentru curajul dovedit în misiuni. 

La instrucţie, colegii lui au observat că Iulian scoate cei mai buni timpi la alergare şi l-au sfătuit să participe la competiţiile de atletism. 

În acel moment, Iulian nici nu s-a gândit la această propunere pentru că el credea că se va face de râs. „Îmi era şi ruşine. Dacă îi dezamăgeam? Nu făcusem sport de performanţă niciodată. Doar prin cartier când eram mic, la liceu şi apoi la instrucţie“, mărturiseşte Iulian Rotariu. În 2009, când băieţelul său, care se născuse cu o malformaţie ventriculară gravă, se zbătea între viaţă şi moarte, priorităţile lui Iulian s-au schimbat. 

Copilul avea nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală complexă şi foarte costisitoare. „Eram distrus! Nu mai ştiam ce să mai fac să îi salvez viaţa. Am făcut rost de bani de unde am putut. M-au ajutat şi colegii. Într-un final, am strâns toată suma şi am plecat la Târgu Mureş pentru operaţie. Era singurul loc care îmi fusese recomandat. Pentru o operaţie în străinătate nu aveam bani. Eram ca un robot: muncă, acasă şi clinică. Senzaţia de neputinţă este cumplită!“, povesteşte pompierul.

MOMENTUL ZERO

În timp ce copilul era operat pe cord, Iulian stătea în faţa Clinicii de Cardiologie din Târgu Mureş. A încercat să stea în parc şi să citească. Pentru că nu-şi mai găsea starea şi pentru a-şi alunga emoţiile, pompierul a început să alerge în jurul spitalului. A făcut-o fără oprire timp de trei ore, cât a durat operaţia fiului său. 

„Când alergam, simţeam că parcă fac ceva pentru el. Parcă alimentam cu energia creată de alergare aparatele din sala de operaţie şi inima lui. A fost ceva magic, parcă eu eram lângă el şi luptam împreună pe masa de operaţie şi el parcă era lângă mine şi alerga pentru viaţa lui. De fapt, alergam împreună, luptam împreună pentru viaţă“, povesteşte Iulian Rotariu. 

„TU SĂ FUGI, CA SĂ FIM ÎMPREUNĂ!“

A fost oprit doar de soţia sa, care i-a spus că operaţia s-a terminat. Fusese un succes, iar copilul avea şanse mari să trăiască. În lungile ore de recuperare, cât a fost nevoit să stea alături de fiul său la Târgu Mureş, Iulian alerga pe o pistă aflată într-un parc din apropierea spitalului. 

Aşa se simţea aproape de băieţel, la fel ca în timpul operaţiei. Când copilul a aflat de pasiunea tatălui, l-a încurajat şi i-a împărtăşit sentimentul că aleargă într-adevăr împreună. Băieţelul a mai avut nevoie de încă o intervenţie chirurgicală pe care a făcut-o tot la Târgu Mureş. Înainte de cea de-a doua operaţie, l-a rugat pe tatăl său să alerge din nou pentru el. 

„Copilul mi-a spus: «Tată, eu mă duc un pic la ceruri şi vin înapoi. Tu să fugi, ca să fim împreună! Nu te teme, că ţin pasul»“, îşi aduce aminte cu emoţie Iulian. Din acel moment, pom-pierul botoşănean a început să alerge mai întâi în faţa blocului, apoi până în satele din jurul oraşului şi chiar până la Suceava, localitate aflată la circa 40 de kilometri de Botoşani. Încurajat în permanenţă de fiul său şi cu ideea de a alerga şi pentru micuţul care era nevoit să stea în pat, a devenit maratonist.

„NU SE POATE SPUNE CĂ TRIŞĂM“

A început să participe şi la competiţii din ţară. Întâi pentru pompieri, reprezentând Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, şi a fost uimit când şi-a dat seama că lua premii peste premii. „I-am arătat copilului şi i-am mulţumit. El mi-a descoperit talentul. Mi-a spus că nu trebuie să îmi fac griji, pentru că eu voi câştiga mereu. Ceilalţi aleargă singuri, noi suntem doi. Şi nu se poate spune nici că trişăm“, spune Iulian Rotariu. 

Au urmat competiţiile adevărate de maraton, majoritatea destinate profesioniştilor. „Până atunci, nu aş fi îndrăznit să mă gândesc să particip la un maraton. Acela a fost punctul de pornire“, încheie Iulian Rotariu. 

CITIŢI ŞI:

Semimaratonul Braşovului, în beneficiul Hospice

Maratonistul care aleargă 250 de kilometri pentru inima copiilor