Misterioşii preoţi ai geţilor. Cine erau cei care se rugau zeilor şi de ce se credea că intrau în transă cu mult cannabis
0
Geţii şi dacii credeau într-o multitudine de zei, dintre care se distingea însă Zamolxe, o zeitate a nemuririi şi a iniţierii. Cei care intermediau relaţia dintre muritori şi zei erau preoţii daci, o castă misterioasă despre care există informaţii lacunare.
Aceşti preoţi ai dacilor sunt învăluiţi în mit şi legendă, cercetătorii reuşind să avanseze doar câteva ipoteze pe baza puţinelor izvoare istorice aflate la îndemână.
Triburile geţilor şi dacilor erau politeiste, ceeace înseamnă că credeau în mai mulţi zei. Chipurile acestora pot fi văzute pe diferite obiecte sau structuri scoase la lumină de către arheologi. Se ştiu însă puţine lucruri despre zeii dacilor. Fără ca aceştia să cunoască scrierea, despre religia geţilor şi dacilor se ştie doar din ceea ce au lăsat posterităţii autorii antici greci sau latini. La izvoarele scrise care amintesc de cele mai multe ori lacunar despre practicile religioase ale acestor triburi se adaugă şi descoperirile arheologice, fiind vorba, în special, de locuri de cult, celebru fiind cel de la Sarmisegetusa, capitala stăpânirii regilor daci. Tot autorii antici au lăsat mărturii şi despre cei care mijloceau relaţia dintre oameni şi zei la neamurile geţilor şi dacilor. Specialiştii în istoria religiilor, istorie sau antropologie culturală au emis, pe baza izvoarelor, diferite ipoteze privind această misterioasă castă a preoţilor daci. Unii, precum Mircea Eliade, cred că era vorba despre mai multe categorii de preoţi, inclusiv cei care comunicau cu zeii sau spiritele prin intermediul stupefiantelor.
De la zeii pământului la cultul nemuririi
Aşa cum arată toţi specialiştii, geţii şi dacii erau neamuri politeiste, adică credeau într-o sumedenie de divinităţi. Acestea erau fie locale, fie pan tribale, comune populaţiilor de pe un areal întins. Aceste divinităţi au variat în funcţie de zonă, dar şi de perioada istorică. În general, au fost reţinute câteva nume de divinităţi atribuite triburilor de geţi şi daci. Fiind neamuri războinice, aşa cum remarca şi cunoscutul istoric Ion Horaţiu Crişan, cu siguranţă geţii şi dacii aveau un zeu al războiului. Pentru geţii sud-dunăreni şi dobrogeni, acesta poate fi ”cavalerul trac”, o reprezentare des întâlnită în siturile getice şi tracice. Este vorba despre imaginea unui războinic călare, de obicei înarmat cu o lance şi echipat de luptă. Apoi este amintit Derzelas, un zeu despre care I.I. Rusu credea că este o divinitate a vitalităţii. Despre acelaşi zeu Ion Horaţiu Crişan, pe de altă parte, spunea că este o divinitate subpământeană. Unii specialişti cred că este un zeu vechi al ţinuturilor nord-dunărene, un zeu chtonian, pământean. Apoi foarte cunoscut este Gebeleizis, considerat un zeu al fulgerelor şi al furtunii, dar în acelaşi timp şi al ploii binefăcătoare. O altă zeitate getică este Bendis, considerată de unii o divinitate a vânătorii dar cel mai probabil o protectoare a căminului şi a maternităţii.
La toate acestea se adaugă divinităţi ale vetrei, ale pădurii, apelor samd. Panteonul getic şi dacic este format, aşa cum arată unii specialişti, din divinităţi solare specifice epocii fierului, dar şi din zei vechi chtonieni. Totodată, au fost adoptaţi zei din lumea elenistică precum Dyonissos, cu mare trecere la triburile getice în special, dar şi Apollo. Cel mai important zeu venerat de daci a fost, fără îndoială, Zalmoxis. Zeu suprem, părinte al înţelepciunii, al vieţii şi al morţii, această divinitate, aşa cum arată izvoarele istorice a avut o însemnătate aparte, cultul său fiind o adevărată revoluţie în spiritualitatea geţilor şi dacilor. Zalmoxis i-ar fi învăţat pe daci nemurirea spun autorii antici, fiind cel care a învins moartea şi a demonstrat că se poate obţine viaţa veşnică prin înălţarea spiritului şi renunţarea la trup. Cultul lui Zalmoxis a presupus şi ascetism, dar şi o viaţă ordonată. Cultul lui Zalmoxis implica şi un adevărat mister rezervat doar celor iniţiaţi. ”I-a învăţat că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora nu vor muri în veci, ci se vor muta într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de tot felul de bunătăţi”, scria Herodot în ”Istorii” despre credinţele geţilor în nemurire în cadrul cultului zamolxian. Datorită acestor credinţe, geţii ar fi fost neînfricaţi în lupte, ştiind că sunt nemuritori.
Sacrificii umane şi săgeţi trase în nori
Credinţa în zei presupunea şi manifestări cultice dedicate acestora. Acestea includeau, printre altele, aşa cum arată izvoarele scrise, şi sacrificii umane, mai ales în momente de restrişte. Tot Herodot scria despre un obicei al geţilor de a trimite odată la cinci ani un mesager la zei. Evident, ”mesagerul” era omorât. După ce primea mesajul pe care trebuia să-l ducă zeilor, cel sacrificat era luat de mâini şi de picioare şi aruncat, de pe un loc înalt, în suliţe înfipte în pământ. De obicei, cel sacrificat erau un tânăr sau o tânără neprihănită. Dacă ”mesagerul” murea pe loc, era semn bun, adică zeii au primit sacrificiul. Dacă nu , era ghinion teribil. Totodată, pentru a-l îmbuna pe Gebeleizis geţii ar fi tras săgeţi în nori. Acesta ar fi desfăcut băierele norilor şi ar fi dat ploaia binefăcătoare.
„Umblătorii prin fum“, şamanii care foloseau cannabis?
Cei care pregăteau aceste ritualuri şi cei care mijloceau relaţia oamenilor cu zeii, erau preoţii. Aşa cum arată mulţi specialişti, preoţii dacilor în special erau asemănători druizilor celţi. Erau păstrătorii tradiţiilor, erau şi medici, învăţători, dar şi oameni apropiaţi zeilor cu o înţelepciune aparte. Cu toate acestea, specialişti precum Mircea Eliade, Ion Horaţiu Crişan, dar şi alţii cred că la geţi şi daci existau diferite categorii de preoţi. Observaţiile au fost făcute pe baza interpretării unor izvoare istorice. De exemplu, Ion Horaţiu Crişan în ”Spiritualitea geto-dacilor” îl citează pe Strabon care, la rândul său, foloseşte informaţii de la Poseidonos cu privire la o categorie aparte în rândul misilor. Horaţiu Crişan îi consideră pe aceşti misi din rândul neamurilor geto-moesice adoratori ai cultului zamolxian. Practic ar fi vorba despre nişte preoţi asceţi care nu se atingeau nici de femei, şi nici de bucate din carne, preferând un trai auster, într-un post continuu pentru purificarea spiritului. Purtau numele de theosebeis şi kapnobatai, iar cei care jurau castitate erau numiţi ktistai. Informaţiile cu privire la aceşti asceţi din rândul geţilor sunt foarte lacunare.
Cercetătorii au formulat câteva ipoteze bazându-se şi pe considerente lingvistice. De exemplu, theosebeis însemna ”adoratori ai zeilor”, rolul lor fiind foarte clar. Kapnobataii sunt însă un mister. I. Coman este de părere că numele lor ar însemna ”umblători prin fum”. De aici mai departe au fost emise şi alte ipoteze, kapnobataii fiind un soi de şamani capabili, din punct de vedere al lui Mircea Eliade, să intre într-o stare de transă, fie pentru a comunica cu zeii, sau chiar Zalmoxes, fie cu strămoşii. Tot Eliade avansează ideea că aceştia ar fi folosit stupefiante, după moda scitică, pentru a intra în transă. Mai precis, ar fi fost vorba de cannabis. ”În acest caz kapnobatai ar fi dansatori şi vrăjitori misieni şi geţi care întrebuinţau fumul de cânepă pentru a provoca transele extatice”, scria Mircea Eliade. Unii sunt de părere că aceştia ar fi fost adoratori ai vechilor zei, şi nu ai cultului zalmoxian, care presupunea disciplină şi cumpătare. Totodată, mai apare o denumire, şi anume polistai, care ar fi descris încă o categorie de preoţi asceţi. Şi în legătură cu aceştia au fost formulate o mulţime de ipoteze.
Preoţii, regii şi o categorie respectată
Preoţii se bucurau de un respect aparte în rândul triburilor getice şi dacice. Erau mereu în preajma căpeteniilor şi mai ales a basileilor. Se bănuieşte că erau principalii sfetnici, mai ales marii preoţi. Edificator este exemplul lui Deceneu, marele preot în timpul stăpânirii lui Burebista. De altfel, după moartea marelui rege, marii preoţi ar fi condus ceea ce a mai rămas din nucleul uniunii de triburi a dacilor. Chiar şi legendele sunt edificatoare cu privire la rolul marilor preoţi în societatea dacică. Aceştia puteau hotărî în chestiuni importante şi chiar puteau da interdicţii. Ei erau cei însărcinaţi cu oficierea ceremoniilor religioase, dar erau păstrători ai vechilor tradiţii şi, totodată, oameni de ştiinţă ai vremii, medici şi învăţători. Ion Horaţiu Crişan îi asemuieşte cu druizii celţii, având o importanţă vitală în societatea dacică.
Zalmoxis, zeu sau preot?
Există şi numeroae teorii cu privire la zeul suprem al dacilor. Unii, bazându-se pe istorisirile antice, spun că acesta ar fi fost un om în carne şi oase, un preot învăţat care a revoluţionat spiritualitatea triburilor getice înfiinţând un nou cult. După moartea sa ar fi fost venerat ca personaj sacru, fiind zeificat. Herodot scria că aflase de la grecii din Hellespont că Zalmoxis a fost om, şi nu un zeu. Zalmoxis ar fi fost chiar şi slav în insula Samos, la renumitul Pitagora. Şi-a câştigat liberatatea şi s-a întors acasă în patria sa, adică zona locuită de traci.
„ Şi cum tracii duceau o viaţă mizerabilă şi erau ignoranţi, acest Zamolxis, care crescuse în moravurile ioniene şi avea o învăţătură mai solidă decât aceea a tracilor, pentru că fusese cu grecii şi încă cu unul dintre cei mai însemnaţi din filozofii eleni, a pus să i se zidească o sală pentru primirea şi ospătarea celor mai de frunte oameni ai săi, unde să-i înveţe că nici el, nici ei şi nici cei ce se vor naşte vreodată dintr-înşii nu vor pieri, ci vor merge într-un loc unde vor vieţui de-a pururi, bucurându-se de toate cele bune. Pe când făceau cele arătate şi vorbeau astfel, Zalmoxis îşi sapă o locuinţă subterană şi, îndată ce a terminat-o, s-a făcut nevăzut. A rămas ascuns acolo timp de trei ani. Tracii l-au regretat şi l-au plâns ca pe un mort. În al patrulea an însă, el li s-a arătat, pentru a-i convinge de cele spuse”, arăta Herodot.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
