Dosare penale pentru două femei de 75 şi 80 de ani pentru trafic cu ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tigari

Două femei din oraşul Ştefăneşti, judeţul Botoşani s-au ales cu dosare penale, după ce poliţiştii botoşăneni au găsit în locuinţele lor ţigări pentru care bătrânele nu au putut prezenta acte.

Situaţie jenantă pentru două bătrâne de 75 şi 80 de ani. Femeile au ajuns în atenţia oamenilor legii, care au percheziţionat locuinţele acestora. În urma perchezeţiilor poliţiştii au găsit nu mai puţin de  4.000 de pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova, pentru care cele două femei nu au putut prezenta documente justificative de provenienţă.

Faţă de cele două femei au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Întreaga cantitate de ţigarete, în valoare de peste 43.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză continuă cercetările, în vederea conturării întregului cerc de suspecţi şi tragerii acestora la răspundere penală. 

Cititi si: 

Focuri de armă lângă Prut pentru capturarea a 13 traficanţi de ţigări

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite