Cum s-a instaurat comunismul în România. Misterele ascensiunii unui partid insignifiant, controlat de bolşevici
0România a devenit o ţară comunistă la sfârşitul anilor '40, aproape imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru mulţi a fost o adevărată surpriză ascensiunea la putere a unui partid insignifiant în România. În culisele puterii însă, jocurile au fost făcute iar destinul ţării decis la masa tratativelor.
Regimul comunist a reprezentat poate cea mai neagră filă din istoria recentă a României. Cel puţin începuturile acestei dictaturi a forţei şi a partidului unic au răvăşit întreaga ţară, cu deportări, prigoană şi experimente concentraţionale şi ”educaţionale” de un sadim aproape unic. Instaurarea acestui regim, teoretic şi inoculat de maşina de propagandă, s-a produs prin liberul consimţământ al majorităţii populaţiei în urma alegerilor din 1946.
Practic aşa cum propăvăduiau apostolii comunismului în România, populaţia şi-a ales soarta după cel de-al doilea război mondial, scârbită de regimul burgezo-moşieresc din anii interbelici.
În realitate însă, România a fost sacrificată şi dată pe mâna sovieticilor de marile puteri ale timpului. Schimbarea de regim, de facto, s-a produs fără ca populaţia măcar să înţeleagă ce i se întâmplă şi la ce să se aştepte. Comunizarea şi sovietizarea României s-a desfăşurat în câteva etape, printr-un proces coordonat de Uniunea Sovietică şi cu consimţământul Occidentului, fără vreun merit din partea Partidului Comunist Român, o formaţiune politică insignifiantă până după al doilea război mondial.
România transformată în monedă de schimb
Statul Român, condus de mareşalul Antonescu şi oamenii săi, se implicase ca aliat al Germaniei, în războiul contra Uniunii Sovietice. Un război pe care nemţii în 1944 îl pierdeau. Românii trimişi pe front, iniţial victorioşi, au ajuns carne de tun. Mai mult decât atât trupele sovietice în plină contraofensivă ocupau teritoriile româneşti. În aceste condiţii mareşalul Antonescu se gândea deja la un armistiţiu cu URSS. ”Dat fiind că situaţia militară se deteriora continuu, Antonescu a permis începerea unor tatonări în vederea încheierii păcii prin vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu sau prin Iuliu Maniu.”scria Dennis Deletant în ”România sub regimul comunist”.
Toate aceste încercări de a scoate România din război întreagă, în condiţii onorabile şi mai ales fără o inerentă sovietizare, au eşuat. Şi asta, spun istoricii dar şi documentele, fiindcă deja cărţile erau făcute iar destinul României scris de către Marile Puteri. Mai precis Winston Churchill primul ministru al Marii Britanii negociase deja din 1944 soarta ţărilor balcanice inclusiv a României. România era condamnată. Moneda de schimb a fost Grecia. Ruşii primeau România, iar englezii Grecia în sfera lor de influenţă. Mai mult decât atât americanii au fost rapid convinşi să recunoască aceast târg.
” Este vorba de decizia lui Churchill de a oferi zona de influenţă lui Stalin în Bulgaria şi România în schimbul unei zone de influenţă în Grecia, pentru asigurarea drumului Imperiului Britanic în Mediterana. Astfel, în timp ce România făcea eforturi disperate la Cairo şi la Stockholm să obţină un armistiţiu care să salveze independenţa şi suveranitatea ţării, tocmai în acel timp, aprilie-iunie 1944, Churchill îl manevra pe Roosevelt şi obţinea vânzarea României”, scria avocatul Nicolae Baciu în ”Agonia României”. Grăitoare în acest sens sunt şi documentele vremii. În ultima vreme au fost semne de posibile divergenţe de politică între noi şi ruşi referitoare la ţările din Balcani, în special Grecia. De aceea noi am sugerat ambasadorului sovietic de la Londra ca guvernul sovietic să ia conducerea afacerilor în România, iar noi în Grecia”, îi scria Churchill preşedintelui american, pe 31 mai 1944.
Americanii refuză iniţial, dar după aceea acceptă cu condiţia ca influenţa sovietică să fie una ” de încercare”. Tocmai de aceea atât Roosvelt cât şi Churchill au cerut României capitularea necondiţionată şi în niciun caz un armistiţiu separat cu URSS. ”Toate aceste sondaje(n.r. ale lui Antonescu şi Maniu) au eşuat din cauza insistenţelor anglo-americane în vederea capitulării necondiţionate, anunţată de Roosvelt şi acceptată de Churchill la Conferinţa de la Casablanca, în ianuarie 1943”, scria Deletant în aceeaşi lucrare.
Lovitura de stat care a netezit terenul comuniştilor
În acest context, în condiţiile unei capitulări necondiţionate şi a unei presiune fantastice din partea Armatei Roşii, disperarea a pus stăpânire pe factorii de decizie din România. Mareşalul Antonescu prin dorinţa sa de a nu accepta în orice condiţii capitularea şi semnarea armistiţiului, chiar dacă situaţia era disperată şi-a semnat condamnarea. În orice caz aşa cum arată istoricii dar şi contextul, orice încercare era inutilă, soarta României era pecetluită la nivel înalt. Toate duceau la un singur deznodământ, iar la 23 august 1944, s-a făcut primul pas pentru sovietizarea şi transformarea României în ţară comunistă.
”Refuzul lui Antonescu de a accepta ceea ce după părerea sa, erau termeni nesatisfăcători din patea Aliaţilor, asociat cu reţinerea sa în calitate de ofiţer de a abandona aliatul german, care era în defensivă, l-au determinat pe Rege, de comun acord cu liderii opoziţiei, să pună la cale răsturnarea acestuia. Tânărul rege a fost cel care a luat iniţiativa arestării lui Antonescu în după amiaza zilei de 23 august 1944, scoţând astfel România din Axă(n.r. din alianţa cu Germania Nazistă şi partenerii săi militari)”, scria Dennis Deletant în ”România sub regimul comunist”. Actul de la 23 august 1944 a însemant dezastrul pentru România, arată istoricii. Mai mult decât atât principalii actori ai loviturii de stat vor fi înlăturaţi la scurt timp. În acest moment,la 23 august 1944, comunismului i-au fost deschise porţile în România.
”A fost una dintre multiplele tragedii din istoria românilor faptul că principalii arhitecţi ai loviturii de stat de la 23 august 1944,regele Mihai şi liderii democraţi au răsturnat o dictatură militară doar pentru fi practic răsturnaţi ei înşişi, în descurs de şase luni de un alt regim totalitar incipient. În zona sovietică a Germaniei şi a Poloniei, unde pustiirile războiului înlăturaseră toate structurile politice, lui Stalin i-a fost simplu să-şi aducă la putere partidele politice comunist clientelare, dar în România impunerea unui nou regim necesita înlăturarea structurilor care mai supravieţuiau. Lovitura regelui Mihai a preîntâmpinat orice mişcare sovietică de a pune mâna pe putere şi atunci când,opt zile mai târziu, trupele sovietice au intrat în Bucureşti, au găsit un Guvern român fără vreo reprezentare semnificativă comunistă, dispusă să negocieze şi să ţină alegeri. Lovitura de stat a avut un impact crucial asupra cursului proiectat de Stalin pentru Partidul Comunist Român.”, scria Deletant.
PCR şi drumul către comunism
Prin acţiunea de la 23 august 1944, Partidul Comunist Român, un paria al vieţii politice a fost acceptat. De altfel aceast formaţiune politicăn perioada interbelică dar şi până în 1944 nu reprezenta mai nimic. Istoricii arată că nu ar fi avut niciodată şansa de a se impune. Era privit cu suspicine de electorat. Cu toate acestea era agentura sovieticilor în România. În 1921 a luat naştere PCR şi a fost întreţinut cu fonduri de sovietici, ca agenţi inflitraţi. ” Comuniştii români, atâţia câţi erau, îşi dădeau seama că singura lor posibilitate de a cuceri puterea era cu ajutorul pe care li-l puteau oferi bolşevicii ruşi, ajutor în schimbul căruia ei erau gata să se subordoneze complet acestora, în dauna celor mai importante interese naţionale.
Aceasta i-a plasat, de la început, pe poziţii subversive, antistatale şi antinaţionale, antiromâneşti în ansamblul lor(...)”Deveniţi mercenari ai puterii bolşevice, iar din martie 1919 ai Cominternului, acel partid comunist mondial care avea drept scop subordonarea întregii planete faţă de interesele Rusiei sovietice, comuniştii români au trebuit plătiţi până în 1944, când povara plăţii a trecut pe umerii poporului român.”, scria specialisul Eugen Denize în „Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej” apărut în revista ”Memoria”. Totodată erau priviţi de majoritatea populaţiei ca nişte venetici, ce susţineau o politică anti-naţionalistă, majoritatea fiind de diverse naţionalităţi, iar cei mai puţini români get-beget. ” Românii reprezentau în anii '30 doar o minoritate de 23%, în timp ce maghiarii erau în proporţie de 26%, evreii de 18%, ruşii şi ucrainenii de 10%, la fel ca şi bulgarii, tot 10%”, arăta acelaşi Denize. Cu sprijinul sovieticilor aceştia însă au reuşit să se impună şi să facă jocul URSS.
Au apărut în 1944 după 23 august, ”stelele comunismului” din România, Gheorghe Gheorghiu Dej şi Anna Pauker la care se adăugau toţi cei care au sesizat oportunitatea puterii. Având în vedere că după 23 august 1944, a fost instituit un Guvern provizoriu condus de generalul Sănătescu şi format în majoritate de militari de carieră, sovieticii au pus la treabă PCR, pentru modelarea şi aservirea României în termenii comunismului. ”Acapararea României a rezultat din interacţiunea acestor două elemente: în timp ce luptele continuau Armata Roşie, ca orice armată, avea nevoie de linişte în spatele frontului, dar în România singura ordine acceptabilă ruşilor era cea garantată de Partidul Comunist Român. Rolul partidului era acela de a preîntâmpina ca regimul instaurat după lovitura de stat să stabilească ordine în alţi termeni.
Această cerinţă implica în primul rând, neutralizarea mijlocelor de menţinere a ordinii sociale, adică armata,sistemul judiciar şi poliţia, şi restructurarea lor după model sovietic. În al doilea rând, crearea sprijinului de masă de care PCR era complet lipsit.”, preciza Deletant. Comuniştii s-au pus pe treabă. Sprijiniţi de agenţii sovietici dar şi de Armata Roşie, aceştia s-au inflitrat în toate instituţiile şi domeniile. Au început prin teroare să se impună şi mai ales să înlăture din armată toate persoanele care s-ar fi opus lor. Au început virulent să compromită partidele istorice şi mai ales au pus botniţă presei româneşt, aservind-o intereseor sovietice. După acordul de procentaj, URSS primea mână liberă în România, iar în primăvara lui 1945 a fost impus de către sovietici Guvernul dr Petru Groza, servil ruşilor şi consituit eminamente din simpatizanţi ai comunismului. Au începu şi mai abitir inflitrările şi epurările, mai ales că se pregăteau alegerile din 1946.
S-a constituit Blocul Partidelor Democrate format din partide aservite comuniştilor dar şi din câteva partide istorice de formă. Teroarea a continuat şi în ciuda plângerilor regelui la Marile Puteri nimic nu s-a schimbat, comuniştii sprijiniţi de Armata Roşie făceau legea. ” Alături de teroare şi propagandă, noii conducători ai României s-au folosit de organizaţiile de masă (Frontul Plugarilor, Uniunea Patriotică – transformată în februarie 1946 în Partidul Naţional Popular –, Apărarea Patriotică, Uniunea Femeilor Democrate din România etc.), sindicate, diverse asociaţii profesionale (Uniunea Preoţilor Democraţi, Asociaţi Avocaţilor Democraţi etc.) pentru a penetra toate sectoarele vieţii, de la politic, la social, economic şi cultural(....)Legislaţia adoptată de guvernul Petru Groza avea la bază, pe de o parte necesitatea comuniştilor de a-şi întări poziţiile, cât şi împingerea către periferia vieţii politice a tuturor celor care se opuneau ascensiunii lor. Astfel, pe 27 martie încep epurările din armată, iar două zile mai târziu este dat publicităţii decretul-lege pentru „purificarea administraţiei publice”.
Reprezentanţii partidelor istorice sunt înlocuiţi din funcţii cu simpatizanţi ai guvernului(...)Pedepsirea celor consideraţi vinovaţi de dezastrul ţării a reprezentat un alt punct nodal al politicii promovate de guvernul Groza. De fapt, prin ambiguitatea legii din 21 aprilie 1945 nu se făcea altceva decât să se dea mână liberă comuniştilor în a-şi elimina oponenţii”, scria specialistul Mihaela-Cristina Verzea în ” Instaurarea regimului comunist (1944 – 1947)” pe comunismulinromania.ro.
”Voinţa poporului proletar” şi cea mai mare fraudă electorală din România
Au urmat celebrele alegeri din 1946. Blocul Partidelor Democratice au făcut campanie electorală în stilu propriu, prin teroare şi fals. Au fost şi acţiuni populiste prin care ţăranii au fost împroprietăriţi. Liderii partidelor din opoziţie era atacaţi virulent şi împroşcaţi cu noroi, iar presa era doar cea aservită. Era o luptă inegală. Au fost arestări, condamnări ilegale şi chiar asasinate. Regele Mihai a protestat şi adresat numerose memorii Marilor Puteri. Cu toate protestele americane în special către URSS privind situaţia alegerilor din România, voinţa sovieticior s-a impus. Petru Groza şi comuniştii au făcut ce-au vrut. I-au ameninţat pe ţărani să nu meargă la vot sau să voteze cu comuniştii sau au continuat compromiterea partidelor politice din opoziţie şi epurările grosolane.
Rezultatele alegerilor au fost cele bănuite şi aşteptate de sovietice. Blocul Partidelor Democratice au câştigat zdrobitor cu 84% în timp ce PNŢ a obţinut doar 800.000 de voturi iar PNL 300.000 de voturi. În acest context comnuniştii au pus mâna pe putere. A fost însă, spun istoricii cea mai mare fraudă electorală din istoria României, marcată de arestări înaintea sau în ziua alegerilor. Oameni închişi în ziua votului fără să ştie de ce sau lideri arestaţi în acelaşi moment. Numărătoarea au făcut-o bineînţeles oamenii controlaţi de sovietici, falsificând numărul voturilor. Această grosolană falsificare a stârnit revoltă în Occident. ”După opinia diplomaţilor şi a corespondenţilor de presă occidentali, rezultatele au fost falsificate.
În consecinţă Dean Achenson, Secretarul de Stat american în exerciţiu,a declarat că Guvernul său nu le recunoaşte. În Camera Comunelor, Hector Mc Neal, Subsecretarul pentru Afaceri Externe, a spus că alegerile nu au fost nici libere, nici corecte”, scria Deletant. Concluzia generală a fost că rezultatele au fost complet contrafăcute. De fapt PNŢ câştigase alegerile zdrobitor în faţa comuniştilor. Cu toate acestea nimic nu s-a schimbat iar Parlamentul unicameral era dominat de elemente supuse comuniştilor, cu doar 33 de reprezentanţi ai opoziţiei. Comuniştii au scăpat de ei, cu ajutorul sovieticilor, destul de repede şi fără prea multe explicaţii. Liberalii şi ţărăniştii au fost declaraţi fascişti şi criminali de război şi a început adevărata epurare.
”La 20 martie au fost arestaţi 315 membri ai partidelor de opoziţie, iar în noaptea de 4 mai au fost arestaţi alţi 600. Nu exista nicio bază legală pentru aceste arestări„, adăuga Deletant în lucrarea menţionată. Mai mult decât atât, în urma epurărilor politice, au fost înlăturaţi definitiv liderii opoziţiei. La 14 iulie 1947, liderii ţărănişti au primit oportunitatea de a fugi în străinătate. Au acceptat-o în acele condiţii. Pe aerodromul de la Tămădău au fost prinşi în baza unei înscenări de autorităţile comuniste şi acuzaţi de ”încercarea de fugă într-o ţară străină”. Au sfârşit toţi, inclusiv Iuliu Maniu în temniţele comuniste. Mai rămânea o singură povară pentru comunişti, şi anume regele Mihai. Pe 30 decembrie 1947, regele Mihai şi regina mamă se întâlneau cu Petru Groza şi Gheorghe Ghiorghiu Dej. Aceştia din urmă i-au cerut imperativ,monarhului, să abdice şi să lase ţara în mâinile Partidului Comunist Român. Constrâns de împrejuări, la o vârstă încă fragedă, suveranul a abdicat şi urma să părăsească ţara, pe 4 ianurie 1948. În aceeai zi la orele 19.00, România, devenea oficial Republică Populară. S-au mai precis o ţară comunistă.
Vă recomandăm şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
