Cine a fost părintele antisemitismului în România. Visa la deportarea evreilor în Madagascar, dar era foarte politicos cu ei când se întâlneau faţă în faţă

Cine a fost părintele antisemitismului în România. Visa la deportarea evreilor în Madagascar, dar era foarte politicos cu ei când se întâlneau faţă în faţă

Politicianul A.C. Cuza FOTO Wikipedia

A.C. Cuza a fost unul dintre părinţii antisemitismului în România. Profesor universitar şi om politic, acesta a inspirat extrema dreaptă românească cu discursurile sale xenofobe şi antisemite. Cu toate acestea, a cochetat cu socialismul, vorbea mai mult în franceză şi pe deasupra era foarte politicos cu evreii, atunci când se întâlnea faţă în faţă cu aceştia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Către sfârşitul secolului al XIX lea, naţionalismul românesc înflorea. Elitele culturale erau cele care-l alimentau constant. În aceea perioadă era un fenomen de înţeles, comun întregii Europe. Era un o epocă a naţiunilor şi a destămării marilor imperii iar afirmarea auto-determinării diferitelor popoare era un act firesc.

 În regatul României, dorinţa unificării cu provinciile aflate fie sub stăpânirea austro-ungară, fie sub stăpânire rusească clocotea în sânul intelectualităţii româneşti. Mai mult decât atât procesul de modernizare al unei ţări smulsă direct din întunecimea evului mediu favoriza exprimările naţionaliste în plenitudinea formelor sale.
 
Românii încercau să-şi găsească un drum şi un loc al lor în Europa. Mândria naţională înflorea, mai ales după succesele din timpul războiul ruso-turc din 1876-1878 prin care România obţinea independenţa. Naţionalismul românesc a început să se împletească în unele cazuri cu xenofobia şi antisemitismul. Erau căutaţi ţapii ispăşitori pentru frânele trase României. Unul dintre părinţii ultra-naţionalismului românesc şi a antisemitsmului ce avea să marcheze întreg secolul XX a fost A. C. Cuza, un intelectual român de elită, un profesor universitar care a pus bazele extremismului şi orientărilor de extremă dreaptă în România interbelică.
 
Fiu de postelnic şi văr de domnitor
 
Alexandru C. Cuza era un personaj avut, cu sânge albastru. Mai precis, era fiul avocatului Constantin Gh. Cuza şi a Sevastiei Coroi, fiică a postelnicului Ioniţă Coroi şi s-a născut în 1857, la Iaşi. De altfel neamul tatălui său, al cuzeştilor, este atestat încă din secolul al XVII-lea şi unii cercetători cred că ar fi avut origine italiană. Alţii susţin că ar fi avut origine albaneză sau greacă. În orice caz primul mare boier purtând acest nume a fost Dumitraşcu Cuza, spătar în Moldova lui Mihai Vodă Racoviţă. De altfel, A. C. Cuza a fost şi văr cu domnitorul unirii, Alexandru Ioan Cuza. A.C. Cuza rămâne orfan de tată la numai 9 ani şi mai apoi la 13 ani şi de mamă. A fost luat sub tutela unchiului său Panaite Cazimir, cel care-l va întreţine şi-i va asigura o educaţie solidă. 
 
O educaţie desăvârşită
 
Unchiul Panaite Cazimir îi va oferi şansa lui A. C. Cuza să urmeze o carieră strălucită. Face studiile primare la Iaşi, iar apoi îşi continuă educaţia la Institutul lui Anton Frey. În cele din urmă Panaite Cazimir decide să-şi trimite nepotul, care avea de altfel rezultate excepţionale la învăţătură, la studii în Europa. Întâi, urmează studiile secundare la Dresda în Germania, la renumitul institut Krause. Aici studiază greaca veche şi literatura germană. Şcoala romantică dar şi naţionalismul german îl vor influenţa decisiv pe adolescentul Alexandru C. Cuza. După 1877, se mută la Paris, acolo unde susţine bacalaureatul în litere şi filosofie. Urmează cursurile de drept ale Universităţii din Bruxelles şi ajunge doctor în ştiinţe politice şi administrative în anul 1882 şi cel de doctor în drept în anul 1886. 
 
Între universitate, publicistică şi politică
 
Întors în ţară, Alexandru C. Cuza, ca un tânăr cult şi de pespectivă, a ajuns în cercurile junimiştilor, spuma culturală a Iaşiului de sfârşit de secol XIX. Ajunge să-l cunoască pe Mihai Eminescu şi leagă o scurtă prietenie cu Ion Creangă. Cu ajutorul junimiştilor, se angajează, în 1890, ca ajutor de primar al Iaşiului, în timpul mandatului lui Vasile Pogor, un junimist cunoscut. Desfăşoară şi o intensă activitate publicistică, scriind la publicaţiile junimist ”Convorbiri Literare” şi ”Era Nouă”. De altfel în anul 1901, ajunge profesor universitar. Mai precis, este numit profesor universitar la Facultatea de Drept, pe catedra de economie politică. Este numit cu sprijinul lui Ioan Bogdan, socrul lui Nicolae Iorga.
 
Este cunoscut faptul că între A.C. Cuza şi Nicolae Iorga a fost o perioadă de apropiere şi colaborare în plan publicistic şi politic. Pentru a ocupa acest post, totuşi, A. C. Cuza a fost nevoit să scrie o lucrare. A elaborat atunci ”Despre poporaţie”, o lucrare de economie politică, premiată mai apoi de Academia Română. În paralel cu publicistica şi cariera universitară, A. C. Cuza se dedică şi politicii. Iniţial se alătură conservatorilor şi ajunge deputat, în Colegiul II, în legislatura 1892-1895. Ca om politic, iniţial, tânărul A. C. Cuza a militat pentru reformă în societatea românească. Împreună cu A.D. Xenopol, fondează ”Liga contra alcoolismului” şi militează pentru combaterea alcoolismului în mediul rural mai ales, acolo unde acest flagel făcea ravagii în rândul ţărănimii sărăcite. Totodată, susţine naţionalizarea şcolilor. După obţinerea celui de-al doilea mandat de deputat, A. C. Cuza se retrage şi se transformă total. 
 
Cuzismul şi tenebrele antisemitismului
 
Tânărul junimist, fost socialist, devine un intelectual antisemit, xenofob, vehement contra străinilor şi mai ales contra evreilor. Publică cărţi antisemite, transmite studenţilor mesaje xenofobe încărcate de ură şi devine un promotor al ultra-naţionalismului. ”Cine putea bănui în tânărul epigramist de la «Junimea» pe fanaticul antisemit de astăzi? Nici firea lui pornită spre zeflemea, nici societatea ieşeană care favoriza fronda în spiritul critic nu îndreptăţeau asemenea prevedere. Cu atât mai mult cu cât, pe vremea aceea, tânărul A.C. Cuza era liber-cugetător şi, totodată, adept al socialismului”, scria Stere Diamandi în lucrarea sa ”Galeria oamenilor politici”. Tirul mesajelor sale anti-semite se îndreaptă contra evreilor, una dintre cele mai numeroase minorităţi din România finalului de secol XIX şi început de secol XX. Mai ales târgurile Moldovei aveau o numeroasă populaţie evreiască. Cel puţin oraşele şi târgurile erau înţesate de comunităţile evreieşti.
 
Pentru A. C. Cuza, evreul era duşmanul din interior, ţapul ispăşitor pentru problemele poporului român. Teoriile sale îndreptate împotriva evreilor s-au cristalizat într-o doctrină numită cuzism, marcată de ultra-naţionalism şi xenofobie, cu soluţii radicale, amintind aproape de nazism. Pentru A.C Cuza, ”jidanii” erau vinovaţi de cauzele gravelor probleme sociale româneşti. În special ale ţărănimii. De alcoolism şi sărăcie, A. C. Cuza tot pe evrei îi găseşte vinovaţi. Până şi de lipsa unei burghezii româneşti, tot evreii erau de vină, din punctul de vedere al lui A. C. Cuza, cel care argumenta că aceştia au pus mâna pe toate afacerile din oraşele Moldovei.
 
Deşi era un bun economist, A. C. Cuza ignora în favoarea xenofobiei adevăratele probleme ale societăţii româneşti şi adevăratele motive care au dus la această stare de fapt. Ideologia cuzistă venea cu argumente de origine economică şi culturală care doreau să demonstreze faptul că evreii erau un pericol, fiind străini şi greu asimilabili şi mai ales, spunea A. C. Cuza, ostili poporului român.

”Neamestecându-se cu noi – si nici nu trebue să se amestece – ei nu pot trăi pe pămantul nostru decât înlăturându-ne. Afirmarea existenţei lor e negaţiunea existenţei noastre (...) ei nu se asimilează. Pentru că religia lor, cu dogma fundamentală a „poporului ales”, este în principiu religia neasimilării”, preciza cu diferite ocazii profesorul A. C. Cuza.
 
Totodată înmulţirea populaţiei evreieşti era percepută de A. C. Cuza ca un atentat direct asupra viitorului poporului român. ”Moartea unei naţii se rezumă în două cuvinte: corcirea şi degenerarea. Fizică sau culturală (…) înmulţirea lor extraordinară, pe unde se poate observa în comparaţie cu reproducerea înceată a poporaţiei creştine, aşa precum se observă în oraşele din România, nu se datoreşte unor însuşiri ale rasei, ci numai împrejurărilor sociale şi economice”, adăuga A. C. Cuza. 

”El nu ştie decât un singur lucru, că toate relele vin de la ”jidani”. Dacă există criză şi falimentele se ţin lanţ, dacă grâul n-are preţ şi oamenii n-au de lucru, chit că de pe urma acestor neajunsuri suferă şi evreii, Cuza nu se dă înapoi să susţină că «jidanii» sunt de vină. El este în stare să susţină că ”jidanii” sunt cauza secetei şi a tuturor epidemiilor”, scria acelaşi Stere Diamandi. Soluţiile propuse de A. C. Cuza pentru îndepărtarea acestei comunităţi, considerate de profesorul universitar ieşean drept pericolul numărul 1, sunt extreme.
 
”Acţiunea imediată: de eliminare a jidanilor din orice domeniu – şi aşezarea lor pe un pămant liber, pe care să îsi creieze şi ei cultura lor proprie, muncind productiv – este o necesitate de existenţă, pentru toate naţiile”, scria A.C. Cuza în ”Doctrina naţionalistă creştină”. A.C. Cuza a fost cel care a propus deportarea tuturor evreilor din România în Madagascar. Totodată era un adept al înlăturării acestora din viaţa publică, din şcoli şi din funcţii. Nu era însă un adept al exterminării acestora, cum a fost cazul lui Hitler. Cuza de altfel era un adversar al Ligii Naţiunilor, după primul război mondial, considerând că face politica cercurilor evreieşti mondiale. Totodată erau un adept al apropierii de Germania şi era un susţinător al naziştilor în perioada interbelică. 
 
Cu svastica în frunte
 
A.C. Cuza a transformat ideologia sa în doctrină politică. A promovat ultra-naţionalismul şi antisemitismul în politica românească. Prin scrierile şi cărţile sale antisemite cu puternic mesaj extremist a încurajat ultra-naţionalismul românesc din perioada interbelică. A fost considerat un părinte ale antisemitismului şi extremei drepte româneşti. În 1910, A.C. Cuza se întovărăşeşte cu Nicolae Iorga, un alt naţionalist român, şi fondează Partidul Naţionalist-Democrat. Principiile erau democratice şi militau inclusiv pentru introducerea votului universal. Dar atât Iorga cât şi Cuza doreau excluderea evreilor din societate. Iorga era însă mai moderat şi în cele din urmă după primul război mondial, în 1920, istoricul s-a pronunţat pentru semnarea tratatului de pace cu Austria de la Saint-Germain, care impunea acordarea cetăţeniei române evreilor din România, ca o condiţie esenţială.
 
În acel moment, Cuza s-a rupt de Nicolae Iorga pe care l-a acuzat de „jidănire„ şi s-a radicalizat şi mai mult. A intrat de altfel în legătură cu profesorul Nicolae C. Paulescu, un antisemit extremist de prim rang. Împreună au fondat Uniunea Naţional Creştină în 1922 şi Liga Apărării Naţionale Creştine (LANC) în 1923. Antisemitismul lui Paulescu şoca prin teoriile sale extravagante şi cu tentă ştiinţifico-fantastică. A.C. Cuza îi ţinea însă hangul. Pentru cei doi, evreii erau un popor satanic care complota împotriva neamului românesc. De altfel, din teoriile cuziste şi din activitatea interbelică a LANC s-au hrănit la început şi cei care au fondat primele organizaţii de extremă dreaptă în România. Tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu şi însăşi fondatorul Mişcării Legionare au fost apropiaţi ai lui A. C. Cuza şi au fost inspiraţi de acesta. Mai mult decât atât, Corneliu Zelea Codreanu a fost botezat de A. C. Cuza. Tânărul Corneliu Zelea Codreanu a citit ca pe apă lucrările anti-semite ale naşului său.
 
„Toate scrierile profesorului Cuza erau, nu o dată citite, ci de trei patru ori citite şi studiate. În special cursurile sale de economie politică ce tratau, de la înăltimea catedrei, în chip strălucit, chestiunea jidănească, chemând pe români la înţelegerea celei mai grave probleme prezente a lor, ne-au fost călăuză în fiecare moment în sforţările pentru cunoaşterea ei”, scria Corneliu Zelea Codreanu în ”Pentru legionari”. De altfel tânărul Codreanu a fost un veritabil ambasador al naţionaliştilor studenţimii ieşene care au militat la Cluj pentru numerus claussus. Mai mult decât atât, A.C. Cuza a arborat pentru prima dată svastica în România. Mai precis pe steagurile LANC apăruse în perioada interbelică, simbolul nazismului german.
 
Profesorul ieşean avea o explicaţie cu totul aparte pentru prezenţa svasticii pe tricolorul românesc. ”Svastica este, în genere, semnul distinctiv al rasei arice si, în special, al ramurei Tracice, din care ne tragem prin daci (…) Cu vechimea ei, la noi, svastica este, dar, în primul rând, a noastră, românească, prin descendenţa din arii, tracii (…). Liga Apărării Nationale Crestine a luat ca semn al ei svastica, pentru că este semnul de legătură a natiei românesti cu trecutul ei cel mai îndepărtat. Ca semn al păstrării noastre străvechi, svastica este simbol al vointei, pe care o afirmă L.A.N.C. de a ne păstra si pe viitor”, scria A.C. Cuza în ”Învăţătura lui Isus. Iudaismul şi teologia creştină”. După un succes cu LANC în anii 30, anii de exacerbare a ultranaţionalismului românesc, formaţiunea politică a lui A.C. Cuza fuzionează cu Partidul Naţional Agrar şi, în cele din urmă, fostul lider antisemit ajunge la finalul carierei sale politice. La 6 aprilie 1945, odată cu venirea comuniştilor la putere, A. C. Cuza este arestat la Sibiu. Moare 1949. 

Paradoxurile lui A. C. Cuza

Mărturiile vremii arată totuşi că exista o discrepanţă între mesajul lui A. C. Cuza şi manifestările sale din viaţa privată. De exemplu, în public susţinea românismul şi era un adept al naţionalismului, dar în privat folosea doar limba franceză. Mai mult decât atât, deşi în public era un antisemit declarat, în particular trata cu mult respect interlocutorii evrei, de exemplu. ”Naţionalist înfocat, xenofob ireductibil, nu putea discuta decât pe franţuzeşte şi cum te prindea: ”Mais mon cher, c'est pas possible!”. Româneasca era pentru tribună, în cabinetul său de lucru domnea franţuzeasca, pe care o ducea cu dânsul, oriunde mergea. În public mânca câte un jidan la fiecare sfert de ceas, în particular n-ar fi fost în stare să vorbească unui ovrei fără cea mai desăvârşită politeţe”, preciza Constantin Argetoianu.
 
Vă mai recomandăm:
 
 
citeste totul despre: