Cine a fost Nicoară Potcoavă, românul de legendă venerat de cazaci. Luptătorul putea să îndoaie fierul cu mâinile goale
0
Un român cu o putere ieşită din comun a fost venerat de cazacii zaporojeni. Povestea vieţii acestuia a devenit subiect de roman istoric, figura sa legendară rămânând în folclorul românesc şi ucrainian. Se numea Nicoară Potcoavă, bastard, domn efemer al Moldovei, aventurier şi hatman al cazacilor.
În anul 1952, apărea romanul istoric ”Nicoară Potcoavă”, scris de Mihail Sadoveanu. Personajul principal era fratele lui Ioan Vodă cel Viteaz, numit Nicoară Potcoavă, care încearcă să dobândească tronul fratelui său ucis de turci de la nevolnicul voievod Petru Şchiopul.
Romanul îl prezintă pe Nicoară ca pe un personaj semi-legendar, cu aureolă eroică, un ultim reprezentat al unei epoci de aur a voievodatului moldav. Dincolo de roman, personajul Nicoară Potcoavă a existat în realitate. De fapt, este mai celebru la ucrainieni decât la români, fiind singurul moldovean care a reuşit să ajungă ataman (n.r. - căpitan) al renumiţilor cazaci zaporojeni.
Dincolo de glorificarea sadoveniană, Nicoară Potcoavă, care se numea de fapt Ioan Nicoară şi poreclit mai apoi de cazaci ”Potcoavă”, erau un bastrard şi un pretendent fără prea mari sorţi de izbândă la tronul Moldovei, în baza unor drepturi relativ îndoielnice. Cu toate acestea, personalitatea excepţională a lui Ioan Nicoară, atitudinea sa eroică ca şi forţa sa neobişnuită l-au transformat în personaj de legendă. A fost adulat încă din timpul vieţii de cazaci şi iubit de moldoveni, sfârşind tragic, după ce a fost trădat de polonezi.
Ioan Nicoară, bastradul adoptat de cazaci
Despre naştere şi copilăria lui Ion Nicoară nu se ştie mai nimic. Cert este că era un bastard, fiul unei armenece Sarpega, cu un moldovean necunoscut şi se pare că se născuse în jurul anului 1537. Documentele vremii arată însă că era frate cu Ion Vodă cel Viteaz (1521-1547), după mamă doar.
”Era Ioan Potcoavă dintre cazacii zaporojeni, frate natural al răposatului Ioan voievod al Moldovei”, scria polonezul Martin Bielski în cronica sa. Cu alte cuvinte, nu era os domnesc. Iniţial. se numea Carabied Serpeaha, iar Nicoară după presupusul tată, numele de Ioan fiind luat abia mai târziu. Se presupune că a pribegit şi a trăit prin mahalale, ajungând în ţinuturile cazacilor zaporojeni. Era un tânăr cu o forţă uriaşă, care a reuşit să-i impresioneze pe temuţii războinici de stepă, care dădeau mari bătăi de cap turcilor şi tătarilor.
Capabil să îndoaie fierul cu mâinile goale
Se spune că putea să îndoaie potcoavele cu mâinile goale, făcând din adolescenţă astfel de demonstraţii de forţă. Totodată era un călăreţ fără pereche, adaptându-se de minune vieţii de aventurier a cazacilor. Era un pribeag şi un mercenar, primind supranumele de ”Potcoavă” sau ”Pidkova” cum îi spunea cazacii, aşa cum arată şi cronica lui Bielski, dar şi Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Grigore Ureche, care spune că a fost poreclit aşa fiindcă ”au fost rumpând potcoavele”.
Alături de cazaci, a întreprins numeroase expediţii de jaf împotriva turcilor şi tătarilor.
”Tradiţia populară ucraineană îi pune pe seamă faptul că a condus numeroase incursiuni ale cazacilor peste Nipru, împotriva otomanilor. Totodată, Hovhanes, protopopul armean din Cameniţa, ne informează că «Ioan Potcoavă mai fusese o dată prin Valahia de unde mersese în Ungaria, de acolo plecase în Polonia, unde locuia pe lângă notabili», fiind considerat la Cracovia «de neam polon»", scria profesorul Tiberiu Ciobanu într-un articol dedicat lui Nicoară Potcoavă pe site-ul de specialitate istoria.md.
În 1574 a venit să-şi ajute fratele, pe Ioan Vodă, în lupta contra turcilor. A venit însoţit de fraţii săi cazaci. În aceea vreme datorită vitejiei şi a carismei fusese numit ataman, adică căpetenie peste cazacii de la pragurile Donului. După înfrângerea fratelui său s-a retras în Zaporoje, alături de cazaci.
Nicoară Potcoavă, domn al Moldovei
Deşi nu avea niciun drept asupra tronului, Nicoară Potcoavă fie a vrut să-şi răzbune fratele şi să-l înlăture de pe tronul Moldovei pe nevolnicul Petru Şchiopul, voievod închinat turcilor, fie avea gânduri de mărire după ce ajunsese stăpân al cazacilor. Cert este că a venit în Moldova însoţit de fârtaţii săi la 11 noiembrie 1577. Mai era însoţit de un hatman zaporojean numit Şah şi avea ajutorul unui nobil polonez, castelanul de Bar.
Îl învinge pe Petru Şchiopul şi-l alungă de pe tron. Nicoară Potcoavă, spun istoricii, a fost bine primit în ţară, fiind un personaj cu aureolă de erou şi extrem de carismatic.
”Succesul şi l-a datorat, în mare măsură, simpatiei pe care i-o nutrea poporul de rând, oştirea lui fiind bine primită pe tot parcursul marşului întreprins spre Iaşi, fapt confirmat şi într-o scrisoare, datată 16 ianuarie 1578 şi adresată lui Rudolf al II-lea de Habsburg, din care aflăm că Ioan Nicoară Potcoavă a devenit domn al Moldovei prin voinţa ţării”, arată profesorul Tiberiu Ciobanu.
De altfel, avem din această perioadă o primă descriere a lui Nicoară Potcoavă, rămasă de la Laureo, nunţiul papal din Polonia.
”El, după cât mi se spune, de acei care l-au văzut, e de vârstă între treizeci şi cinci şi patruzeci de ani, blond, frumos şi poartă, cum e obiceiul voievozilor moldoveni, o barbă foarte lungă: i se zice Podkowa, care în polonă înseamnă potcoavă, fiind atât de voinic, încât cu mâinile rupe o potcoavă”, scria acesta.
Înscăunat, a luat primele măsuri populare, eliberând pe cei închişi pe nedrept şi punând oameni în funcţii, probabil pe cei care dorea să-i câştige de partea sa.
Nu are timp prea mult însă. Cu o ceată de doar 400 de cazaci nu se poate opune turcilor, care vin cu o uriaşă armată, la care se alătură şi oastea munteană a lui Mihnea al II-lea, unde fugise Petru Şchiopul, dar şi oastea ardelenească a lui Christofor Bathory, vasal al sultanului. În decembrie 1577, după doar câteva luni de domnie, încearcă să fugă în Zaporojie.
Moldoveanul care rupea potcoave vândut turcilor
Din cauza iernii, nu reuşeşte să străbată stepa şi vine în Polonia, unde este păcălit cu şiretenie de Ştefan Bathory, regele Poloniei. În realitate, este capturat de Seniawschi, palatinul Podoliei, care i-a întins o cursă, decimându-i mica ceată de cazaci. Este acuzat de polonezi că au tulburat pacea cu turcii şi a adus o ameninţare întregii Europe. Regele polonez a fost cumpărat de sultanul Murad al III-lea şi de către Petru Şchiopul, voievodul Moldovei, pentru a-i scăpa de incomodul Nicoară Potcoavă.
Nicoară era un luptător din categoria ”most wanted” pentru otomani, având în vedere incursiunile sale de pradă cu cazacii, care au adus mari pagube acestora. Mai mult decât atât, viaţa lui Nicoară Potcoavă a fost ieftină pentru regele polonez, fiind mituit de Petru Şchiopul cu un cal de rasă, nişte peşte, 50 de boi şi vin bun moldovenesc. Turcii, mai mult decât atât, au emis note ultimative regelui polonez pentru uciderea lui Nicoară Potcoavă. La 6 iunie 1578, este decapitat la Liov.
Sunt consemnate şi ultimele cuvinte ale lui Nicoară Potcoavă, pe eşafod, de către florentinul Filippo Talducci, aflat ca ambasador în Varşovia. Într-o scrisoare adresată unui conte italian, acesta scrie: ”Sunt osândit la moarte, dar nu ştiu pentru ce fiindcă nu cunosc să fi săvârşit în viaţa mea o faptă pentru care ar trebui să sfârşesc astfel. Ştiu bine că am luptat întotdeauna bărbăteşte şi cavalereşte, cu cinste împotriva duşmanilor creştinătăţii. Nu cunosc nici un alt motiv, dar dacă eu sunt condamnat la moarte pentru că turcii, cu plată, au cerut regelui vostru, supusul său, să facă acest lucru şi regele a poruncit călăului să ducă treaba la bun sfârşit, pentru mine n-are nici o însemnătate”, spunea Nicoară Potocoavă.
Cazacii i-au cusut capul la loc
Nicoară Potcoavă a fost venerat de cazacii zaporojeni încă din timpul vieţii. Aceştia i-au cerut rămăşiţele pământeşti. După ce le-au primit, aceştia i-au cusut capul la loc cu mătase şi l-au înmormântat într-o mănăstire ucrainieană din Liov cu hramul ”Adormirii Sfintei Fecioare Maria”. L-au îmbrăcat în cele mai scumpe haine şi i-au adus un pomelnic de pomină.
Vă recomandă să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
