Cele mai mari ţepe date statului român în zorii epocii contemporane. Cum a lăsat un polonez România fără milioane de dolari
0În România afacerile dubioase pe banii statului au fost dintotdeauna o practică obişnuită. În perioada interbelică, considerată de mitologiile istorice drept idilică şi înfloritoare, au avut loc printre cele mai mari tunuri dat statului român. Majoritatea au fost făcute de străini, cu complicitatea activă a autorităţilor locale şi centrale. Prejudiciul adus statului român a fost uriaş.
Afacerile dubioase având ca rezultat prejudicierea statului român au o tradiţie de aproape un secol în România. Printre cele mai mari tunuri date statului român au avut loc în perioada interbelică, cu precădere în anii '30 şi mai ales în timpul domniei lui Carol al II/lea.
Au fost de fapt jafuri ale bunurilor statului român făcute de speculanţii străini în complicitate cu cei români. Dintre zecile de afaceri dubioase, făcute de autorităţile de la cel mai înalt nivel încă din anii primului război mondial, trei au rămas legendare pentru proporţiile pagubelor dar şi pentru nonşalanţa celor care au furat fără scrupule statul român.
Polonezul care a lăsat România fără 9.2 milioane de dolari
Unul dintre cele mai răsunătoare tunuri din istoria României a fost fără îndoială ”afacerea Skoda”. Această ţeapă de mari proporţi dată statului român a fost dată de un polonez cu complicitate generalilor şi politicienilor implicaţi în guvernarea României. Se bănuieşte că nici Carol II lea, însuşi regele României, nu a fost străin de această afacere dubioasă şi deosebit de păguboasă. Totul a început în anii 20, atunci când după război a ajuns în România un personaj dubios. Se numea Bruno Seletzky şi era un polonez originar din localitatea Zakopane. A trăit puţin în Polonia, emigrând în Austria pentru mai bine de 20 de ani şi apoi în Cehoslovacia. În Cehoslovacia s-a angajat în uzina de armament Skoda.
Era un individ alunecos cu o experienţă masivă în escrocherii de mare anvergură. România interbelică, prosperă şi cu un adevărat cult al şpăgii şi afacerilor pe seama statului erau pentru Seletzky o adevărată mană cerească. În 1922, polonezul este delegat de Skoda în România. În aceea perioadă, după marele război, România încerca cu disperare să-şi modernizeze echipamentul militar, net inferior statelor puternice din Europa. De altfel în 1930, România avea dotările de la nivelul anului 1914, în timp ce statele puternice ale Europei se aflau deja într-o altă eră a echipamentelor şi armamentului.
Tocmai de aceea era căutat un furnizor care să doteze armata română. Aici şi-a făcut intrarea Seletzky. Era expert în armament şi tehnici militare moderne. În acest condiţii era invitat des de autorităţi să viziteze Arsenalul Armatei şi i se cereau sfaturi în privinţa dotării armatei. Un personaj alunecos, polonezul a reuşit, mai ales cu ”atenţii” să se bage pe sub pielea oamenilor cu putere în România, în special generali. Ajunge prieten cu ofiţeri superiori, cu politicieni şi oameni ai guvernării.
Tocmai de aceea se îmbogăţeşte rapid vânzând maşini agricole de import dar şi echipamente militare recondiţionate statului român pe parcursul anilor 20. Cu cât devine mai bogat, cu atât accede mai mult şi capătă o influenţă mai mare. Intră înclusiv în atenţia serviciilor de informaţii, dar este salvat de prietenii influenţi. Ajunge inclusiv în apropierea camarilei regale şi este un prieten din umbră al regelui Carol al II lea. În 1930 de altfel îi va închiria avionul de întoarcere al lui Carol din exil.
Pe 17 martie 1930, Bruno va da cel mai mare tun din istoria României. Mai precis reuşeşte să obţină semnarea unui contract între uzinele Skoda şi Ministerul Apărării Naţionale din România în valoare de 1.250 milioane de lei pentru mitraliere şi peste 5000 de milioane de lei pentru artilerie grea.
Practic Skoda trebuia să furnizeze armament României. Contractul însă era o bătaie de joc pentru statul român. Adică erau numeroase clauze defavorabile statului, fără aprobarea Consiliului Superior al Armatei, fără indicii tehnici, garanţii şi mai ales fără caiete de sarcini.
Arăta aproape ca un contract în alb. Din partea Ministerului Apărării, pare a guvernului condus la aceea vreme de ţărănistul, Iuliu Maniu a semnat fără să clipească şi fără să-şi pună întrebări generalul Henri Cihoski. Culmea, după semnarea contractului, statul român a primit pe o sumă exorbitantă, armament de foarte proastă calitate. Mai precis, la un an de la semnarea contractului, de această dată în timpul guvernării Iorga,noul ministru al Apărării, generalul Constantin Ştefănescu Amza, trăgea un semnal de alarmă. Mai precis generalul arăta că echipamentele trimise de Skoda erau de proastă calitate şi cerea sistarea furnizării.
Culmea, nici după acest apel contractul nu a fost sistat, iar Skoda a continuat să trimită arme în baza aceluiaşi contract. Mai mult decât atât s-a ajuns la concluzia că românii au fost prostiţi şi la preţuri. Vecinii sârbi şi-au dotat armata cu o sumă mai mică cu 20%.
Bineînţeles presa a început să vuiască şi să denunţe această afacere dubioasă. De altfel, în 1933, printr-un telefon anonim, finanţele din România organizează o percheziţie inopinantă la sediul Skoda din Bucureşti. Era căutat în special biroul lui Seletzki. Seiful acestuia a fost deschis iar în interior au fost găsite probe stupefiante. Pur şi simplu polonezul care reprezenta Skoda, a ajuns să deţină documente secrete ale armatei române, inclusiv contracte ale statului cu alţi furnizori de echipamente militare plus hârtii secrete cu sistemul naţional de apărare. În plus s-au găsit şi dovezile fraudei, în care erau implicaţi oameni de la cel mai înalt nivel. Propriu-zis era o listă codificată a celor care au primit comisioane şi mită consistentă pentru atribuirea contractului de dotare a statului român cu armament, firmei Skoda.
Pur şi simplu din fondurile naţionale s-au cheltuit peste 25 de milioane de lei doar pentru mită. Culmea ministrul Justiţiei, Mihai Popovici a încercat să muşamalizeze tot scandalul, semn că şi el s-ar fi aflat pe ”statele de plată” ale polonezului. Mai mult decât atât Seletzki, în aceeaşi seară rupe sigiliile poliţiei, intră în birou şi fură mai multe documente. Ziarele vuiesc de scandalul Skoda. Doar sub presiunea opiniei publice, polonezul este arestat şi condamnat la numai 5 ani de puşcărie. Apoi este expulzat. Implicat şi el, generalul Sică Popescu de la Corpul I Armată se sinucide. Ceilalţi incluşi pe lista codificată şi nedescifrată nici până astăzi, nu au avut mustrări de conştiinţă şi au rămas nepedepsiţi. Carol al II lea s-a făcut deasemenea că nu-l cunoaşte pe polonez. În total în urma afacerii Skoda statul român a pierdut 9.2 milioane dolari.
”Spirtul negru” şi precursorii contrabandei moderne cu alcool
O altă afacere care a ajuns celebră în România interbelică a fost contrabanda cu alcool ”botezat”. De altfel a fost o afacere precursoare a contrabandei generalizate din România contemporană. Propriu-zis contrabanda cu alcool era ceva obişnuit în România însă în anii crizei economice a luat un avânt fără precedent. Mai ales prin faptul că în contrabanda şi comercializare unor băuturi alcoolice dubioase şi extrem de periculoase pentru populaţiei erau implicaţi personaje de la cel mai înalt nivel. De altfel comerţul cu ”spirt negru”, cum era numit alcoolul de contrabandă se desfăşura sub ochii autoroităţilor şi mai grav, în unele cazuri era sprijinit de cei care trebuia să-l combată. Întreaga afacere ar fi continuat nestingherită pe tot parcursul anilor 30. A fost dată în vileag însă de o anchetă jurnalistică a cotidianului ”Dimineaţa”.
Jurnaliştii de la începutul anului 1930 scriau că "descoperirea unei fabrici clandestine de spirt din Şimleul Silvaniei a dat mult de lucru autorităţilor din judeţele Someş, Satu Mare şi Maramureş.”. Propriu-zis în urma anchetei s-a ajuns la concluzia că o cantitate uriaşă de alcool contrafăcut sau de contrabandă a fost vândut timp de un an de zile în oraşele şi satele Ardealului. Mai mult decât atât reţeau era extinsă şi în restul ţării dar şi în Ungaria şi Cehoslovacia. În spatele afacerii se afla un oarecare Mihail Cengesi. El deţinea fabricile din Şimleu şi el era cel care distribuia ”spirtul negru”. Din afacerile cu alcool de contrabandă a ajuns milionar. Bineînţeles nu a neglijat mituirea funcţionarilor, vameşilor dar şi a persoanelor cu mare influenţă în aparatul de stat. Aşa a ajuns să aibă liber inclusiv la graniţă pentru comercializarea alcoolului de contrabandă. Scandalul nu a mai putut fi evitat, dar autorităţile aflate mână în mână cu Cengesi i-au dat doar o pedeapsă de opt cu închisoarea. Niciun demnitar implicat în reţea nu a fost arestat.
Când croitorii pavelau pe banii statului
O altă afacere de această dată din Bucureştiul sfârşitului de secol XIX, cu o serie de corespondenţe contemporane este şi afacerea ”Pavajul”. Propriu-zis este vorba despre o reabilitare cel puţin dubioasă a infrastructurii rutiere şi pietonale a Bucureştiului la finele secolului al XIX lea. Celebrul primar Pache Protopopescu a încheiat mai multe afaceri ciudate cu lucrări atribuite preferenţial.
Mai precis, în 1889, după ce a lungit reţeaua stradală, un efort edilitar formidabil, Pache Protopopescu atribuia fără licitaţie pavarea străzilor Bucureştiului firmei familiei Rudenberg. Era o pavare cu bolovani pe o distanţă de peste 129 de kilometri. Mai mult decât atât respectiva firmă nu avea niciun fel de experienţă în pavare. Bineînţeles aşa cum a dezvăluit mai târziu presa interbelică lucrarea era supralicitată, făcând o ”gaură” considerabilă în bugetul statului.
Tot ziarele interbelice dezvăluia că de fapt familia Rudenberg, cei îmbogăţiţi de primar cu banii statului erau de fapt cei care îi făceau campanie electorală edilului. Tot la capitolul afaceri dubioase cu asfaltări şi pavaje poate fi încadrat şi tunul din 1934. Mai precis în timpul mandatului unui alt primar renumit, Dem I. Dorbrescu, un afacerist şi-a bătut joc, ajutat de edil, de banii statului. Era vorba tot de o pavelare în zona Unirii din Bucureşti. După ce primarul a cheltuit din bani publici o sumă considerabilă atribuind fraudulos lucrările firmei deţinute de un strain Zoltan Davidovits, lucrarea s-a deteriorate după numai jumătate de an.
Cum s-a întâmplat şi în cazul familiei Rudenstein, Davidovits nu avea niciun fel de experienţă în pavaje. Mai mult decât atât, a fost pregătit pentru meseria de croitor. ”Am dovedit că lucrările s-au executat într-un mod scandalos. Că în timp de jumătate de an pavajele s-au deteriorat, s-au ondulat şi trebuie refăcute complet. Betonul folosit e de calitate proastă, aşa că nici după şase luni nu a făcut priză”, se arăta în raportul unei comisii de anchetă din 1934. Această afacere a prejudiciat statul român cu 5 milioane de lei.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
