Capacitate 2017. Subiectele la Matematică la Evaluarea Naţională Botoşani. Profesor: „Au fost subiecte simple, chiar foarte simple”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Examenele se desfăşoară în săli de clasă monitorizate video. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, candidaţii având posibilitatea să depună contestaţii în aceaşi zi, până la ora 20.00. Rezultatele finale vor fi cunoscute pe data de 30 iunie.

UPDATE ORA 10.15 Elevii au primit la primul subiect o operaţie simplă, 20-20:2, la al doilea subiect - o problemă: 6 cărţi costă împreună 30 de lei, să se afle cât costă 3 cărţi. La al treilea subiect, de geometrie, au primit un subiect cu un cub şi un cilindru.

De asemenea, una dintre cerinţe se referea la o funcţie, iar rezolvarea presupunea desenarea graficului funcţiei.

 „Au fost subiecte simple, chiar foarte simple, la care elevii nu ar fi trebuit să aibă nicio dificultate în a le rezolva. Mai simplu de atât nu se putea”, ne-a declarat profesorul de matematică Viorel Dinescu.

subiecte matematica capcaitate 2017 1
subiecte matematica capcaitate 2017 2

Miercuri, 21 iunie 2017, absolvenţii clasei a VIII-a din întrega ţară intră în focurile celei de-a două probe a Evaluării Naţionale 2017: matematica.

Peste 3.700 elevi din judeţul Botoşani s-au înscris la examenul de Capacitate 2017, iar la examenul de la Limba Română participarea a fost de 99,5%.

Elevii botoşăneni vor susţine probele de concurs în 100 de centre din întregul judeţ, lucrările fiind corectate în cinci centre de evaluare.

Examenele se desfăşoară în săli de clasă monitorizate video. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, candidaţii având posibilitatea să depună contestaţii în aceeasi zi, până la ora 20.00. Rezultatele finale vor fi cunoscute pe data de 30 iunie.

În cel mai scurt timp posibil, „Adevărul” vă va informa cu privire la subiectele care se dau, dar şi cu rezolvarea corectă a acestora.

Recomandări pentru elevi

- în sala de examen sunt interzise ghiozdanele, rucsacurile, sacoşele sau poşetele, prin urmare, acestea trebuie lăsate  în sala de depozitare;

- nu este permis accesul, în sala de examen, cu materiale din care să poata copia: manuale, culegeri, alte cărţi, dicţionare, notiţe, etc.;

- în cazul în care au asupra lor telefonul mobil, îl pot ţine în sală numai închis; căştile audio şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la Internet pentru rezolvarea subiectelor, efectuarea calculelor, comunicarea cu exteriorul sunt interzise; sălile de examen, sălile în care se multiplică subiectele sau cele în care se preiau, evaluează sau se depozitează lucrările scrise vor fi dotate cu camere de luat vederi;

- pentru rezolvarea subiectelor pe foaia de examen, se vor folosi instrumente de scris (stilouri sau pixuri) cu cerneală albastră; orice altă culoare folosită poate duce la anularea lucrării;

- dacă vor gresi, vor tăia fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, nu cu mai multe;
în timpul examenului, nu au voie să comunice între ei, să copieze sau să transmită materiale care sa faciliteze copiatul. Încălcarea acestei reguli va duce eliminarea din proba de examen, iar elevul respectiv va primi nota 1;

- dacă diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează media şi se trece pe lucrare ca notă finală, care este calculată ca medie aritmetică, cu doua zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de cei doi evaluatori.

- lucrările vor fi corectate de către doi profesori evaluatori aflaţi în săli separate; profesorii sunt selectaţi din alte unităţi şcolare decât cele din care provin elevii arondaţi centrului respectiv.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite