FOTO S-a predat terenul pentru viitorul parc industrial. Acesta ar trebui să fie gata într-un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficial, miercuri a fost dat startul lucrărilor de amenajare a singurului parc industrial public din Bistriţa-Năsăud. Constructorul a primit terenul cu o suprafaţă de 30 de hectare, urmând ca în aprilie să se apuce de lucrările propriu-zise.

După aproape patru ani de la depunere, proiectul de finanţare a Parcului Industrial Bistriţa Sud a fost aprobat, contractul fiind semnat în data de 29 ianuarie 2013. La mai bine de un an distanţă s-a găsit şi un constructor, care se va apuca de treaba în luna aprilie.

Miercuri, primarul Ovidiu Creţu a predat terenul cu o suprafaţă de 30 de hectare situat la doar câţiva kilometri de Bistriţa, în Sărata, firmelor care se vor ocupa de lucrări: Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări Cluj şi Serbis Bistriţa. Cele două firme vor avea la dispoziţie un an pentru a finalize lucrările.

Valoarea totală a contractului este de 35 de milioane de lei, proiectul fiind finanţat în proporţie de 50% din fonduri europene, iar 50% de către Primăria Bistriţa care a contractat un credit în acest sens.

Compania care va administra parcul industrial va angaja 18 persoane. De asemenea, primarul Ovidiu Creţu se aşteaptă ca în parcul industrial să fie angajate de către investitorii privaţi 200 de persoane.
Suprafaţa de teren care va fi pusă la dispoziţia investitorilor este de aproape 200.000 de metri pătraţi, în timp ce 100.000 de metri pătraţi sunt destinaţi infrastructurii de proiect.

Lucrările vor presupune amenajarea străzilor de incintă, a unui drum de acces, a unei piste de ciclişti, a spaţiului verde, a reţelei de distribuţie apă, de alimentare cu gaze naturale, electrică de joasă tensiune, pentru iluminat public şi a unei staţii de epurare independente.

Autorităţile locale îşi doresc să atragă 7 microîntreprinderi, 5 întreprinderi mici, 2 întreprinderi mijlocii şi una mare. 

Vă mai recomandăm:

Industria prelucratoare şi serviciile, dorite în viitorul parc industrial ce se pregăteşte lângă Bistriţa

Parcul industrial din apropierea municipiului deja are peţitori. Germanii, finlandezii şi norvegienii interesaţi să investească

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite